Metode de evaluare a investițiilor unei companii

Metode de evaluare a investiţiilor

Complexitatea procesului investiţional prezintă o serie de particularităţi care impun metode diverse şi laborioase de apreciere a eficienţei sale. Eficientizarea investiţiilor poate fi asigurată, în această fază, prin selectarea acelor proiecte care prin utilizarea capitalurilor întreprinderii să conducă la crearea imobilizărilor în cel mai scurt timp.

Capitalurile întreprinderii se concretizează, în urma transformării lor din forma bănească în forma materială, într-o diversitate de active imobilizate a căror contribuţie la rezultatele financiare sunt adesea dificil de determinat, şi atunci doar cu ajutorul unui număr mare de indicatori. Necesitatea utilizării mai multor criterii de apreciere a eficienţei investiţiilor este determinată, deci, atât de complexitatea procesului investiţional, cât şi de limitele pe care fiecare criteriu le conţine. Aceste limite reflectă incapacitatea indicatorilor utilizaţi de a surprinde, fiecare în parte, sub toate aspectele, eficienţa procesului investiţional. Criteriile utilizate în aprecierea eficienţei proiectelor de investiţii pot fi clasificate în două grupe:

I. criterii tradiţionale (simple);

II. criterii bazate pe tehnicile de actualizare sau de capitalizare.

1. Metode tradiţionale de evaluare a investiţiilor

Între criteriile tradiţionale cele mai întâlnite în practica economică sunt:

A. al rentabilităţii;

B. al lichidităţii (al duratei de recuperare a capitalului investit);

C. al costului (al economiei sau al depăşirii costului de producţie).

A. Criteriul rentabilităţii presupune determinarea ratei rentabilităţii economice a proiectului de investiţii şi apoi compararea acesteia cu rate similare ce privesc alte proiecte, sau cu mărimi ce privesc alţi indicatori ai firmei precum rata rentabilităţii capitalului fix.

Criteriul de rentabilitate este reclamat de cerinţele funcţionării întreprinderii pe gestiune financiară şi constă în obţinerea de venituri acoperitoare şi a unui profit ridicat.

Ca regulă generală, rata rentabilităţii (R) trebuie să fie mai mare decât costul capitalurilor proprii şi împrumutate (K):

R > K

Aprecierea proiectelor de investiţii, după criteriul rentabilităţii, poate fi realizată cu ajutorul mai multor indicatori. Într-o viziune contabilă, cu un pronunţat caracter static, rentabilitatea este evidenţiată cu ajutorul raportului:

Rata rentabilităţii =

Indicatorul se calculează pentru fiecare an al duratei de viaţă economică a activelor fixe rezultate din investiţie. Pentru a elimina influenţa variaţiilor anuale ale beneficiilor nete, alţi autori propun ca la numărătorul relaţiei să se ia în considerare beneficiul mediu anual:

Rata rentabilităţii =

Credibilitatea indicatorului este pusă în discuţie datorită modului de calcul al investiţiei nete anuale. Investiţia netă se determinată prin deducerea amortizărilor anuale din valoarea rămasă a activelor imobilizate. Indicatorul este astfel conceput, deoarece se consideră că mărimea capitalului participant la fiecare proces economic este dată de valoarea rămasă de recuperat a acestuia.

B. Criteriul lichidităţii

Prin lichiditate financiară se înţelege capacitatea întreprinderii de a transforma în bani activele de care dispune.

Criteriul lichidităţii sau al duratei de recuperare a capitalului reflectă perioada în care capitalul, odată investit şi aflat sub formă materială, revine la forma iniţială, adică cea bănească, prin încasările nete realizate din exploatarea capacităţilor create. În eventualitate analizării mai multor proiecte concurente care au acelaşi grad de rentabilitate, pentru alegerea investiţiei optime se aplică şi alte criterii cum ar fi cel al lichidităţii. Criteriul lichidităţii de selectare a investiţiilor urmăreşte ca acestea să se recupereze cât mai repede posibil, adică investitorul să intre în posesia capitalurilor avansate şi a rentabilităţii scontate într-un termen cât mai scurt, pentru a le putea folosi în vederea iniţierii altor operaţiuni economice. De regulă, lichiditatea se stabileşte în număr de ani de recuperare a capitalurilor utilizate pentru investiţii în active imobilizate.