Metode de evaluare înscrise în abordare prin comparație - metoda comparației cu vânzări de firme de vânzare necotate

Introducere

Întreprinderile au, ca orice bun, o piață pe care au loc negocieri privind cumpărarea sau vînzarea de părți ale acestora – active fizice sau financiare – sau transferul proprietăŃii asupra lor în întregime. În cuprinsul acestei lucrări vom considera că piața pentru întreprinderi este alcătuită din mai multe segmente, cu particularități specifice, identificarea acestora făcandu-se pornind de la incertitudinea asociată activelor negociate pe fiecare dintre aceste segmente de piață. Literatura de specialitate susține această idee. Astfel, P. Halpern, J.F. Weston și E. Brigham fac o demarcație netă între piața activelor fizice si cea a activelor financiare.

Jean Alla15, utilizînd argumente din domeniul modelării, face demonstrația matematică a existenței a două segmente de piață pentru activele financiare ale întreprinderii: piața pentru achiziții și piața pentru plasament. Cele două segmente ale pieței pentru întreprinderi, identificate anterior, concretizează în fapt forme specifice de manifestare a logicii financiare aplicate în cazul selecției proiectelor de investiții. Astfel, orice persoană care deține un capital disponibil și dorește să dobîndească activul unei întreprinderi (fizic, financiar sau chiar afacerea în ansamblul său) este confruntată cu o multitudine de factori de risc, a căror rezultantă este nivelul de incertitudine asociat activului vizat. Incertitudinea nu are drept componentă numai riscul de lichiditate sau riscul de randament, ci și un factor ce exprimă posibilitatea de intervenție în sistem, de conducere si gestionare a riscului.

În acest fel, piața pentru achiziții se deosebește de piața plasamentelor în portofolii prin faptul că dobîndirea totalității titlurilor (sau a unei părți majoritare) conferă în același timp dreptul de a beneficia de cîștigul corespunzător randamentului capitalului investit, dar și dreptul de decizie, de conducere și de gestionare a întreprinderii.

Dreptul de gestiune asupra întreprinderii se poate concretiza în modificări viitoare în valoarea indicatorilor de bază privind performanțele întreprinderii conform deciziei celor ce au optat pentru achiziție. În situația investiției pe piața pentru întreprinderi de tip plasament, caracteristicile titlurilor și cele ale întreprinderii emitente sunt preluate ca atare de investitor, acesta neputîndu-le modifica conform dorințelor sale.

Pentru evaluare, evenimentele viitoare sunt incerte, dar natura lor este cunoscută, astfel că modelele utilizate reflectă într-o manieră probabilistă (subiectivă) aceste evenimente. Se poate spune că incertitudinea percepută subiectiv se va concretiza într-o succesiune de diminuări de valoare calculată, a căror amplitudine va fi proporțională cu riscul estimat. Fiecărui activ, investitorul sau evaluatorul îi va asocia un nivel de incertitudine, pe care o va concretiza într-un model specific de evaluare.

1. Abordarea prin comparație în evaluarea întreprinderii

Abordarea prin comparație se bazează pe un proces logic în care valoarea de piață se obține prin analiza tranzacțiilor cu întreprinderi similare și relevante, compararea acestor întreprinderi cu firma evaluată și, în final, estimarea valorii companiei evaluate prin utilizarea unor chei de conversie (multiplicatori).

Abordarea prin comparația de piață se bazează fundamental pe principiul substituției, care spune că, în cazul existenței unor alternative, investitorul va prefera cel mai mic preț la riscuri egale. În decizia

investitorului, ingredientul „risc” este cel mai important.

Principiul substituției nu cere ca întreprinderea bază de comparație să fie identică, ci similară și relevantă:

– similar se referă la natura întreprinderii și cuprinde atât elemente cantitative, cât și elemente calitative;

– relevant este un atribut care se referă la dorințele și așteptările cumpărătorului potențial și se referă la gradul de risc preluat prin investiția în firma respectivă, lichiditatea investiției, performanțele

probabile ale întreprinderii etc.

În această abordare, evaluatorul compară subiectul evaluat cu alte întreprinderi similare, cu participații și acțiuni care au fost vândute pe piață.

Abordarea prin comparație stabilește limitele valorii de piață a acțiunilor prin analiza prețurilor plătite în mod normal pentru acțiuni la firme concurente cu cea evaluată. Vânzările sunt investigate pentru

a se vedea motivația celor două părți. Prețurile de vânzare care reflectă altă motivare față de cea tipică participanților pe piață, ca, de exemplu, tranzacțiile efectuate de cumpărători speciali sau strategici, care în multe cazuri sunt dispuși să plătească un preț mai mare, trebuie să fie eliminate din baza de referințe pentru comparare unități de comparație adecvate. În multe situații, acestea sunt ajustate corespunzător cu diferențele dintre elementele de comparație: firme comparabile versus firma evaluată.

Abordarea prin comparație are în mod logic o largă aplicabilitate, dar ea este convingătoare numai atunci când sunt disponibile suficiente informații de piață. Credibilitatea acestei abordări este limitată în cazul modificărilor rapide ale condițiilor pieței sau în cazul întreprinderilor/acțiunilor care se vând rar.

Pornind de la principiul substituției, metoda presupune că un cumpărător informat nu ar plăti mai mult pe un bun decât costul de a achiziționa un bun comparabil cu aceeași utilitate.

În principiu, abordarea prin comparație poate fi aplicată și în evaluarea firmelor închise, premisa fiind că multiplicatorii de piață pot fi utilizați și pentru evaluarea firmelor necotate. Mecanismul abordării

solicită evaluatorul să utilizeze prețurile și indicatorii de piață alături de alți factori cum ar fi: profiturile, fluxurile de lichidități, valoarea contabilă a capitalurilor proprii etc., să rețină indicatori (multiplicatori)

de piață, iar ulterior să aplice ajustări corespunzătoare diferențelor naturale între firme cotate si firme necotate (dimensiune, lichiditate, acces la finanțare etc.).

Tipurile de valori ce se pot estima uzual prin metoda comparației sunt cel mai adesea:

– valoarea de piață;

– valoarea de lichidare.