Migrația Forței de Muncă

Perspectiva extinderii spre Est a Uniunii Europene a generat în vechile State Membre o serie de temeri legate de migraţia forţei de muncă. Se poate demonstra, însă, că aceste temeri se susţin în foarte mică măsură şi, eventual, doar din perspectiva interesului naţional. La nivelul ansamblului Uniunii Europene, libera circulaţie a persoanelor este un mijloc de a crea o piaţă a forţei de muncă europeană, mult mai eficientă şi mai flexibilă, în folosul lucrătorilor, angajatorilor şi Statelor Membre.

De fapt, efectele migraţiei forţei de muncă în Europa sunt foarte complexe,

legate atât de aspectul economic, cât şi demografic. Şi pentru noile şi viitoarele State Membre, care vor fi principalele furnizoare de forţă de muncă migrantă în Uniunea Europeană în următorii ani, fenomenul migraţiei are multiple efecte: economiofinanciare, sociale şi ocupaţionale, culturale şi politice. Din acest motiv, acceptarea lucrătorilor sosiţi din noile State Membre, ca mijloc de susţinere a creşterii economice, dar şi a sistemelor de securitate socială şi regimurilor de pensii, va reprezenta o preocupare deosebită pentru Uniunea Europeană în anii care urmează.

Libera circulaţie a persoanelor, în special a lucrătorilor, prezintă, deci, avantaje certe atât pentru vechile State Membre ale Uniunii Europene – în principal ţări de destinaţie pentru lucrătorii migranţi – cât şi pentru noile şi viitoarele State Membre. Este, probabil, cel mai important drept al individului în cadrul legislaţiei comunitare şi un element esenţial atât pentru Piaţa Internă, cât şi pentru cetăţenia europeană.

O analiză a migraţiei româneşti ilustrează faptul că majoritatea provine din mediul rural şi din oraşele mici, de provincie. Jumătate din numărul emigranţilor au vârste cuprinse între 26 şi 39 ani. Sunt persoane deja formate şi cu un înalt potenţial de muncă. Vânătoarea de creiere a făcut să crească segmentul tinerilor absolvenţi de liceu şi facultate (18-24 ani) la 14%. Oricum, aproape 90% dintre emigranţii români au studii profesionale, liceale şi superioare. Datele diferă, în funcţie de sursa de cercetare. În studiul de impact „Liberalizarea pieţei muncii din România. Oportunităţi şi riscuri”, realizat recent de oficiile de specialitate ale Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei, absolvenţii cu studii superioare reprezintă 10-12% din totalul emigranţilor legali. În statisticile publicate, tot la sfârşitul anului trecut, de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, în cadrul studiului „Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 2002-2006”, ponderea este mai mică (7%), în scădere cu 10 procente faţă de prima etapă a migrărilor, cea de după 1990. Puţin relevante diferenţele procentule dacă se iau în calcul detaliile. Valorile sunt în creştere pentru ingineri şi arhitecţi, urmaţi la mică distanţă numerică de profesori şi economişti, tehnicieni, medici şi farmacişti. Specialiştii de la Departamentul pentru Muncă în Străinătate şi Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă estimează că o pondere însemnată a emigranţilor cu studii primare sau gimnaziale o deţin copiii şi adolescenţii care au plecat împreună cu familia şi care îşi vor definitiva educaţia în străinătate.

Autorii studiului de impact, efectuat sub patronajul Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei, estimează că în următoarele două decenii vor creşte fluxurile de forţă de muncă către Uniunea Europeană, dar cu reorientarea direcţiilor preponderente. Ţările de destinaţie vizate vor fi cele din Vestul şi Sudul Uniunii. Migraţia va căpăta un caracter preponderent temporar, dar vor creşte perioadele de muncă. Scenariul european presupune o rată medie netă anuală de 630.000 de imigranţi. În acest scenariu există şi o rază de lumină. A scăzut şomajul sub media europeană, iar transferurile valutare private ale emigranţilor noştri au egalat investiţii străine directe înregistrate anul trecut în România.

Lucrătorii imigranţi sunt, în medie, mai tineri decât restul forţei de muncă şi

sunt distribuiţi într-o gama largă de activităţi în cadrul economiei: agricultură,

construcţii şi inginerie civilă, industrie uşoară, turism, sectorul hotelier şi catering,

activităţi casnice sau diverse servicii, inclusiv informatice. Străinii au o pondere mult mai mare în anumite sectoare decât în totalul forţei de muncă. De regulă, această supra-reprezentare apare în sectorul secundar. În Germania şi Italia, de exemplu, mai mult de un sfert din forţa de muncă străină este ocupată în sectorul minier şi industrial. În Austria, Belgia, Franţa şi ţările din sudul Europei străinii sunt preponderenţi în domeniul construcţiilor.

În general, străinii sunt mult mai vulnerabili faţă de şomaj decât naţionalii. De

asemenea, străinii sunt afectaţi diferit de şomaj, în funcţie de naţionalitatea lor.

Aceste diferenţe se datorează tendinţelor economice, dar şi naturii activităţilor

desfăşurate de străini. Aceleaşi influenţe au structura demografică a populaţiei străine şi momentul când migranţii au ajuns în ţara gazdă. Gradul de ocupare al migranţilor este determinat şi de profilele acestora. Şomajul variază în funcţie de vârstă, sex, naţionalitate, categorie de migranţi (refugiaţi, membru de familie sau lucrător), aptitudini, experienţă profesională şi durata şederii. Cunoaşterea limbii ţării gazdă contribuie semnificativ la integrarea pe piaţa muncii şi în societate.

Uniunea Europeană s-a fundamentat pe o filosofie a liberei circulaţii a cetăţenilor Statele Membre în spaţiul european.

4.1. Programele de protecţie socială a lucrătorilor migranţi

Tratatul de la Roma a pus bazele reglementării liberei circulaţii a lucrătorilor în spaţiul comunitar. După 1957, numeroasele reglementări comunitare, convenţii internaţionale sau următoarele tratate asupra Comunităţii Europene au contribuit la facilitarea circulaţiei persoanelor în Uniunea Europeană.

Migraţia şi azilul au căpătat un loc proeminent pe agenda politică a Uniunii

Europene şi Statelor Membre după 2000. Prin Tratatul de la Amsterdam, intrat în

vigoare în 1999, eforturile Comunităţii Europene s-au concentrat asupra stabilirii unor politici comune în domeniul azilului şi migraţiei.