Migrația Forței de Muncă din România

Capitolul I.

Migraţia- concept şi evoluţie

1. Concept

Din categoria problemelor economice, sociale şi politice cu impact negativ cu care se confruntă societatea românească şi lumea întreagă de asemenea, migraţia este una dintre cele mai importante, ea reprezintă fenomenul de lungă durată care a adus mai multe pierderi decât câştiguri societăţii româneşti. Pentru a intra în profunzimea termenului si a identifica momentul apariţiei, modul în care s-a manifestat şi consecinţele provocate de acest fenomen, trebuie făcute mai întâi câteva precizări referitoare la definiţiile date acestui concept.

Astfel migraţia reprezintă deplasări în masă ale unor populaţii de pe un teritoriu pe altul datorită unor factori economici, sociali, politici sau naturali . Migraţia poate fi de asemenea definită şi ca situaţie în care ,,populaţia se deplasează într-o ţară, alta decât cea proprie, pe o perioadă de cel puţin un an, astfel încât ţara de destinaţie devine în mod efectiv pentru acestea noua ţară de reşedinţă” . Mai concret am putea spune că migraţia presupune nu doar deplasări ci mai degrabă stabiliri (fie temporare, fie definitive) pe un teritoriu ce prezintă anumite avantaje faţă de cel părăsit.

Migraţia poate fi, atât internă, atunci când deplasările populaţiei se produc în interiorul unei ţări, dintr-o zonă în alta, cât şi externă, atunci când deplasările au ca destinaţie teritoriul altor state. În proiectul nostru, vom insista asupra migraţiei externe a românilor catre ţările Europei şi ale altor continente.

Fiind un fenomen de mare amploare, de-a lungul timpului migraţia a cunoscut mai multe abordări teoretice care s-au concretizat din două perspective, şi anume: teorii care explică apariţia fenomenului (teoria economiei neoclasice, noua economie a migraţiei, piaţa forţei de muncă duale, teoria dependenţei si teoria sistemelor mondiale) şi teorii care urmăresc desfăşurarea acestuia (teoria reţelelor, teoria instituţională şi a capitalului social).

Pornind de la teoriile enumerate anterior putem identifica mai multe cauze care au dus la amplificarea fenomenului migraţionist precum şi nivelul la care acestea se manifestă: macroconomic, individual şi la nivelul ţării noastre.

Nivelul macroeconomic cuprinde probleme existente la nivel global care au apărut în urma destabilizării pieţei de muncă, astfel încât în unele zone se înregistrează un excedent de forţă de muncă, iar în altele deficit.

La nivel individual întâlnim pe de o parte aspecte pozitive privind creşterea nivelului de trai şi a stabilităţii locului de muncă, iar pe de altă parte migraţia, amplifică un sentiment negativ de dezrădăcinare faţă de ţara de provenienţă.

La nivelul României, cauzele principale care duc la emigrarea populaţiei sunt: nivelul de trai scazut cauzat de venituri mici, lipsa locurilor de muncă pentru cei specializaţi pe anumite domenii, în special pentru cei din administraţia publică.

2. Evoluţie

În România, fenomenul migraţiei s-a manifestat sub incidenţa a trei tendinţe:

• Prima tendinţă s-a conturat cu precădere în perioada regimului comunist şi a cunoscut două forme: emigraţia definitivă care a avut o motivaţie politică şi un caracter etnic şi emigraţia temporară care s-a concretizat în urma acordurilor încheiate de România cu alte state în domeniul tranferului şi a schimbului temporar de forţă de muncă;

• După anul 1989, când România şi-a deschis graniţele, permiţând libera circulaţie a cetăţenilor săi, s-a manifestat cea de-a doua tendinţă; cel mai mare număr de cetăţeni care au părăsit România s-a înregistrat în anul 1990 dintre care 75% au emigrat definitv, iar restul de 25% a fost reprezentat de trecerile frauduloase ale frontierei, călătoriile turistice sau oficiale şi exodul temporar pentru ocuparea unui loc de munca în străinătate;

• Ulterior, cea de-a treia tendinţă s-a manifestat din anul 1990 până în prezent, în condiţiile în care atât emigraţia temporară cât şi cea definitivă au căpătat un caracter aproape exclusiv economic .

Fluxurile migratorii externe, în special cele de tip circulatoriu, au înregistrat o creştere în contextul accentuării ratei de şomaj, al lipsei oportunităţilor pe piaţa internă a forţei de muncă şi al unui nivel de salarizare extrem de scăzut.

Ca punct de plecare, ce a dat frâu liber emigrării populaţiei din România către alte state ale Europei, şi în afara acesteia, îl reprezintă anul 1989. După 1989, peste 2,5 milioane de familii aveau cel puţin un membru plecat în străinătate. Fenomenul a cunoscut o accentuare odată cu liberalizarea spaţiului Schengen pentru români în anul 2002.

Putem identifica trei etape cu privire la evoluţia fenomenului migraţiei după 1989:

• 1990-1995 - din totalul plecărilor, o pondere de peste 7% s-au orientat către ţări precum Israel, Turcia, Germania, Italia şi Ungaria;

• 1996-2002 - pe langă cele cinci ţări, ca destinaţii alese de români se mai numără şi Canada şi S.U.A;

• după 2002, majoritatea românilor şi-au concentrat plecările spre Italia şi Spania.

În prima etapă, românii plecau în străinătate fără niciun sprijin, foarte puţini erau cei care aveau un ajutor din partea celor deja plecaţi, însă odată cu creşterea numărului de români placaţi a crescut şi numărul relaţiilor personale, astfel că în cea de-a doua etapă beneficiau de ajutor peste 40% din emigranţi, iar după 2001 ponderea a atins chiar 60%.