Migrația forței de muncă - analiza teoretică și practică

Capitolul I. Introducere

Migraţia internaţională este un fenomen relativ nou pentru România contemporană şi probabil abia perioada de după 1998 începe să definească tendinţele care vor căpăta stabilitate în viitor . Ascensiunea migraţiei pentru muncă în calitate de tip dominant este unul dintre elementele centrale ale acestei evoluţii.

Studiul pe care îl propunem se concentrează asupra migraţiei pentru muncă din perspectiva instituţiilor. Prima parte este consacrată definirii instituţiilor migraţiei forţei de muncă. Sensul termenului „instituţie” pentru care am optat este unul apropiat celui de organizaţie. Precizările dinspre domeniul migraţiei vizează definirea în termeni restrictivi a „migraţiei forţei de muncă”, în calitate de deplasare internaţională al cărei element central este acceptarea de către statul de destinaţie a potenţialului migrant ca lucrător. Am acceptat ca înscriindu-se în categoria instituţii ale migraţiei numai acele instituţii care apar şi se dezvoltă exclusiv datorită migraţiei. Resursele studiului ne-au limitat preocupările la instituţii din aria de origine, sub autoritatea statului de origine.

În identificarea instituţiilor am pornit de la ideea de contexte şi trasee de migraţie. Urmărind „drumul” pe care îl parcurg migranţii ne-am propus să ajungem la instituţii. Instituţiile identificate ca instituţii ale migraţiei forţei de muncă (de o parte instituţii implicate în recrutarea forţei de muncă – OMFM, Agenţii privaţi de mediere; de cealaltă parte instituţii cu atribuţii de control şi protecţie – Inspecţia Muncii, Departamentul pentru Muncă în Străinătate) au fost prezentate în mod detaliat în a patra parte a studiului. Subcapitolul 3 semnalează problema absenţei instituţiilor migraţiei forţei de muncă (în sens formal) în segmentul cel mai consistent ale migraţiei pentru muncă: cea bazată pe „depăşirea” obstacolelor formale impuse liberei circulaţii a forţei de muncă prin recursul la alte trasee de migraţie (turismul, strategia cea mai frecvent utilizată pentru ţările UE). Ideea necesităţii coordonării instituţionale şi a integrării deplasărilor legale în contextul larg al migraţiei pentru muncă apar în identificarea şi detalierea disfuncţionalităţilor, concluziilor şi recomandărilor (subcapitolele 5, 6).

Raportul se bazează pe surse de informaţii multiple. Au fost utilizate interviuri cu migranţi, autorităţi locale din zone de concentrare a migraţiei, reprezentanţi ai firmelor de transport şi ai diverselor instituţii implicate în migraţia forţei de muncă. În text se fac referiri la diferite surse de date (menţionate când datele respective sunt prezentate) sau articole de presă. Au fost de asemenea utilizate informaţii prezentate pe site-urile instituţiilor definite în contextul raportului ca instituţii ale migraţiei. Un alt tip de demers la care s-a făcut recurs a fost analiza textelor actelor normative care stau la baza înfiinţării/funcţionării diferitelor instituţii ale migraţiei.

Capitolul II. Instituţii ale migraţiei forţei de muncă: delimitări şi identificare

II.1. Delimitarea instituţiilor migraţiei forţei de muncă

Discuţia legată de instituţii ale migraţiei ridică probleme din însăşi punctul de plecare. Instituţie este mai degrabă un concept dificil, cu o evoluţie deopotrivă “prolifică şi haotică în sociologie” ca să folosim o formulă de dicţionar. Scopul nostru nu este de a intra în detalieri legate de modalitatea în care au fost/sunt definite instituţiile, de meritele sau limitele unei abordări sau a alteia. Însă, în măsura în care nu se poate afirma că există un consens în studiul migraţiei asupra semnificaţiei sintagmei „instituţii ale migraţiei”, chestiunea opţiunii pentru o definiţie sau alta a instituţiei rămâne fundamentală pentru analiza noastră. Resursele şi interesele stricte ale demersului nostru ne-au orientat către o definiţie care se apropie mai degrabă de termenul de „organizaţie”, în sensul de „(.) ansamblu uman formalizat şi ierarhizat în vederea asigurării cooperării şi coordonării membrilor lor pentru atingerea unor scopuri date” (Friedberg. 1997: 398). Elementul fundamental este opţiunea pentru ansamblurile formale ca opuse celor informale.

Opţiunea pentru o definiţie a a instituţiei nu rezolvă problema sintagmei instituţii ale migraţiei. Interesul nostru nu este unul general pentru instituţii, ci unul particular, pentru o categorie care am asumat că poate fi delimitată ca instituţii ale migraţiei. Suntem în situaţia de a identifica acele criterii care permit delimitarea instituţiilor migraţiei de orice alt tip de instituţii, cu alte cuvinte, de a răspunde întrebării Ce înseamnă instituţii ale migraţiei? Migraţia este însă unul din fenomenele complexe care în esenţă asociază unei absenţe dintr-un spaţiu o prezenţă într-altul. Dacă luăm în considerare numai două aspecte: participarea indivizilor în ansambluri formale şi tendinţa de reglementare a ieşirilor/intrărilor în spaţiile naţionale (prin implicarea ansamblurilor formale), începe să devină evident că atunci când discutăm despre migraţie, un număr mare de instituţii sunt implicate/afectate de deplasările indivizilor. Afectată de migraţie este primăria din localităţile de concentrare ridicată a fenomenului, afectate sunt şcolile din care pleacă copiii migranţilor, afectate sunt bisericile etc. Pe de altă parte, toţi cei care pleacă/intră într-un spaţiu trebuie să se supună regulilor de ieşire/admisie. Notarul care legalizează acte pentru plecarea în străinătate, cabinetul medical care oferă servicii pentru cei care au nevoie de a face dovada stării de sănătate pentru a pleca în străinătate, serviciul de paşapoarte care oferă actul necesar ieşirii din ţară, firmele care asigură transportul, firmele care oferă un contract de muncă în străinătate etc., toate sunt instituţii implicate în migraţie. Întrebarea este sunt ele, toate, instituţii ale migraţiei? Ca să răspundem pornim de la o observaţie: între numeroasele instituţii implicate/afectate de migraţie numai o parte sunt produsul migraţiei şi există exclusiv datorită acestei forme de mobilitate, celelalte „trăiesc” cu sau fără migraţie, deşi sunt afectate, în măsură mai mare sau mai mică, de existenţa fenomenului. Răspunsul pentru care optăm, deşi limitativ, porneşte aşadar de la delimitarea instituţiilor migraţiei ca instituţii care au apărut şi s-au dezvoltat exclusiv datorită migraţiei .