Piața de Capital

PIAŢA DE CAPITAL – Instituţii şi instrumente

Marele economist Keynes vorbind despre pieţele de capital avea să spună “Nimic nu este mai periculos decât o politică raţională de investiţii, într-o lume iraţională”. El a arătat că valoarea acţiunilor este determinată de părerea oamenilor despre ele şi de ce părere au anumiţi oameni despre părerea altor personalitatea.

Piaţa financiară, în ansamblu, creează condiţiile fundamentale prin care economiile, prin intermediul plasamentului, sunt dirijate în vederea susţinerii şi stimulării creşterii economice. Pe piaţa financiară au loc tranzacţii de capital şi credite,care includ împrumuturi pe termen scurt, împrumuturi de capital şi tranzacţii de proprietate.

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate catre agenţii economici sau către orice entităti publice şi private solicitatoare de fonduri.

Conceptul de piaţă de capital are insă conotaţii mult mai profunde ce decurg din relaţiile de alocare a resurselor disponibile în scopul fructificării acestora şi al satisfacerii cererii de capital dintr-o economie. Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat două concepţii referitoare la piaţa de capital: concepţia anglo-saxona şi concepţia continental-europeana (de origine latină).

a) în concepţia anglo-saxona, piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară ceea ce se numeşte, cu un termen atotcuprinzător, piaţa financiară. în acest concept, piaţa de capital este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare (securitis market) şi asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung. Piaţa monetară realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, a pieţei scontului, a pieţei efectelor de comerţ, pieţei certificatelor de depozit, a pieţei eurovalutelor , etc.

b) în concepţia continental-europeana, piaţa de capital are o structură complexă, care cuprinde: piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară.

Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu fiind reprezentată de piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţe negociabile.

Pe piaţa interbancară operează Banca de Emisiune, băncile comerciale, băncile specializate, trezoreria publica, casele de economii, care au calitatea de creditori dar şi de debitori în cazul completării fondurilor proprii. Pe piaţa titlurilor de creanţe negociabile, operatori sunt toţi agenţii economici.

Instrumentele negociabile sunt:

- Certificatele de depozit (titluri negociabile ce atestă existenta unui depozit în cont).

- Biletele de trezorerie (emise de societăţile comerciale, cu excepţia instituţiilor de credit).

- Bonurile de tezaur (emise de trezoreria publică).

- Titlurile pe termen scurt (emise de instituţii şi societăti financiare).

Piaţa ipotecară este o piaţă specifică construcţiei de locuinţe, pe care acţionează organismele ce acordă împrumuturi sub forma creditului imobiliar, casa de refinanţare care asigură reîntregirea fondurilor băncilor creditoare şi băncile de ipotecare. Acestea emit bilete ipotecare a căror valoare nominală este egală cu mărimea împrumutului acordat persoanelor particulare care solicită creditul necesar construcţiei de locuinţe. Biletele ipotecare se transforma în lichiditatea prin vânzarea lor pe piaţa de capital. Pentru rambursarea creditului, la scadenţă, beneficiarul împrumutului cumpără de pe piaţă biletele ipotecare de o valoare egală cu cea a creditului primit, plus dobânda aferentă acestuia.

Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piaţa financiară este cea pe care se cumpăra şi se vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor. Ea exprimă o relaţie directă intre destinatarul şi utilizatorul de fonduri.

Practica din România pune în evidentă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare.

Piaţa de capital se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi, a căror decizie de investire vizează două obiective complementare:

• Rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare al capitalurilor;

• Lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit.

Piaţa de capital prezintă următoarele trăsături:

• Este o piaţă deschisă în sensul că plasamentul este efectuat în marea masă a investitorilor iar tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public;

• Produsele pieţei sunt instrumente pe termen mediu şi lung. Pe piaţa de capital banii sunt investiţi pe o perioadă mai mare de un an, în timp ce pe piaţa monetară, resursele sunt utilizate pentru finanţări pe termen scurt;

• Valorile mobiliare, ca produse ale pieţei se caracterizează prin negociabilitate şi transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv la un preţ specific condiţiilor pieţei, sau care rezultă din negociere la un moment dat;

• Tranzacţionarea valorilor mobiliare nu este directă, ci intermediară. Intermediarii au un rol important, chiar determinant în ceea ce priveşte punerea în contact a emitenţilor cu investitorii, sau a investitorilor ce deţin valori mobiliare în portofoliu cu cei care doresc sa le cumpere.

Structura pieţei de capital:

A. După obiectul tranzacţiei (sau după natura titlului tranzacţionat):

1. Piaţa acţiunilor – este piaţa pe care se tranzacţionează acţiunile comune şi preferenţiale ale societăţilor pe acţiuni.

2. Piaţa obligaţiunilor – denumită şi piaţa titlurilor de datorii, este locul de tranzacţionare a instrumentelor de datorie de orice fel (obligaţiuni, bonuri de tezaur etc)

3. Piaţa contractelor la termen ferm (Futures) – pe această piaţă titlurile se

tranzacţionează pentru livrarea şi plata viitoare. Instrumentul utilizat este „contractul

la termen”.

4. Piaţa opţiunilor (Options) – piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare viitoare condiţionată. Instrumentul negociat este “contractul de opţiuni”.

B. După modul de formare a preţurilor titlurilor financiare:

1. Piaţa de licitaţie – tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de

suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau vinde o anumită valoare mobiliară.

2. Piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul valorilor mobiliare, direct sau prin intermediul unui broker/dealer.

C. După momentul finalizării tranzacţiilor:

1. Piaţa la vedere (numită uneori piaţă în numerar sau piaţa cu plata cash) – valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plata imediată. „Imediat” este definit de fiecare piaţă în parte şi variază de la o zi la o săptămână.

2. Piaţa la termen – finalizarea tranzacţiei, adică livrarea titlurilor şi efectuarea plăţii se realizează la o dată viitoare, fixată iniţial.

D. După modul de organizare al pieţei:

1. Piaţa organizată – piaţă cu reguli de tranzacţionare fixate. Funcţionează într-un

sediu cu o localizare fizică centrală unde tranzacţionarea se realizează în general,

prin licitaţie.