Planul Marshall

Planul Marshall (en : The Marshall Plan), cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din al doilea război mondial

Pe 5 iunie 1947 într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard, secretarul de stat George Marshall anunţă lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, fenomen pe care el îl considera legat de problemele economice.

La 19 iunie 1947 miniştrii de externe francez (Georges Bidault) şi britanic (Ernest Bevin) semnează un comunicat prin care invită 22 de state europene să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Etichetând Planul Marshall drept „imperialism economic american” Moscova a interzis ţărilor satelite să participe la Conferinţa de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa centrală şi de est la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Planul Marshall reprezintă extensia în domeniul economic a Doctrinei Truman.

- La terminarea celui de al doilea război mondial, mai mult de 40 de milioane de oameni au murit fie datorită violenţelor fie datorită înfometării.

- Pierderile materiale ale celui de al doilea război mondial acopereau o arie mult mai vastă decât cele ale primei conflagraţii mondiale.

- Calculele post-belice prezintă o Europă Vestică cu mari pierderi umane, materiale şi cu relaţiile dintre pieţe distruse. Redresarea cerea cheltuieli guvernamentale mult mai substanţiale decât putea baza de impozitare scăzută să finanţeze. Ciclul de hiperinflaţie şi depresie economică ce a urmat primului război mondial părea să se repete. Preţurile au crescut în Italie cu până de 35 de ori comparativ cu cele dinainte de război, iar Franţa a fost nevoită să „taie” patru zerouri francului.

- Problemele din agricultură erau mult mai serioase. Recolta danemarcei din 1946 a fost cu 7% mai scăzută faţă de media producţiei de dinainte de război, însă în Franţa, Belgia, Germania şi Italia aceasta nu ajungea la 50% din nivelul anului 1938. În 1947 recolta a fost un dezastru. Îngrăşămintele şi utilajele agricole lipseau în mare măsură.

- Capacitatea Europei de a importa a fost redusă cu aproximativ 30% faţă de anul 1938. Mutarea termenilor schimbului împotriva Europei de vest a dus la scăderea importurilor în 1947-1948 cu 32% în timp ce exporturile erau doar cu 10% mai scăzute. Se ajunge în 1948 la o capacitate de a importa a Europei de doar 40% din capacitatea anului 1938.

Oficialii departamentului de stat al Statelor Unite se întrebau dacă nu cumva Europa e pe moarte – ca un soldat rănit care sângerează. Memorandumurile departamentului de stat din 1946-1947 prezentau o viziune apocaliptică a prăbuşirii diviziunii muncii în Europa între zonele urbane şi cele rurale

- Cu toate că cei mai mulţi istorici cred că meritele Planului Marshall sunt exagerate, el este încă văzut favorabili şi mulţi consideră că un proiect similar ar putea ajuta diferite alte părţi ale lumii.

- După căderea comunismului au fost voci care au propus un Plan Marshall pentru Europa de Est, alte voci au propus un Plan Marshall pentru Africa, iar fostul vice-preşedinte american Al Gore a sugerat un Plan Marshall Mondial.

Efectele planului Marshall

- Anii 1948-1952 au reprezentat cea mai rapidă perioadă de dezvoltare din istoria Europei.

- Producţia industrială a crescut cu 35%. Agricultura a depăşit substanţial nivelul de dinainte de război. Sărăcia şi foametea de după război a dispărut, şi Europa de vest s-a înscris pe un trend ascendent în cea ce priveşte condiţiile de trai.