Politica agricolă a Uniunii Europene

1. Despre sectorul agricol al Uniunii Europene

Securitatea alimentara este o problema care a preocupat dintotdeauna lumea. Iar agricultura este singura ramura de productie care poate asigura securitatea alimentara pentru om, disponibilitati pentru export si completarea rezervelor nationale. Constituind una din ramurile principale de productie materiala, nivelul realizarilor din agricultura determina în mod nemijlocit si progresul economic si social al lumii în care traim.

În acest context trebuie privit si sectorul agricol al Uniunii Europene. Faptul ca, înainte de ultima largire, în 2004, 15 milioane de persoane (fara forta de munca ocazionala) îsi desfasurau activitatea în cca. 8 milioane exploatatii agricole, cuprinzând peste 135 milioane ha de teren agricol si asigurau hrana pentru 350 milioane locuitori este o dovada a importantei agriculturii în Uniune.

Zonele rurale ocupau, înainte de 2004, 80% din teritoriul Uniunii Europene – spatiu în care locuia 20% din populatia celor 15 state membre(3% în Belgia, dar 40% în Irlanda, Grecia, Spania si Portugalia). Suprafata agricola la nivelul UE – 15 era de aproximativ 40% din suprafata totala (cu maxime de 50 – 60% în Franta, Olanda, Danemarca, Irlanda si Marea Britanie), iar populatia ocupata în agricultura era de 8,6% din populatia rurala.

De mentionat totodata, ca agricultura UE – practicând metode intensive si mecanizarea moderna – detine un rol important în productia agricola mondiala: 16% din productia mondiala de grâu; 15% din productia de zahar; 25% din productia de lapte; 20% din productia de carne de vita, porc si pasare; 70% la vin. Uniunea a devenit un concurent important al Statelor Unite ale Americii pe piata produselor agricole.

Agricultura ocupa un loc de seama si în totalul schimburilor comerciale ale Uniunii. Înca înaintea ultimei largiri din mai 2004, produsele agricole si alimentare reprezentau la export cca. 8,5%. Cele mai importante produse la export sunt: cerealele, brânzeturile, carnea, vinurile, berea, legumele si fructele. Balanta comerciala a UE este excedentara la cereale, carne, lapte, oua, peste, tutun si este deficitara la oleaginoase boabe, nutreturi, lemn, legume si fructe.

Pentru dezvoltarea schimburilor comerciale cu produse agricole, UE a încheiat acorduri bilaterale cu peste 120 de tari si face parte din 30 conventii internationale.

Veniturile realizate în sectorul agricol al UE sunt, în general, mai reduse în raport cu cele obtinute în sectoarele industriale sau a serviciilor. Desi preturile produselor agricole sunt în crestere, acestea cresc într-un ritm inferior produselor din alte sectoare ale economiei.

În cursul ultimelor decenii, forta de munca din agricultura a fost redusa, numarul agricultorilor care au parasit acest sector de activitate crescând considerabil. Acest proces a avut ca rezultat abandonarea unor regiuni din Uniune si suprapopularea unor centre urbane. si în ceea ce priveste folosirea pamântului, în ultimele doua decenii s-a înregistrat o reducere cu cca. 4,5 milioane la (0,3% pe an), îndeosebi ca urmare a transferului de terenuri agricole spre alte utilizari (drumuri, constructii). La acestea se adauga 5 milioane ha supuse regimului de „înghetare” a terenurilor cultivate, adica restrictii de cultivare în baza reformei PAC din 1992.

Rezultatele de azi ale agriculturii din Uniunea Europeana sunt rezultatul unor eforturi sustinute, initiate înca prin Tratatul de la Roma, care prevedea crearea unei piete agricole unice europene. Obiectivul final al acestui demers era sa permita consumatorilor Comunitatii sa-si procure hrana zilnica la preturi accesibile, asigurând, în acelasi timp, agricultorilor o remunerare echitabila, care sa le recompenseze eforturile facute.

În cele 6 tari fondatoare ale CEE, la mijlocul anilor ’50, pe 65 milioane ha arabile lucrau cca. 17,5 milioane persoane. Spre deosebire de America si Australia unde predominau marile exploatatii agricole extensiv mecanizate, în tarile Comunitatii preponderenta era mica exploatatie familiala. Aceste exploatatii trebuiau sprijinite printr-o politica coordonata care a fost Politica agricola comuna (PAC). Aceasta politica a contribuit decisiv la crearea pietei agricole comune si la transformarea Uniunii într-un furnizor de produse agricole si alimentare pentru întreaga lume.

2. Peste 50 de ani de Politica Agricola Comuna

Obiectivele PAC au fost definite de articolul 39 al Tratatului de la Roma si anume :

a) Cresterea productivitatii agricole, încurajând modernizarea exploatatiilor;

b) Garantarea unui standard de viata echitabil populatiei agricole la paritate cu alte sectoare de activitate, mai ales, prin cresterea veniturilor celor care lucreaza în agricultura;

c) Stabilizarea pietelor produselor agricole evitând alternanta dintre cresterea si prabusirea preturilor;

d) Garantarea securitatii aprovizionarii cu alimente, la preturi rezonabile pentru consumatori.

Obiectivele PAC au fost concepute atât în interesul producatorului, cât si al consumatorului.