Politică monetară în țările centrale și est europene

Introducere

Politica monetara reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căreia se acționează asupra cererii și ofertei de monedă din economie. Importanța politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea prețurilor, la care se adaugă limitarea inflației și menținerea valorii interne și externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii acestor obiective revine băncii centrale, care deține monopolul în formularea și transpunerea în practica a obiectivelor politicii monetare.

1. MISIUNEA ȘI POZIȚIA OFICIALĂ A BĂNCII CENTRALE EUROPENE

1.1 Obiectivul BCE

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înființată în 1999 cu scopul de a implementa și coordona politica monetară în interiorul Uniunii Economice și Monetare (UEM). În conformitate cu articolul 105 din Tratatul UE, obiectivul principal al BCE este menținerea stabilității prețurilor din zona euro. Asigurarea stabilității prețului este contribuția cea mai importantă prin care politica monetară poate să realizeze un mediu economic favorabil și un nivel înalt al ocupării.În primul rând, decenii de experiență practică și numeroase studii economice sugerează că o politică monetară orientată spre menținerea stabilității prețurilor pe termen lung, va contribui pe deplin la îmbunătățirea perspectivelor economice și la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor.În al doilea rând, fundamentele teoretice ale politicii monetare, precum și experiența dobândită din trecut, dovedesc faptul că politica monetară poate influența, în ultimă instanță, numai nivelul prețurilor din economie. Astfel, menținerea stabilității prețurilor este singurul obiectiv realizabil pe care politica monetară îl poate atinge pe termen mediu. Însă un angajament instituțional față de stabilitatea prețurilor nu e suficient ca atare pentru a aduce mult dorita credibilitate unei bănci centrale; acest obiectiv central ar trebui tradus într-un simplu scop cantitativ. Astfel, Consiliul Director a definit stabilitatea prețurilor ca și „creșterea anuală a Indicelui armonizat a prețurilor de consum pentru zona euro sub 2%. Stabilitatea prețurilor trebuie menținută pe termen mediu”. IAPC este o medie ponderată a indicilor prețurilor de consum, colectați într-o manieră uniformă din statele zonei euro. De asemenea, Consiliul Director al BCE a clarificat definiția stabilității prețurilor: pentru a atinge acest scop „e nevoie de a menține rata inflației aproape de 2% pe termen mediu”. Definiția se referă clar nu doar la inflația mai mare de 2%, dar și la faptul că deflația (adică scăderea nivelului prețului) nu este în concordanță cu stabilitatea prețurilor. Indicele armonizat a prețurilor de consum este apropiat de obiectivul BCE, fiind în 2004 de 2,1%, iar în 2005 2,2%.

Astfel asigurarea stabilității prețului este contribuția cea mai importantă prin care politica monetară poate să realizeze un mediu economic favorabil și un nivel înalt al ocupării fortei de munca.

1.2 Instrumentele BCE

Punerea în aplicare a politicii monetare unice se face într-o manieră descentralizată, în sensul că deciziile sunt luate de BCE, dar majoritatea operațiunilor sunt efectuate de băncile centrale naționale.Se consideră că BCE dispune de toate instrumentele și puterile necesare pentru a aplica o politică monetară eficace. Instrumentele utilizate de Eurosistem( sistem bancar central al zonei euro, Eurosistemul este formatdin: BCE și băncile centrale naționale (BCN) ale celor 16 state membre ale UE, a căror monedă comună este euro) pentru implementarea politicii monetare unice se împart în operațiuni de open market, facilități permanente și rezerve minime obligatorii.

a) Operațiuni de piață monetară

Operațiunile de piață monetară reprezintă instrumentul cel mai important. Acestea contribuie la

- controlarea ratelor dobânzilor,

- gestionarea situației lichidităților pe piața monetară și

- la indicarea orizontului de politică monetară.

Operațiunile de piață monetară pot fi clasificate în următoarele patru categorii:

- operațiuni principale de refinanțare, care sunt tranzacții reversibile, periodice, în vederea furnizării de lichidități, efectuate cu o frecvență săptămânală și având în mod obișnuit o scadență de o săptămână;

- operațiuni de refinanțare pe termen mai lung, care sunt tranzacții reversibile în vederea furnizării de lichidități, efectuate cu o frecvență lunară și având în mod obișnuit o scadență de trei luni;

- operațiuni de reglaj fin, care sunt executate ad-hoc, în scopul de a gestiona situația lichidităților pe piață și de a controla ratele dobânzilor, în special pentru a atenua efectele asupra ratelor dobânzilor determinate de fluctuații neașteptate ale lichidităților de pe piață;

- operațiuni structurale, realizate prin emiterea de certificate de creanță și prin apelul la tranzacțiile reversibile și tranzacțiile definitive.

b) Facilități permanente

De asemenea, Eurosistemul oferă facilități permanente, având ca scop furnizarea și absorbția de lichiditate overnight și stabilirea limitelor pentru ratele dobânzilor overnight

de pe piața monetară.Sunt disponibile două facilități permanente:

- facilitatea de creditare marginală, care permite contrapartidelor (instituții financiare precum băncile) să obțină lichiditate overnight de la băncile centrale naționale în schimbul unor active eligibile și

- facilitatea de depozit, care poate fi utilizată de contrapartide pentru a plasa depozite overnight la băncile centrale naționale.