Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică

Referat
9/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 4047
Mărime: 19.77KB (arhivat)
Publicat de: Olga Miron
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: BOARIU ANGELA
UNIV. AL I CUZA IASI - FEAA

Extras din referat

MONEDA ÎN CONCEPŢIA CLASICĂ

Economia de schimb în condiţiile contemporane este de necunoscut fără existenţa banilor. Aceştia fac parte din viaţa de zi cu zi a omului, reprezentând poate cel mai interesant instrument economic asupra căruia omul s- a aplecat pentru al inţelege, pentru a-i descoperi natura, rolul şi funcţiile lui. Principala întrebare care şi-o pun specialiştii este legată de natura banilor. Ei se întreabă ce sunt banii? Acestei întrebări i s-au dat diferite răspunsuri:

- Clasicii economiei politice au demonstrat că banii nu sunt altceva decât o marfă, deoarece banii nu fac altceva decât să îndeplinească un rol, respectiv ei sunt un echivalent general al valorii tuturor mărfurilor şi un instrument de schimb. Ei au apărut spontan in urma unui lung proces istoric de dezvoltare a schimbului. - Alţi specialişti consideră banii a fi rodul unei convenţii la care oamenii ar fi ajuns pentru a uşura schimbul, sau ar fi o ficţiune juridică, respectiv o creaţie a ordinii de drept. " Banii sunt o convenţie socială artificială . . . de îndată ce bunurile pot fi cumpărate sau vândute pe un lucru dat, publicul va consimţi să se folosească de el pentru cumpărăturile şi vânzările sale. Oricât ar fi de paradoxal sau nu, banii sunt acceptaţi sau nu . . .pentru că ei sunt acceptaţi." (Paul A. Samuelson ). - Din alte puncte de vedere banii mai sunt consideraţi ca fiind un produs al schimbului de mărfuri, investiţi cu încrederea tuturor posesorilor lor. Numai in aceste condiţii banii sunt acceptaţi in societate. Banii sunt priviţi ca fiind orice activ care este acceptat în tranzacţia şi în reglementarea schimbului şi a datoriilor. Problema naturii banilor nu a fost încă pe deplin rezolvată. Discuţiile între specialişti continuă, dar important este faptul că toţi subliniază importanţa banilor în societate:" noi identificăm banii ca un element cheie pentru provocarea eficienţei în producţia şi schimbul de produse şi servicii. Banii ajută la rezolvarea acestor probleme din cauză că sunt un bun care are acceptarea generală ca mijloc de schimb" (Lloyd Atkinson ). - O definiţie a banilor a dat-o Costin Kiritescu : "banii reprezintă un instrument social, o formă particulară imediat mobilizatoare a avuţiei sociale, o întruchipare transmisibilă şi omnivalentă a puterii de cumpărare, care conferă deţinătorului dreptul asupra părtii din produsul social al ţării emitente".

Banii au apărt în procesul trecerii de la economia naturală la economia de schimb. Iniţial schimbul s-a manifestat sub forma schimbului direct de produse, cunoscut sub denumirea de troc, respectiv se schimbă pe un alt bun sau pe alte bunuri. Trocul este o formă a schimbului de mărfuri caracteristic pentru societăţile neevoluate, în care specializarea producătorilor este în stare incipientă. Diviziunea socială a muncii, gradul de dezvoltare a tehnicii şi tehnologiei, a determinat specializarea producătorilor şi extinderea schimburilor de mărfuri, creând dificultăţi şi bariere. Principalele dificultăţi erau :

a. imposibilitatea realizării coincidenţei dintre nevoile ofertanţilor şi cumpărătorilor: un producător A are de oferit marfa X, iar producătorul B marfa Y. Presupunem că B are nevoie de X, dar A nu are nevoie de Y, ci de marfa Z. Atunci B, trebuie să caute producătorul C al mărfii Z, care să aibă nevoie de marfa Y. Dacă îl găseşte schimbă Y pe Z, după care se întoarce pentru a face schimbul care de fapt îl interesează, respectiv marfa Z cu marfa Y. În acest mod sunt satisfăcuţi şi producătorul A şi B. Dar o asemenea modalitate îngreunează schimbul şi in unele cazuri îl face chiar imposibil.

b. Dificultăţile în determinarea valorii: schimbul mărfii contra marfă nu permite folosirea unui instrument rapid de apreciere a valorii mărfii şi de raportare din acest punct de vedere între mărfurile care se schimbă.

c. Imposibilitatea divizării în elemente. Multe categorii de mărfuri nu puteau fi divizate, pentru vânzarea lor fiind necesar schimbul pe mari cantităţi din alte mărfuri, peste nevoile de consum ale cumpărătorului.

Adăugate la procesul obiectiv de evoluţie a producţiei de mărfuri, aceste dificultăţi au creat condiţiile pentru ca unele mărfuri cu valoare intrisecă să medieze schimbul de mărfuri, respectiv să devină echivalent general pentru toate celelalte mărfuri. Astfel schimbul direct începe să dispară. Acest stadiu a cunoscut ca echivalent general, după regiuni, vitele, blănurile, pietrele de moară, tutunul etc. În timp rolul de echivalent general a fost preluat de metale, începând cu arama şi terminând cu aurul. Acesta din urmă având proprietăţi fizico-chimice care îl calificau în mod deosebit pentru acest rol ( adică valoare mare într-un volum mic, perfect divizibil, fără pierdere de valoare, prezentând omogenitatea tuturor părţilor divizate, fiind inalterabil şi uşor de transportat).

Apariţia şi generalizarea utilizării banilor cu valoare intriseacă a condus la instituirea primelor reglementări cu privire la circulaţia acestora. Potrivit unor opinii, începuturile organizării monetare au apărut încă din Antichitate, odata cu punerea in circulaţie a primelor monede din metal preţios. Regele Cressus al Lydiei este considerat astfel fondatorul primului sistem bănesc bimetalist cunoscut în istorie, odată cu stabilirea unui raport de valoare de la 1 la 13 între cele două metale monetare. Pe măsura dezvoltării societăţii statale au fost elaborate norme şi s- au creat instituţii care să reglemnteze, să supravegheze şi să organizeze relaţiile monetare naţionale. Au apărut astfel primele sisteme monetare naţionale care reglementau emisiunea, punerea şi retragerea din circulaţie a monedelor, având la bază metalele preţioase. Aceste reglementări au cunoscut particularităţi de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta şi au avut un rol important în dezvoltarea fiecărei ţări şi în extinderea relaţiilor economice internaţionale.

Preview document

Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 1
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 2
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 3
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 4
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 5
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 6
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 7
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 8
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 9
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 10
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 11
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 12
Politica Monetară și Moneda în Concepția Clasică - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Politica Monetara si Moneda in Conceptia Clasica.doc

Te-ar putea interesa și

Politică monetară și instrumente de politică monetară a BNR

Capitolul I. Teoriile monetare – fundament teoretic al politicilor monetare Considerată un ansamblu de abordări alternative, teoria monetară...

Teorii monetare contemporane

Între numeroasele definiţii care s-au dat monedei de-a lungul timpului, în stiinţa economică de specialitate s-au conturat trei definiţii care...

Politică monetară

Introducere Politica monetara reprezinta ansamblu masurilor si metodelor prin care autoritatile publice abilitate cauta sa influienteze conditiile...

Teoria cantitativă clasică a monedei

Teoria cantitativa clasica a banilor reprezinta una din cele mai vechi teorii monetare. Ea a aparut in secolul XVI, cand in Europa, datorita...

Moneda - trecut și prezent

Cap. 1 Natura monedei contemporane. Dematerializarea monedei Într-o economie complexă şi descentralizată, moneda este instrumentul unic al...

Canale de transmisie a politicii monetare în România

Procesul prin care deciziile de politică monetară exercită un anumit efect asupra economiei, în general, şi asupra nivelului preţurilor, în...

Piața Monetară

1.1. Rolul monedei in economie Moneda este orice mijloc de plată în general acceptat în orice tranzacţie şi de toţi participanţii într-un spaţiu...

Moneda - organizarea monetară

ORGANIZAREA MONETARA pg 1 Exista cinci forme mai importante de existenta ale banilor: - moneda metalica, batuta in aur si argint - bacnotele...

Ai nevoie de altceva?