Politica Regională a Uniunii Europene și Situația României post-aderare

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 1617
Mărime: 16.32KB (arhivat)
Publicat de: Doriana Tinca Simon
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Dodescu Anca
Universitatea Oradea Facultatea de Ştiinţe Economice

Extras din referat

Politica regională a Uniunii Europene este o politică al cărei scop declarat e cel de a înlătura disparităţile economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionând asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc. Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia statelor membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere, aproximativ o treime din bugetul UE fiind alocat acestui segment.

Politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului. În plus, politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare: Phare (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale UE.

1. Momente cheie

- 1957 - semnarea Tratatului de la Roma, când cele 6 ţări semnatare au căzut de acord asupra nevoii reducerii diferenţelor existente între diferitele regiuni şi sprijinirii celor mai puţin favorizate.

- 1958 - înfiinţarea Fondului Social European (FSE), fiind centrat pe îmbunătăţirea modului în care funcţionează piaţa muncii în diferite ţări şi pe re-integrarea şomerilor pe piaţa muncii.

- În 1962 a fost înfiinţat Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA), în scopul finanţării politicii agricole comune şi pentru sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale şi îmbunătăţirea structurilor agricole.

- 1975 – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Scopul: de a redistribui o parte a contribuţiilor bugetare ale statelor membre către regiunile cele mai sărace ale comunităţii.

- Adoptarea Actului Unic European, în 1986, prin care se introduce conceptul de coeziune economică şi se crează premisele unei politici de coeziune economică şi socială ca politică de sine stătătoare.

- Crearea programului Phare, în 1990, în scopul sprijinirii Poloniei şi Ungariei

- 1993 – crearea Fondului de coeziune, ce are drept scop sprijinirea proiectelor din domeniului protecţiei mediului şi infrastructurii de transport în statele membre mai puţin dezvoltate (Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda).

- 1994 - este înfiinţat Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP), creat prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul existente la acel moment. În acelaşi an devine activ şi Comitetul Regiunilor.

2. Actori instituţionali ai politicii de dezvoltare regională

Politica de dezvoltare regională, prin amploarea dezvoltării ei, este o politică ce subîntinde mai multe domenii de activitate, ceea ce face ca un număr mare de actori instituţionali să fie implicaţi în elaborarea şi implementarea ei.

Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale comunitare la nivelul luării deciziei, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport şi Turism. Acest comitet îndeplineşte şi o funcţie de control asupra instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului coeziunii economice şi sociale, şi implicit asupra politicilor economice naţionale, a politicilor şi acţiunilor comunitare în vederea realizării Pieţei Interne, precum şi asupra Fondurilor structurale, Fondului de coeziune şi Băncii Europene de Investiţii.

Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea implementării politicii de dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniţia si definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de Statele Membre. Direcţia Generală pentru Politică Regională este principalul departament responsabil pentru măsurile de asistenţă în vederea dezvoltării economice şi sociale a regiunilor la nivel european.

Comitetul Regiunilor este un organ consultativ pe probleme de coeziune economică şi socială, reţele de infrastructură trans-europeană, sănătate, educaţie, cultură, ocuparea forţei de muncă, probleme sociale, probleme de mediu, formare profesională şi transport, fiind şi cea mai nouă instituţie europeană). CR este compus din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale, ce reflectă echilibrul politic, geografic şi regional/local din fiecare stat membru.

Preview document

Politica Regională a Uniunii Europene și Situația României post-aderare - Pagina 1
Politica Regională a Uniunii Europene și Situația României post-aderare - Pagina 2
Politica Regională a Uniunii Europene și Situația României post-aderare - Pagina 3
Politica Regională a Uniunii Europene și Situația României post-aderare - Pagina 4
Politica Regională a Uniunii Europene și Situația României post-aderare - Pagina 5
Politica Regională a Uniunii Europene și Situația României post-aderare - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Politica Regionala a Uniunii Europene si Situatia Romaniei Post-Aderare.doc

Alții au mai descărcat și

Cadrul național strategic de referință

Romania in perioada 2007-2013.Campanie pentru promovarea Cadrul Strategic National de Referinta Introducere CSNR reprezinta documentul strategic...

Politica regională a Uniunii Europene - conținut și evoluție

Politica regionala a Uniunii Europene: continut si evolutie Politica regionala urmareste sa corecteze dezechilibrele regionale astfel încât sa se...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Importanța și dezvoltarea serviciilor în spațiul rural

CAPITOLUL 1 NOTIUNI GENERALE PRIVIND DEZVOLTAREA REGIONALA 1.1. Conceptul, obiectivele si principiile dezvoltarii regionale Fiecare tara,...

Te-ar putea interesa și

Dezvoltarea durabilă în România

Introducere Criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continuă a mediului necesita o solutie....

Politică regională și coordonarea instrumentelor structurale studiu de caz - Municipiul Moinești

INTRODUCERE După cum sugerează şi titlul lucrarea noastră abordează subiecte legate de dezvoltarea regională şi coordonarea instrumentelor...

Șomajul tendințe contemporane

Lucrarea „Tendinte ale somajului contemporan” se adreseaza celor interesati de probelmatica somajului si pietei muncii - studenti, cursanti ai...

Statul Republica Moldova și Amenințările Sale

Introducere Conceptul de securitate poate fi trasat intr-un sens general, dar nu capătă substanţă specifică decât în funcţie de cazurile concrete...

Decizia Administrativă în Contextul Politicii de Dezvoltare Regională

CAPITOLUL I Regiunea – nivel administrativ intermediar în societatea modernă 1.1 Concepte specifice dezvoltării regionale. Regiune. Regionalism....

Strategii și politici de mediu în contextul integrării în UE - studiu de caz - România

I. Scurta prezentare a politicii de mediu a Uniunii Europene Legislaţia europeană este o noutate absolută pe plan internaţional. Este pentru prima...

Asistența financiară europeană - analiza capacității de absorbție a fondurilor comunitare în România

INTRODUCERE Structurată în patru capitole, lucrarea de faţă prezintă informaţii privind fondurile puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană...

Dezvoltarea Durabilă

Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile...

Ai nevoie de altceva?