Principiile bugetare între teorie și practică

PRINCIPIILE BUGETARE INTRE TEORIE SI PRACTICA

Dupa o lupta indelungata, burghezia in ascensiune din tari ca Anglia, Franta si alte tari a izbutit sa se impuna monarhiei asbsolutiste- ultimul reazim nobilimii feudale- o serie de masuri care urmareau limitarea drepturilor suveranului in instituirea si perceperea de impozite, ca si in cheltuirea acestora, organizarea gospodariei financiare a statului dupa reguli precise si supunerea acesteia controlului parlamentar.

Aceste reguli, avind valoare de principii de drept bugetar,au fost inserate In diverse legi,devenind asfel criterii de baza in alcatuirea si executarea bugetului de stat. Principiile sunt niste reguli privind domeniul bugetar, care definesc modul de reflectare a veniturilor si cheltuielilor publice in domeniul de stat.

În practica bugetară se folosesc următoarele principii bugetare: principiul universalităţii; principiul unităţii; principiul anualităţii bugetului public; principiul specializării bugetare; principiul unităţii monetare; principiul echilibrului bugetar; principiul publicităţii.

Principiile bugetare sunt prevăzute explicit şi rezultă implicit din conţinutul Legii finanţelor publice .

Principiul universalităţii

Acest principiu prevede următoarele:

-Veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise în bugetul de stat cu sumele lor totale sau globalefara vreo compensare intre ele(regula produsului brut sau a noncompensarii);

-Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor care au stabilite destinaţii distincte(regula nonafectarii veniturilor) ;

În practică, însă, se înregistrează frecvent abateri şi de la acest principiu. Astfel , pentru finanţarea unor servicii ale statului sunt scoase în afara bugetului ordinar venituri care provin din anumite surse . Acestea fac obiectul unor bugete extraordinare , anexe , autonome sau conturi speciale de trezorerie . Legea privind finanţele publice prevede expres destinaţia resurselor publice , înţelese ca resurse totale , şi care vizează : domeniul social , domeniul economic , asigurarea cerinţelor de apărare a ţării şi a ordinii publice , susţinerea unor programe de cercetare fundamentală , finanţarea administraţiei de stat centrale şi locale şi a altor cheltuieli prevăzute de lege . Dacă la un moment dat , în mod justificat , sunt necesare anumite cheltuieli pentru satisfacerea unor nevoi publice , ele nefiind prevăzute în bugetul public , introducerea lor presupune stabilirea de resurse din care urmează a fi efectuate . Dacă resursele respective sunt contribuţii , părţi din încasări ale agenţilor economici sau alte prelevări instituite în acest scop , atunci bugetele astfel întocmite au regim de fonduri speciale (presupun afectaţie specială) şi se anexează la bugetul public , ca o componentă , în funcţie de nivelul şi de interesul pentru care se efectuează cheltuiala respectivă . În practica noastră bugetară , începând cu anul 1992 s-au instituit fondurile speciale , reglementate prin Legea bugetară anuală . Aceste fonduri evidenţiază venituri cu afectaţie specială reprezentând o excepţie de la principiul neafectării veniturilor bugetare .

-Veniturile şi cheltuielile publice să se realizeze numai în cadrul bugetului public, prin componentele acestuia.

În practică , cerinţele universalităţii bugetului sau nu se mai respectă decât parţial .Astfel , în locul bugetelor “brute” care include toate veniturile şi cheltuielile în sume totale , s-a trecut la elaborarea de bugete “mixte” , în care veniturile şi cheltuielile unor instituţii publice figurează cu sumele lor totale , iar altele numai cu soldurile . Printre veniturile şi cheltuielile ce se pot înscrie în

buget numai cu soldul , se numără :

- veniturile de la întreprinderile publice sau subvenţiile către acestea ;

- vărsămintele către bugetul de stat sau subvenţiile primite de la acestea –în relaţiile dintre bugetele locale şi bugetul general al statului ;

- subvenţiile primite în completare de unele instituţii din sfera nematerială ce realizează unele venituri pe care le reţin în vederea acoperirii unei părţi din cheltuielile lor .

În contextul respectării principiului autonomiei financiare , orice venituri extrabugetare sunt lăsate la dispoziţia entităţii care le obţine , pentru a le folosi direct în conformitate cu nevoile proprii . Dacă veniturile proprii sunt suficient de mari , finanţarea de la buget se realizează “per sold” , sub forma unei subvenţii de completare până la nivelul cheltuielilor proprii . În cazul unor venituri proprii de dimensiuni modeste sau cu caracter întâmplător , cheltuielile sunt acoperite de la buget , fără a fi influenţate de aceste venituri . Tocmai de aceea , în perioada

actuală , bugetul de stat are caracterul unui buget mixt .

Principalele avantaje ale respectării acestui principiu sunt : cunoaşterea cât mai exactă şi reală a volumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice; cunoaşterea corelaţiei care există între anumite venituri şi cheltuieli care se află în conexiune strânsă; asigurarea posibilităţilor de control al Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice.

Aplicare strictă a principiului universalităţii conferă bugetului public caracterul de buget brut.

Bugetul brut evidenţiază suma dimensiunilor globale reprezentând încasările de venituri publice sau acoperirea cheltuielilor publice.

Legătura dintre bugetul public şi bugetul instituţiei este dată de diferenţa dintre cheltuielile (mai mari) şi veniturile proprii (mai mici), adică soldul cheltuielilor. În aceste condiţii, aplicarea principiului universalităţii bazat pe legăturile per sold conferă bugetului caracteristica de buget net.

Bugetul public net evidenţiază suma soldurilor reprezentând vărsăminte din venituri sau acoperirea cheltuielilor.

Excepţii de la principiul universalităţii:

- resursele provenind din donaţii

- fondurile de sprijin ale particularilor

- reconstituirea creditelor bugetare prin restituirea către buget a sumelor necuvenite sau acordate cu titlu provozoriu.

Exista multi adversari ai ai incalcarii principiului unversalitatii pentru ca astfel pot aparea o multime de disimulari, iar ordinea si claritatea documentelor nu va mai fi respectata. Practica bugetara a consacrat in locul bugetelor brute, bugetele mixte.

Principiul unităţii

Acest principiu presupune ca veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise într-un singur document, pentru a asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice. Astfel, bugetul public, prin unicitatea documentului, asigură o prezentare de ansamblu şi deci o cunoaştere clară a situaţiei finanţelor publice, adică a surselor de venituri şi a destinaţiei cheltuielilor, precum şi a formei echilibrate sau deficitare a bugetului.