Progresul tehnologic și inovația - factori ai procesului de creștere economică

Introducere

Dinamismul și complexitatea societății moderne caracterizate prin creșterea continuă a volumului și diversității informațiilor prelucrate și utilizarea pe scară largă a tehnologiei informației și comunicațiilor au marcat începutul unei noi etape a civilizației umane, aceea a societății informaționale. Ea permite accesul larg la informație al tuturor membrilor săi și presupune un nou mod de viață, de muncă și de cunoaștere, calitativ superior, care are la bază folosirea intensivă a informațiilor în toate sferele activității și existenței.

Societatea de azi se bazează pe informație și cunoaștere - cu precădere economiile dezvoltate care se confruntă cu fenomenul de concurență din partea economiilor emergente, într-o lume globalizată. Răspunsul la provocarea generată de globalizare nu este să ne repliem asupra noi înșine, recurgând la noi forme de protecționism, ci să inovăm.

1. Stadii ale procesului de schimbare tehnologică

Există trei stadii în cadrul procesului de schimbare tehnologică - invenția, inovare și difuzarea - cel mai important pentru progresul tehnologic fiind cel de-al doilea.

Invenția reprezintă o creație intelectuală științifică sau tehnică concretizată într-o idee, o schiță sau un model și în dezvoltarea ulterioară a acestora până la stadiul la care dificultățile conceptuale și practice ale aplicării lor au fost depășite. Invenția prezintă o noutate și progres față de stadiul cunoscut al științei și tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetată sau făcută publică în țara autorului ei și în străinătate.

Cel de-al doilea stadiu inovarea reprezintă o realizare care constă în aplicarea unei idei sau invenții a unor produse, tehnologii sau sisteme în activitatea economică. Inovarea pornește de la o invenție și presupune în continuare: luarea deciziei de inițiere a eforturilor financiare necesare realizării ei și obținerea resurselor necesare; investirea acestor resurse într-un proiect de inovare; dezvoltarea proiectului, respectiv, detalierea tehnică a conceptului original și transformarea acestuia într-un produs proces sau sistem nou, apt pentru comercializare.

Numai o parte foarte mică din numărul total al invențiilor realizează progrese importante în domeniul tehnologic. Același lucru se întâmplă și în cazul inovărilor, majoritatea acestora reprezentând perfecționări ce aduc avantaje economice limitate. Inovările remarcabile își datorează însă amploarea atât progresului realizat pe plan tehnic și tehnologic cât mai ales concordanței deosebite pe care au realizat-o între soluția tehnică propriu-zisă și nevoia existentă pe piață în ceea ce o privește în momentul realizării ei. Deși avansul tehnic sau avantajele economice aferente unei inovări pot fi deseori modeste acestea prin generarea altor inovări pot fi deseori modeste acestea prin generarea altor inovări complementare și prin efectele induse în economie, își pot schimba în măsură apreciabilă dimensiunile. Potrivit lui Schumpeter există cinci tipuri de inovare:

- introducerea unui nou produs / serviciu sau îmbunătățirea calității unui produs/serviciu existent;

- introducerea unei noi metode de producție;

- dezvoltarea unei noi piețe;

- exploatarea unei noi surse de aprovizionare;

- reorganizarea metodelor de producție.

Viziunea largă a lui Schumpeter asupra tipurilor de inovare acoperă o gamă extinsă de modalități de creare a avantajelor concurențiale pentru firme pe baza îmbunătățirii utilizării resurselor. O asemenea viziune corectă este ignorată de viziunea multor teoreticieni și practicieni care restrâng progresul tehnologic la introducerea noilor produse și procese ce înglobează noutăți tehnice și tehnologice.

Cel de-al treilea stadiu schumpeterian - difuzarea, reprezintă procesul de răspândire în economie a unui nou produs, proces sau sistem, de generalizare a avantajelor acestora. Difuzarea se referă la răspândirea obiectului inovării și nu la inducerea efectelor ei, în sensul că de la locul realizării inovării aceasta trece la alți utilizatori până ce ajunge, în final, să devină un element generalizat în activitatea economică. Fenomenul difuzării unei inovări se explică prin faptul că profitul obținut de firma inovatoare și rezultat din reducerea costurilor sau creșterea veniturilor impulsionează firmele concurente să reacționeze cu măsuri adecvate pentru a-și spori la rândul lor profitul.