Societățile transnaționale

Societatile Transnationale (S.T.N.)

Cei mai puternici şi mai dinamici agenţi economici de pe glob sunt societăţile transnaţionale, forţa acestora fiind determinată de volumul uriaş de bunuri şi servicii derulat de companiile grupate sub această denumire generică. Fie că sunt denumite corporaţii transnaţionale, companii multinaţionale sau firme internaţionale, în sensul cel mai larg, ele definesc acele firme ce îşi desfăşoară activitatea dincolo de graniţele unei ţări, considerată ţară de origine, prin unităţi „de producţie”, controlate într-o măsură mai mare sau mai mică de „compania mamă”.

În literatura de specialitate au existat şi există preocupări de diferenţiere a acestor termeni utilizaţi cel mai adesea ca sinonime. Astfel, companiile multinaţionale sunt considerate a fi acele firme de tip holding, cu o anumită pondere a activităţii derulată dincolo de graniţele ţării de origine prin unităţi operative, fiecare dintre acestea

având responsabilităţi în ceea ce priveşte adaptarea produsului şi a strategiei la caracteristicile pieţei pe care acţionează. Diferenţa dintre companiile multinaţionale şi cele globale este dată de faptul că, în timp ce o firmă multinaţională îşi formulează strategia bazându-se pe diferenţele dintre pieţele pe care acţionează, cele globale merg pe standardizarea produselor şi a operaţiunilor, ca în cazul McDonalds.

Unii dintre autori utilizează noţiuni ca societăţi multidomestice sau multilocale pentru a defini o corporaţie multinaţională, subliniindu-se astfel acţiunea unei întreprinderi pe mai multe pieţe (multidomestic), prin intermediul filialelor, fiecare dintre acestea funcţionând conform specificului local (multilocal).

Societatile transnationale sau multinationale sunt definite in literatura economica internationala pornind fie de la statutul juridic al acestora, fie de la comportamentul lor economic, financiar si managerial in relatiile internationale. Societatile transnationale sunt adesea acuzate ca utilizeaza caracterul lor international pentru a „ocoli” fiscul prin intermediul preturilor de transfer sau al inplantarilor in zone considerate „paradisuri fiscale”. O S.T.N care valorifica paradisurile fiscale plateste preturi de transfer ridicate filialelor sale situate in tari cu fiacalitate normala pentru a-si diminua in acest fel profiturile si pentru a le majora in tarile considerate paradisuri fiacale. Pretul de transfer este un pret intern de cedare a marfurilor sau serviciilor in cadrul grupului. El depinde de strategia proprie a S.T.N. si nu de costurile reale de productie falsificand in acest fel concurenta libera din comertul international

O companie multinaţională sau transnaţională mai poate fi definită şi ca acea companie care combină obţinerea de economii de scară (ca urmare a integrării în piaţa globală şi acţiunea simultană pe mai multe pieţe) cu o reacţie promptă la elementele mediului în care filialele îşi desfăşoară activitatea.

O serie de autori, intre care italianul N. Rainelli, arata ca „O societate transnationala este o intreprindere care controleaza unitati de productie localizate in mai multe tari, indiferent de talia acestora”.

Din perspectiva oamenilor de afaceri, o companie transnaţională este rezultatul fuziunii dintre două sau mai multe firme, de dimensiuni comparabile, cu sediul în ţări diferite. Japonezii definesc o companie transnaţională printr-un termen împrumutat din agricultură, dochakuka, care înseamnă localizare globală şi care semnifică adaptarea metodelor şi tehnicilor de operare la condiţiile locale.

Richard Robinson consideră că există distincţii importante între diverse niveluri atinse de o companie în evoluţia sa. El identifica patru tipuri de firme care operează pe piaţa mondială, şi anume: companii internaţionale, companii multinaţionale, companii

transnaţionale şi companii supranaţionale.

Întreprinderea internaţională este o societate ale cărei operaţiuni internaţionale sunt conduse de un grup “leader”, care ia în considerare toate strategiile posibile pentru a intra pe noi pieţe, inclusiv calea investiţiilor directe. Acesta este stadiul primar al

transformării unei firme într-o societate transnaţională.

Întreprinderea multinaţională este o firmă în cadrul căreia fie datorită structurii organizatorice, fie politicilor adoptate, operaţiunile cu exteriorul sunt considerate a avea aceeaşi importanţă ca cele naţionale. În consecinţă, pentru atingerea obiectivelor stabilite,

resursele sunt distribuite fără a ţine cont de graniţe. Deciziile strategice sunt influenţate de naţionalitatea proprietarilor capitalurilor, iar centrul de decizie aparţine unei singure naţionalităţi. Este situaţia în care piaţa externă ocupă un rol important în activitatea firmei, cifra de afaceri realizată peste graniţă deţine o pondere la fel de importantă ca cea realizată în interiorul graniţelor.

Întreprinderea transnaţională este o întreprindere multinaţională, condusă şi controlată de către persoane sau de către alte întreprinderi, de o altă naţionalitate. În acest caz, deciziile sunt libere de influenţele naţionale.

Întreprinderea supranaţională este o întreprindere transnaţională, legal denaţionalizată, cu scopul de a se sustrage cadrului juridic şi al sistemului fiscal dintr-o ţară. Noţiunea de societate supranaţională mai este asimilată şi organizaţiilor internaţionale, ca Fondul Monetar Internaţional sau Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Cea mai cunoscută definiţie dată societăţii transnaţionale este cea dată de John Dunning, considerat de către mulţi specialişti drept „părintele transnaţionalelor” şi care considera transnaţionala „o firmă care se angajează în investiţii străine directe şi care deţine şi controlează activităţi creatoare de valoare în mai mult de o ţară”. Această definiţie este preluată, de altfel, şi de organisme ca OCDE sau UNCTAD. Naţiunile Unite consideră societatea transnaţională drept acea întreprindere ce deţine şi controlează producţia în afara ţării în care operează, într-o manieră care îi permite să valorifice oportunităţile globale pe care le oferă piaţa mondială.

Din punct de vedere tehnic, o companie transnaţională este o întreprindere ce are ca obiect fundamental obţinerea de profit şi care acţionează pornind de la două caracteristici fundamentale, şi anume: este implicată în suficient de multe activităţi în afara ţării de origine, astfel încât să depindă din punct de vedere financiar de activitatea din străinătate, iar deciziile manageriale se bazează pe elemente ce ţin de contextul global sau regional în care acţionează.

În literatura anglo – saxonă sunt întâlniţi foarte adesea o serie de termeni specifici universului corporatist. Astfel:

• O corporaţie transnaţională este o corporaţie publică (public company) atunci când acţiunile sale sunt tranzacţionate bucată cu bucată la bursă sau prin intermediul caselor de brokeraj, cumpărătorii devin acţionari şi aceştia pot fi atât persoane particulare, cât şi alte firme sau instituţii, ca bănci, companii de asigurări, sau fonduri de pensii. O corporaţie transnaţională este privată (privat company) atunci când acţiunile acesteia nu sunt tranzacţionate public (firme ce aparţin unor familii sau grupuri de persoane).

• Compania mamă (parent company) este compania care controlează, deţine autoritatea asupra filialelor(afilliates), care pot avea personalitate juridică sau nu (subsidiaries or branches) şi care sunt reunite sub acelaşi „acoperiş”, fie că aceasta (compania mamă) deţine toate sau doar o parte din acţiunile filialelor.

• O companie multinaţională are acţionari (shareholders sau stockholders) precum şi parteneri (stakeholders). Aceştia din urmă sunt clienţi, angajaţi, furnizori, distribuitori, agenţii guvernamentale etc., practic toate categoriile de persoane cu care firma vine în contact în derularea afacerilor sale.

Specialistii catedrei de Relatii Economice Internationale din cadrul A.S.E. Bucuresti arata ca :”Societatea transnationala reprezinta extinderea marii intreprinderi in afara granitelor propriei tari. Ea alcatuieste un vast ansamblu la scara mondo-economica, format dintr-o societate principala, societatea-mama si un numar de filiale implantate in diferite tari.”

Daca in privinta definitiilor S.T.N. opiniile sunt impartite, in ceea ce priveste filialele acestora opiniile sunt convergente. Se admit 2 mari tipuri de filiale:

-filiale-„releu”, care produc si vand pe pietele locale marfuri aprtinand gamei de produse deja existenta in tara de origine a societatii mama;

-filiale-„atelier”, care s-au specializat in productia de componente ale unui produs final pentru care cererea locala este slaba sau inexistenta.

La aceste doua tipuri de filiale se pot adauga filialele de comercializare, care nu fac decat sa distribuie produsele realizate in alta parte.

În economia contemporană, mondializarea a devenit un fenomen evident. Faptul că un produs purtând aceeaşi marcă este fabricat în mai multe ţări sau că în consiliile de administraţie ale multora dintre cele mai mari firme pot fi găsiţi membri de naţionalităţi diferite nu mai constituie o excepţie. Nu mai este o excepţie nici faptul că o grevă la o întreprindere a lui General Motors din Brazilia declanşează o mişcare de solidarizare în uzinele aceleiaşi firme situate în puncte cardinale opuse, în Australia sau în Anglia.