Șomajul - realitate a vieții sociale

Şomajul este astăzi unul din fenomenele cele mai puţin acceptate care afectează economiile tuturor ţărilor.

DEFINIREA ŞOMAJULUI.

Noţiunrea de şomaj provine de la cuvantul “chomage” din limba franceză, la randul său preluat din limba greacă “cauma” care însemna “caldură mare” din cauza căreia se întrerupea orice activitate. La origine noţiunea de şomaj reprezenta întreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate. Şomajul se poate caracteriza ca o stare negativă a economiei care afectează o parte din populaţia activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de munca. Şomeri sunt toţi acei apţi de muncă, dar care nu găsesc de lucru şi care pot fi angajaţi, parţial sau în întregime, numai în anumite momente ale dezvoltării economice. Ei reprezintă, un surplus de forţă de muncă, în raport cu numărul, celor angajaţi,în condiţii de rentabilitate impuse de economia de piaţă.

Şomajul a devenit o problemă, odată cu dezvoltarea industrială, începand cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în perioadele de recesiune, cand întreprinderile industriale îsi micsorau producţia şi, ca urmare, eliberau un numar important de muncitori, care deveneau şomeri. Cel mai adesea, şomajul contemporan este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivel naţional, ca un loc de întalnire, şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de munca.

Şomajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă sau de fortă de muncă, cererea nefiind luată în considerare. Numai în corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă permite aprecierea mai corectă asupra situaţiei de pe piaţa muncii, dacă există sau nu somaj. O creştere a ofertei concomitentă cu scăderea cererii determină o deteriorare a situaţiei ocupării forţei de muncă. Şomajul, dacă nu a existat pană la acest moment, apare, iar daca există, creşte. Dimpotrivă, cresterea cererii şi scăderea ofertei de muncă se traduc printr-o diminuare a somajului.

In Romania, Legea nr 1/1991 republictă cu modificări în Legea 86/1992 , precizează că sunt consideraţi someri persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsa de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor, deşi nu se fac precizări în lege reiese că,varsta este de peste 16 ani.

Munca este o activitate conştientă, specifică omului, îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii între el şi natură, pentru satisfacerea trebuinţelor sale.

Antoine de Saint Exupéry , numeşte această activitate: “Calitate a omului, care nu are nici un nume. Această calitate poate fi însoţită de veselia cea mai zâmbitoare. Este acea calitate a tâmplarului care se aşează de la egal la egal în faţa bucăţii sale de lemn, o pipăie, o măsoară, şi, departe de a o trata cu uşurinţă, îşi adună pentru ea toată priceperea”.

Munca, factor de producţie activ şi determinant în activitatea economică, impune o analiză amplă la nivel macroeconomic şi microeconomic.

Munca ocupă, în universul sociologilor, un loc preponderent. Ea mobilizează iscusinţele, permite omului să depăşească constrângerile mediului şi contribuie astfel la crearea bogăţiilor. Veniturile care îi sunt asociate constituie o componentă esenţială a cererii reprezentate de gospodării şi permit accesul la consum. Indiferent că este vorba de atribuirea posturilor, de ierarhia calificărilor, sau de organizarea relaţiilor profesionale, gestiunea resurselor umane regrupează aceste diferenţe caracteristice şi pune în joc mai multe problematici. Unele trimit la dezbateri teoretice, altele se referă la contribuţii mai factuale; de exemplu, cum se explică progresia şomajului de lungă durată: trebuie să incriminăm rigiditatea aparatului productiv, să ne pronunţăm în favoarea unei redefiniri a procedurilor de indemnizare sau să evocăm recompunerea relaţiilor sociale; trebuie să raţionăm în termeni de integrare şi de polivalenţă sau să punem accent pe delocalizarea activităţilor şi reducerea posibilităţilor de angajare. O altă temă de actualitate: precarizarea locurilor de muncă, inegalităţile dintre categoriile mâinii de lucru ce riscă să se accentueze.

Pentru a caracteriza nivelul forţei de muncă trebuie utilizaţi următorii indicatori: populaţia activă şi populaţia ocupată sau neocupată.