Statul și Economia de Piață

Odată cu trecerea de la economia de comandă la cea de piaţă, apare şi se consolidează un mecanism de reglare a proceselor economice şi politice întemeiat pe funcţii democratice şi competitive, însă, totodată, încep să capete o pondere crescândă grupurile de interes, precum şi organizaţii economice puternice care preferă procese decizionale bazate pe negocieri.

1. Structuri instituţionale şi decizionale în economia de piaţă

Ca formă concretă de manifestare a rolului şi intervenţiei puterii publice,politica economică se desfăşoară în cadrul unui sistem instituţional structurat pe patru componente(blocuri) - economic, social, politic şi administrativ-birocratic – aflate în interdependenţă şi influenţă reciprocă. Pentru a evidenţia aceste legături şi rolul lor este necesar ca, pornind de la blocul economic să fie cercetată structura şi funcţionalitatea specifica a celorlalte blocuri.

1.1. Blocul social

Este constituit din indivizii-cetăţeni, organizaţi pe baza unor reguli formale, indivizi care îşi propun anumite scopuri şi obiective. Corespunzător acestor scopuri, între indivizi de formează un anumit sistem de legături şi relaţii - structuri, pe temeiul cărora se formează instituţii.

Din perspectiva criteriului privind explicarea mecanismelor politico-economice, relaţiile sociale pot fi clasificate în:

- relaţii funcţionale şi;

- relaţii care derivă din asociaţiile voluntare ale indivizilor.

Relaţiile funcţionale derivă din diviziunea socială a muncii, ca formă obiectivă, naturală de relaţii. Aceste legături între indivizi şi grupurile de indivizi sunt formate şi întărite în virtutea funcţiilor comune realizate în sistemul general de producţie, distribuţie şi de schimb.

Relaţiile care derivă din asociaţiile voluntare ale indivizilor cuprind grupuri sociale motivate de anumite interese comune şi, de aceea, se mai numesc şi grupuri de interes. În general, interesele şi acţiunile indivizilor sunt legate de regulile după care se conduc organizaţiile de care aceştia aparţin. Întrucât interesele diferiţilor indivizi nu sunt satisfăcute rezonabil nici de sistemul instituţional democratic şi nici de sistemul relaţiilor funcţionale definite mai înainte, indivizii apelează la sprijinul asociaţiilor voluntare fie că sunt sau nu membrii ai acestora.

În cadrul sistemului pluralist al organizării sociale bazate strict pe mecanismul concurenţial, acţiunile grupurilor de interes apar în forme adecvate: de rivalitate între ele şi de presiune în raporturile lor cu patronatul şi cu agenţiile guvernamentale, astfel încât să obţină avantaje maxime.

În sistemul de organizare socială corporatist (sau neocorporatist) bazat pe sistemul de negocieri acţiunile grupurilor îmbracă forme de cooperare între ele şi de negociere şi concentrare a intereselor şi acţiunilor în raporturile lor cu patronatele şi cu agenţiile guvernamentale în aşa fel încât să conjuge şi să armonizeze interesele locale şi individuale cu cele generate pentru asigurarea echilibrului între grupuri. În acest model de organizare socială, grupurile de interes devin partener social.

1.2. Blocul politic

Este format din totalitatea instituţiilor menite a realiza conducerea societăţii, folosind în acest scop o seamă de mecanisme şi instrumente adecvate scopurilor esenţiale urmărite de partidele politice care se rotesc la putere. În societăţile democratice, bazate pe competiţia politică, blocul politic cuprinde ca principale instituţii componente:

• Constituţia reprezentând legea fundamentală care conţine normele şi regulile de bază după care se conduc toate instituţiile şi organizaţiile puterii publice;

• Partidele politice concurente;

• Alegerile libere ţinute la anumite intervale de timp;

• Parlamentul (unicameral sau bicameral) ca unic for legislativ al ţării;

• Guvernul reprezentativ ca exponent al partidului ales cu majoritate de voturi ce pune în aplicare programul politic al acestuia în limitele impuse de constituţie.

Această reţea complexă de instituţii şi organizaţii pune în mişcare un întreg mecanism politic prin care se realizează legăturile dintre stat, economie şi societate în vederea atingerii scopurilor sau obiectivelor economice.

Influenţele reciproce dintre procesele economice şi cele social-politice sunt evidenţiate prin două funcţii:

1. Funcţia de popularitate (socială) – reprezintă gradul de încredere pe care puterea politică (guvern, partide politice, preşedinţia ţării) îl inspiră electoratului, în funcţie de situaţia economică şi socială existentă, de politica economică aplicată ca şi de alţi factori obiectivi şi subiectivi.

2. Funcţia de reacţie (politică) – descrie procesul politic aplicat în domeniul economic. Folosind funcţia de reacţie drept instrument politic, guvernele caută să influenţeze variabilele economice prin promovarea de reforme sau măsuri economice, sociale, instituţionale.