Extras din referat
1.1 Definirea şi avantajele jocurilor de întreprindere
Jocurile de întreprindere îşi au originea în jocurile de război, prin care se urmărea antrenarea cadrelor militare prin crearea de situaţii conflictuale şi prin stabilirea unei strategii de luptă. Utilitatea acestora pentru pregătirea conducătorilor de organizaţii economice a fost întrevăzută după cel de al doilea război mondial, când Asociaţia Americană de Management a elaborat primul joc de întreprindere pe care l-a publicat în anul 1951 în lucrarea „Top Management Decision Simulation”. Ulterior, interesul pentru jocurile de întreprindere a crescut foarte mult, iar organizaţii importante din întreaga lume şi-au elaborat jocuri în vederea pregătirii personalului de conducere.
Jocurile de întreprindere (business games) sunt modele de simulare ce cuprind mai mulţi participanţi angajaţi într-un proces informaţional-decizional ce simulează o situaţie de competiţie reală.
Simularea managerială decizională constă în crearea unui model managerial pe baza identificării şi stabilirii relaţiilor logice dintre variabilele ce definesc o situaţie managerială tipică, cu o anumită periodicitate, cu ajutorul căreia se proiectează mai multe variante decizionale, pentru care se determină efectele, în vederea facilitării selecţionării aceleia ce corespunde în cea mai mare măsură anumitor criterii manageriale prestabilite.
Scopurile principale ale utilizării jocurilor de întreprindere:
-Formarea, la cadrele de conducere, a deprinderilor în rezolvarea situaţiilor concrete cu care se întâlnesc frecvent în practică.
-Dezvoltarea aptitudinilor de abordare complexă, sistemică a procesului simulat.
-Ca metodă de autoinstruire, de stimulare a creativităţii.
-Cu ajutorul jocurilor de întreprindere, specialiştii pot testa o serie de ipoteze asupra naturii deciziilor pe care urmează să le ia, cu identificarea efectelor probabile ale diverselor decizii.
-„Jocurile" oferă posibilitatea acumulării experienţei în problemă, înainte de desfăşurarea reală a proceselor economice, permit anticiparea consecinţelor folosirii resurselor în cele mai diverse situaţii, bineînţeles fără utilizarea efectivă a acestora.
- „Jocurile" au efecte psihologice asupra participanţilor, deoarece aceştia pot să-şi manifeste pe deplin personalitatea, să-şi verifice cunoştinţele asimilate, puterea de generalizare, de abstractizare a fenomenelor, puterea de a raţiona corect, toate acestea canalizate în sensul dezvoltării simţului de răspundere pentru decizia luată, a implicaţiilor acesteia asupra „soartei" întreprinderii, a bunului mers economico-financiar al acesteia.
Jocurile de întreprindere se desfăşoară sub conducerea unui arbitru de joc ajutat de unul sau mai mulţi consilieri (specialişti). Jucătorii transmit rezultatele, iar arbitrul le prelucrează sau le calculează.
1.2 Clasificarea jocurilor de întreprindere
Numărul de criterii după care se pot clasifica jocurile de întreprindere este foarte mare. În continuare se prezintă o clasificare a jocurilor de întreprindere după cele mai semnificative criterii.
1. După sfera de acţiune, jocurile se clasifică în:
a) Jocuri pentru întreaga întreprindere (Total Entreprise sau Top Management). Simulează funcţiile principale ale întreprinderii, astfel încât participanţii la joc să poată înţelege diversele legităţi ale unităţii economice în ansamblu, în condiţiile influenţei reciproce dintre subsistemele interne sau dintre subsistemele interne şi un sistem din exterior.
b)Jocul funcţional (Functional game). Se referă la o funcţie specifică a întreprinderii analizate, participanţii la joc putând experimenta diferite decizii în cadrul compartimentului care îndeplineşte funcţia simulată (serviciul de aprovizionare, serviciul de investiţii, serviciul de producţie etc.) şi estimează eventualele consecinţe pentru alte compartimente cu care acţionează în strânsă legătură.
c)Jocuri complexe. Analizează mai multe funcţii ale întreprinderii şi relaţiile principale cu alte compartimente sau chiar cu exteriorul întreprinderii. În acest caz, jucătorii trebuie să estimeze implicaţiile unei decizii adoptate într-un anumit compartiment asupra altor compartimente ale întreprinderii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Stimularea prin Joc a Proceselor Economice.doc