Subiecte rezolvate analiză economică

Subiect 1 Estimarea costurilor: abordari, costul estimarii, grad de detaliere

Nu este o stiinta exacta.

Soc. Nat. Estimare (USA):

“arta de a aproxima efortul probabil sau costul unei activitati pe baza informatiilor disponibile la momentul curent”

1. Abordarea “top-down”

2. Abordarea “bottom-up”

Scopul estimării nu este cel de a obţine date exacte despre viitor.

Clasificare în funcţie de gradul de detaliere, acurateţe şi de scopul urmărit:

1. Estimări grosolane, utilizate în stadiul de programare şi evaluare iniţială a proiectului; se folosesc în selectarea alternativelor fezabile cu o marjă de eroare de la 30% până la 50%, fiind realizate în cazuri cu caracter semi-formal, precum conferinţe, chestionare şi ecuaţii generalizate.

2. Estimări semidetaliate sau „bugetare”, utilizate în stadiul de proiectare preliminară sau conceptuală; marja de eroare este de aproximativ 15%.

3. Estimări definitive (detaliate), utilizate în stadiul de detaliere din punct de vedere ingineresc al proiectului; se folosesc ca bază pentru cererile de împrumut bancar şi pentru a lua decizii în privinţa detaliilor proiectului. Marja de eroare a acestor estimări este de aproximativ 5%. Estimarea se realizează pe baza specificaţiilor tehnice, a desenelor, a studiilor de amplasare, a seriozităţii furnizorului şi a datelor istorice înregistrate în proiecte similare.

Subiectul 2 Model de estimare a costurilot bazat pe utilizarea indicilor

Costurile şi preţurile au valori care variază în timp ca urmare a acţiunii:

1) avansului tehnologic;

2) disponibilităţii resurselor de muncă;

3) inflaţiei.

Un indice este un număr adimensional care indică variaţia costului şi preţului în timp în raport cu un an de referinţă.

Se poate obţine valoarea costului sau a preţului de vânzare pentru un produs în anul n prin înmulţirea costului sau preţului acestuia de la un moment anterior în timp (anul k), cu raportul dintre valoarea indicelui în anul n şi valoarea indicelui în anul k.

k = anul de referinţă (de exemplu, 1990) pentru care costul sau preţul elementului sunt cunoscute;

n = anul pentru care se va estima costul sau preţul (n > k);

Cn = costul sau preţul elementului estimat în anul n;

Ck = costul sau preţul elementului estimat în anul de referinţă k.

Indicii pot fi determinaţi pentru un singur produs sau pentru o gamă întreagă.

Se pot calcula indici globali ca medie a raporturilor dintre costurile produselor analizate într-un anumit an şi costurile acestora într-un an de referinţă.

Se pot atribui ponderi diferite elemente selectate, în funcţie de contribuţia acestora la costul total.

M = numărul total de elemente ale coeficientului (1<m<M);

Cnm = costul unitar sau preţul celui de-al m-lea element din anul n;

Ckm = costul unitar sau preţul celui de-al m-lea element din anul k;

pm = ponderea atribuită elementului m;

Subiect 3 Determinarea volumului critic de productie: metoda grafica

Reprezentarea grafică a curbelor veniturilor şi costurilor totale.

Abscisă: numărul de bucăţi produse (vândute);

Ordonată: valorile monetare corespunzătoare.

Diferenţa dintre vânzările curente şi volumul critic al acestora poartă numele de marjă de siguranţă. Rata marjei de siguranţă reprezintă procentul cu care veniturile din vânzări pot scădea astfel încât firma să nu înregistreze pierdere.

Reducerea valorii punctului critic

1. Creşterea pantei dreptei veniturilor totale;

2. Micşorarea pantei dreptei costurilor variabile;

3. Diminuarea valorii costurilor fixe.

Reducerea valorii punctului critic

1. Prin diminuarea valorii costurilor fixe.