Tipuri ale economiei de piață

I Economia de piata

Economia de piata reprezinta acel mod de organizare si functionare a

activitatii economice in care raportul dintre cerere si oferta

determina principiile de prioritate in producerea diferitelor bunuri

si servicii, a metodelor de organizare si combinare a factorilor de

productie, personale si categoriile de persoane care au acces la

rezultatele productiei prin dinamica preturilor.

Economia de piata este cea in care domina fortele pietei. Aceasta inseamna ca aplicarea comportamentului individual auto-interesat, prin fortele ofertei si ale cererii, hotaraste pretul si alocarea resurselor.

In economie, resursele (uneori numite si factori de productie) sunt considerate forta de munca (lucratorii), capitalul (masini, fabrici si asa mai departe) si pamantul (care include de asemenea resurse naturale precum lana, petrolul si carbunele). Intr-o piata libera acestea, si toate bunurile si serviciile pe care le produc, sunt allocate prin cerere si oferta.

Economia de piata complet libera este adesea vazuta ca fiind opusul unei economii complet de comanda sau socialiste – adica, una in care toate resursele, bunurile si serviciile sunt allocate de o autoritate centrala, de obicei guvernul sau statul.

Economia de piata este uneori denumita economie capitalista sau economie de libera intreprindere.

I.1 Virtutile economiei de piata

Economia de piaţă este sistemul social al diviziunii muncii bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie.

Este un sistem cooperativ în care fiecare individ se integrează din şi în vederea propriului interes. Statul nu intervine în acţiunile ce fac obiectul pieţei. În viziunea lui Mises, virtuţile economiei de piaţă sunt:

1. se sprijină pe proprietatea privată ;

2. suveranitatea consumatorului (esenţa capitalismului este dată de punerea producţiei economice la dispoziţia consumatorului);

3. capitalismul, prin sistemul concurenţei sociale îşi asigură proprii stimului (concurenţa catalactică);

4. aşează libertatea la baza edificiului economic şi social (individul este în măsură să aleagă felul în care doreşte să se integreze în ansamblul societaţii, libertatea economică include şi libertatea de a greşi);

5. face din profit şi urmărirea acestuia de intreprinzător o forţa motrică perpetuă;

6. îşi asigură dinamica şi vitalitatea printr-un permanent proces de selecţie.

Piaţa nu înseamna un loc, ci “un proces, modul în care, prin vanzare şi cumpărare, prin producţie şi consum, indivizii contribuie la mersul de ansamblu al societăţii” (Ludwig von Mises, "Capitalismul şi dusmanii săi")