Tipuri de politici antiinflaționiste

Inflatia este un fenomen si un proces economico-social complex ce se caracterizeaza prin cresterea relativ puternica, durabila si cumulativa a preturilor si deprecierea sau reducerea puterii de cumparare a unitatii monetare considerate.

Sfârsitul secolului XX a adus cu sine mutatii semnificative în ceea ce priveste atitudinea fata de inflatie. Daca pâna la Teoria generala a lui Keynes inflatia a fost vazuta ca un rau absolut pentru economie, treptat lumea a început sa se obisnuiasca si, mai ales sa tolereze fenomenul. Aceasta deoarece inflatia are si avantaje si dezavantaje.

Generata de mecanismul functionarii economiei, inflatia provoaca mutatii, atat pozitive (cat este limitata la niveluri moderate), cat si negative , pe multiple planuri: economice., sociale, politice, financiare, dar mai ales asupra starii economice si a nivelului de trai al populatiei si climatului social. Datorita costurilor inflatiei, aceasta este considerata inamicul numarul unu.

Obiectivul principal al politicii antiinflationiste este stabilizarea nivelului general al preturilor. În cadrul unei economii deschise schimburilor internationale, acest obiectiv nu este suficient. Aceasta actiune nu poate fi decât graduala, deoarece o politica prea brutala ar avea consecinte pe termen scurt defavorabile asupra utilizarii factorilor de productie si ar fi însotita de o recesiune brutala a activitatii economice.

Lupta împotriva inflatiei trebuie sa fie o actiune de mare întindere, cotidiana si permanenta. Politicile antiinflationiste sunt variate si în continua diversificare. Acestea pot fi grupate dupa mai multe criterii:

Ø dupa intensitatea si sensul procesului;

Ø dupa metodele si instrumentele folosite;

Ø în raport de faptul ca inflatia este anticipata, ca si de calitatea acestei anticipatii;

Ø în functie de doctrina social-economica ce sta la baza politicii adoptate.

Oricare ar fi criteriul de grupare a politicilor antiinflationiste, toate masurile si instrumentele sunt concepute în asa fel încât sa actioneze în directia lichidarii sau atenuarii ecartului inflationist.

S-au conturat mai multe mijloace si cai de lupta impotriva inflatiei. Mijlocul cel mai tentant de stopare ( sau de atenuare) a inflatiei consta în blocajul preturilor. Aceasta , deoarece masura suprima direct si imediat manifestarea vizibila a inflatiei. Totusi, aplicarea în practica a blocajului preturilor întâmpina o serie de dificultati, aproape insurmontabile. De aceea, se apreciaza ca in lupta cu inflatia si cu efectele ei negative sunt de dorit masuri indirecte de politica economica cu impact asupra marimii si dinamicii cererii agregate si a ofertei agregate.

I.1. Masuri contra inflatiei prin cerere si oferta

Restabilirea echilibrului cerere-oferta reprezinta una din conditiile esentiale necesare a se înfaptui în lupta împotriva inflatiei. Caile pot fi gasite fie prin a reduce excesul de cerere, fie prin impulsionarea ofertei.

Sustinerea ofertei se poate realiza înlaturând toate cauzele care duc la scaderea productiei:

" înlaturarea inapetitului pentru munca si a deficientelor organizatorice;

" crearea de noi capacitati de productie si folosirea la parametrii nominali a celor existente;

" punerea la timp în functiune a obiectivelor de investitie;

" asigurarea unor reforme economice coerente;

" încadrarea eficienta în structurile comertului international.

Excesul de cerere poate fi temperat prin:

" amânarea cererii pe calea reducerii vanzarilor in rate;

"  înghetareasalariilor;

" încurajarea economisirii prin dobanzi mari la depuneri si asigurarea unui climat de stabilitate economica si politica;

" cresterea impozitelor si taxelor directe care  subtiaza veniturile;

" reducerea cheltuielilor publice;

" ofertarea unor bunuri de folosinta îndelungata sau de lux care absorb veniturile populatiei;

" reducerea creditelor acordate firmelor;

" cresterea ratei dobânzilor.