Tratatul de la Lisabona și modificările aduse procesului decizional și legislativ în UE

Rezumat

Există trei motive fundamentale pentru care avem nevoie de acest Tratat: o mai mare eficienţă în procesul de luare a deciziilor; mai multă democraţie prin conferirea unui rol mai important Parlamentului European şi parlamentelor naţionale; o mai mare coerenţă pe plan extern. Toate acestea îi vor permite Uniunii să promoveze mai bine interesele cetăţenilor săi, zi de zi.

Cuvinte cheie : personalitate juridică, Parlamentul European, iniţiativa cetăţenească, Carta Drepturilor Fundamentale

I.Introducere

Tratatul de la Lisabona, cunoscut în faza de proiect sub numele de Tratatul de Reformă, este un tratat destinat să înlocuiască tratatul constituţional european. Denumirea sa oficială este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană si a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.

După decenii de război cu costul a milioane de vieţi, înfiinţarea Uniunii Europene a marcat începutul unei noi ere în care ţările europene își rezolvă problemele la masa discuţiilor și nu pe câmpul de luptă.

În prezent, membrii UE se bucură de un mare număr de beneficii: o piaţă liberă cu o monedă care facilitează și eficientizează comerţul, crearea a milioane de locuri de muncă, o ameliorare a drepturilor lucrătorilor, libera circulaţie a persoanelor și un mediu înconjurător mai curat.

Normele existente au fost însă concepute pentru o Uniune mult mai mică, o Uniune care nu se vedea nevoită să se confrunte cu provocări globale cum ar fi schimbările climatice, o recesiune mondială sau criminalitatea transfrontalieră internaţională. UE are potenţialul și angajamentul de a se lupta cu aceste probleme, dar poate face acest lucru doar îmbunătăţindu-și modul în care funcţionează.

Acesta este scopul Tratatului de la Lisabona. Prin acesta, UE devine mai democrată, eficientă și transparentă. Tratatul oferă cetăţenilor și parlamentelor posibilitatea de a aduce o contribuţie mai însemnată la ceea ce se întâmplă la nivel european și conferă Europei o voce mai puternică și mai limpede în lume, protejând totodată interesele naţionale.

Tratatul a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009. Pentru a intra în vigoare, Tratatul de la Lisabona a trebuit să fie ratificat de către cele 27 de state membre. Fiecare stat membru a avut libertatea de a decide, în conformitate cu regulile sale constituţionale, dacă această ratificare se va face prin referendum sau prin vot parlamentar.

II.Scurt istoric

Şefii de stat şi de guvern reuniţi în martie 2000 la Consiliul European de la Lisabona au adoptat Agenda Lisabona (sau Strategia de la Lisabona), menită să transforme, până în 2010, Uniunea Europeană în "cea mai dinamică şi competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere”.

Prin Strategia de la Lisabona s-a stabilit obiectivul de a obţine o creştere economică de 3% pe an şi de a crea 20 de milioane de noi locuri de muncă până în 2010. De asemenea, Agenda Lisabona stabilea o serie de obiective specifice în domenii precum inovarea, întreprinderile, liberalizarea diverselor pieţe şi protecţia mediului.

Tratatul de la Lisabona a demarat în calitate de proiect constituţional la sfârşitul anului 2001 (Declaraţia Consiliului European privind viitorul Uniunii Europene sau Declaraţia de la Laeken) şi a fost continuat în 2002 şi 2003 prin Convenţia Europeană Un obiectiv important al acestei încercări consta în înlocuirea legislaţiei UE primare cu un fundament juridic modernizat pentru Uniunea Europeană.

Şefii de stat şi de guvern reuniţi în martie 2000 la Consiliul European de la Lisabona au adoptat Agenda Lisabona (sau Strategia de la Lisabona), menită să transforme, până în 2010, Uniunea Europeană în "cea mai dinamică şi competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere”.

Cu toate acestea, după mai bine de cinci ani de dezbateri constituţionale şi negocieri, a fost semnat un alt tratat de modificare a legislaţiei primare existente. După cum se ştie foarte bine, această schimbare de strategie a avut loc în urma rezultatelor negative ale celor două referendumuri privind Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa (Tratatul Constituţional) în mai şi iunie 2005, ca răspuns la acestea Consiliul European hotărând să îşi acorde o „perioadă de reflecţie” de doi ani.

În martie 2007, preşedinţia germană a resuscitat efortul de reformă la evenimentul de celebrare a celei de a 50-a aniversări a Tratatelor de la Roma. Declaraţia de la Berlin, adoptată de toate statele membre, consacra decizia comună a acestora de a ratifica un nou tratat până la alegerile europene din 2009.

În temeiul declaraţiei de la Berlin, Consiliul European din 21 şi 23 iunie 2007 a adoptat un mandat detaliat pentru o Conferinţă interguvernamentală (CIG) ulterioară în cadrul Preşedinţiei portugheze. Tratatul a fost semnat la Consiliul European de la Lisabona la 13 decembrie 2007 şi a fost ratificat de toate statele membre intrand în vigoare înainte de alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2009.

III. Principalele inovaţii aduse de tratat in plan decizional si legislativ

Tratatul de la Lisabona este menit să asigure răspunsul Uniunii Europene la noile provocări globale, precum si la problemele cu care se confruntă cetăţenii. Inovaţiile aduse prin acest tratat sunt esenţiale în ceea ce priveste funcţionarea eficientă a Uniunii, prin noile aranjamente instituţionale si mecanisme de lucru, astfel încât Uniunea să devină mai eficientă în luarea deciziilor,promovarea politicilor comune si reprezentarea externă.

Printre principalele inovaţii se numără:

1. Acordarea personalităţii juridice unice Uniunii Europene (art.47 din TUE)

Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană nu dispunea de personalitate juridică, aceasta fiind mai mult un concept politic decât unul juridic.

Dobândirea personalităţii juridice prin efectul Tratatului de la Lisabona, care conferă Uniunii o dimensiune juridică alături de cea politică, reprezintă o premisă a cresterii rolului său pe plan internaţional, inclusiv a capacităţii sale de reprezentare individuală în organizaţii si conferinţe internaţionale, Uniunea acţionând, astfel, ca o singură entitate.