Cercetare cu privire la practicarea activităților extracurriculare

1. Introducere

Activitățile extracurriculare sunt forme de activitate sportiv-recreative, realizate în școli atât în cadrul programului, cât și în afara sa, prin activități competiționale dar și necompetiționale. Prin aceste activități extracurriculare se urmărește oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber al elevilor, într-un mod organizat și educativ (Dragnea., 2006,p.126).

Prin caracterul lor interdisciplinar, acestea oferă cele mai eficiente modalități de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, reprezentând totodată un element prioritar în politicile educaționale întucât au un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității elevilor, asupra performanțelor școlare și a integrării sociale. Un studiu al lui J. Eccles și B.L.Barber(1999) indică un impact diferit al activităților extrașcolare, în funcție de tipul acestora și rata de participare, astfel:

- participarea în cadrul tuturor tipurilor de activități extrașcolare corelează cu creșterea rezultatelor și performanțelor școlare;

- participarea la activități sportive înregistrează o probabilitate mai mare ca elevii să aleagă să urmeze o școală superioară (nivel universitar) până la la împlinirea vârstei de 21 de ani;

- participarea la activități prosociale corelează cu o rată mai mică de delincvență în rândul elevilor participanți.

Educația prin aceste activități extrașcolare are un impact pozitiv asupra elevilor atât în plan emotional, intelectual, cât și în plan comportamental, mai ales în lumea noastră, acaparată tot mai mult de mass/media (televizor, internet, calculator) punându-și astfel o amprentă nefastă pe transformarea si adaptarea copiilor. De asemenea, activitățile extrașcolare au un puternic impact formativ, înglobând o mulțime de acțiuni ce țin atât de turism - tabere, drumeții, plimbări, excursii, cât și de latura artistică, cognitivă - vizite la muzee, la teatru, la opera etc.

Activitățile extracurriculare fac parte din educația nonformală (asigură legătura dintre educația formală și cea informală), și are urmatoarele caracteristici:

- Este centrată pe cel care învață, pe procesul de învățare, nu pe cel de predare;

- Optimizează funcția de predare și răspunde adecvat necesităților concrete de acțiune;

- Contribuie la îmbogățirea culturii generale și de specialitate;

- Este nestresantă, oferind activități plăcute și scutite de evaluări riguroase, în favoarea strategiilor de apreciere formativă, stimulativă, continuă;

- Răspunde cerințelor și necesităților educației permanente.

Aceste activități urmăresc lărgirea și adâncirea influențelor exercitate în procesul de învățământ și au o mare valoare educativă deoarece realizarea lor se face și din punct de vedere interdisciplinar.( Tudor, 2010, p.8)

Activitățile extracurriculare prin programul lor, stabilit ca o unitate în ethosul și cultura organizațională a școlii, vizează acțiuni care să îi ajute pe elevi să își însușească ideile de corectitudine și respect, să cunoască și să respecte valorile culturale si etnice ale comunității, să trăiască experiențe de viață competitive.

“Finalitățile activităților extracurriculare:

- sentimentul apartenenței la comunitate: nevoia de a oferi un sens primei părți a vieții adolescentului, sensul informației - cum anume să o utilizeze;

- nevoia de celălalt: utilizarea benefică a timpului nonșcolar, crearea unor comunități în interiorul cărora să nu existe competitive individuală, a căror structură să nu fie fixă și în care elevii să simtă că pot induce modificările dorite de ei, acelea cu un sens rational și pozitiv, unde să se poată învăța regulile comunicării la nivel micro și unde să se creeze relații positive între oamenii care nu se cunosc;

- coparticiparea la formarea propriei personalități și culture, prin conștientizarea acestui fapt, ceea ce le oferă elevilor posibilitatea de a opta pentru tipurile de cursuri care i-ar interesa;

-integrarea în societate, crearea unui echilibru între individ și colectivitate, ca model de comportament ce se dorește a fi atins.” (Tudor, Ciolcă,2010, p.14)

Nu putem încheia această scurtă trecere în revistă a principalelor aspecte ale activităților extracurriculare fără a evidenția rolul acestor activități informale în relația profesor- elevi, unde vorbim, în principiu, de “relații mai apropiate, care implică un mai mare grad de manifestare liberă și nemijlocită a elevilor, iar pe de altă parte o îndrumare pedagogică mai discretă, mijlocită de inițiativa elevilor, mai spontană și mai diversă.” ( Cerghit, Vlasceanu, 1998, p.78)