Cuprins
- 1.Concepția despre sport ..pag.3
- 2.Sportul- mijloc de socializare pag.4
- 3.Consiliul Europei și sportul ...pag.4-5
- ❖ Activitățile în domeniul sportului
- ❖ Eurofit
- ❖ Carta europeană a sportului și Codul etic sportiv
- ❖ Două convenții pentru sport
- ❖ Sportul și democrația
- ❖ Alte activități ale Consiliului Europei în materie de sport
- 4.Sportul în UE ..pag.6
- 5.Rolul sportului în munca cu refugiați, în activitățile de dezvoltare și reconciliere ..pag.7
- 6. Sportul și prevenirea actelor de violență.pag.7-8
- 7.Sportul în regimul de viață al persoanelor aflate în detenție ...pag.8
- 8.Bibliografie ..pag.9
Extras din referat
1.Concepția despre sport
Noțiunea ,,sport” are o sferă largă de înțelesuri pentru om și individ, dar și pentru societate luată în ansamblu. Explicarea termenului începe cu considerarea sportului ca o formă de manifestare a exercițiului fizic.
Pierre de Coubertin consideră că sportul este ,,cultul voluntar și sistematic al efortului muscular intensiv și se bazează pe dorința de progres și poate merge până la risc”.
Carta Europeană a sportului (Art.2, Alin.1,Lit.A) înțelege prin sport ,, toate formele de activități fizice care, prin participarea organizată, au ca obiect exprimarea sau ameliorarea condiției fizice și psihice, dezvoltarea relațiilor sociale sau obținerea de rezultate în întreceri de orice nivel.”
Activitățile sportive implică competiția și ele trebuie să se desfășoare în spiritul sportivității, al fair-play-ului. Toate regulile trebuie respectate știind că funcția sportului trebuie să includă educație și risc, în contextul unui autocontrol sau a unui control indus din exterior, a căror elemente sunt esențiale pentru maniera în care legea și regulile jocului trebuie aplicate sportului.
Incontestabil, sportul este un fenomen social cu profunde implicații în societatea contemporană ce cunoaște în prezent un avânt deosebit. El este practicat în diferite forme, de un număr impresionant de oameni de toate vârstele, de ambele sexe, de diverse profesii.
Faure, E.,(citat de Prelici) vorbind de importanța practicării exercițiilor fizice subliniază:
,, Corpul în epoca noastră își reia din fericire locul printre valorile culturale, și aceasta sub toate aspectele: sănătate și echilibru fizic; estetică și prestigiu; suport al comunicării și de expresie; instrument privilegiat al experienței afective. Stăpânirea corpului, a puterilor și virtuților sale se realizează prin cunoaștere, antrenament și exercițiu.”
Există mai multe criterii de clasificare a sportului. Astfel M.Epuran consideră următoarele categorii: -sport pentru tineret
-sport pentru toți
-sport de competiție
-sport de mare performanță
Complexitatea structurală, implicațiile biologice, psihologice, sociale și oganizaționale fac ca sportul să fie un fenomen al lumii contemporane ce nu poate fi definit dintr-un singur punct de vedere și ca urmare și criteriile după care sportul poate fii categorisit sunt diverse.
Sintagma sportul pentru toți (definit sport de masă ) definește activitatea sportivă practicată de toți cei ce doresc indiferent de vârstă , sex, profesie; și această formă de sport permite fiecărui individ afirmarea de sine prin autoinfluențare fizică și psihică, contribuie la întărirea sănătății, putând fi considerat o formă a activităților de loisir. Pe bună dreptate este numit și ,, sport de timp liber”.
Exercițiile fizice se desfășoară în scop educativ în instituții școlare și extrașcolare în vederea obținerii performanței sportive dar și cu scop recreativ, cultură fizică medicală,etc.
Societatea impune permanent omului o serie de exigențe privind componenta bio-psihică manifestată prin mișcare. Sistemul complex al exercițiului fizic participă la formarea individului ca personalitate.
Statul are o răspundere deosebită în garantarea sportului pentru toți ca: disciplină școlară, ca activitate de timp liber, ca domeniu de dezvoltare profesională.
In condițiile societății contemporane sportul este un fenomen social ce poartă amprenta gradului de civilizație, a nivelului de trai, a gândirii social-politice de la nivelul fiecărei țări.
Educația fizică își câștigă dreptul de a fi numită fenomen social, în momentul în care exercițiul sportiv se efectuează cu cunoștiința exactă a semnificației educative și a valorilor pe care le atribuie personalității umane. Cel ce practică sportul știe exact ce-și propune să realizeze și pentru aceasta își impune un program bine determinat, un regim riguros prin care el se va modela și remodela nu numai în plan fizic ci și spiritual. Imaginea pe care o oferă sportivul înflăcărează publicul; spectatorii văd în el un campion uman. Corpul nu poate fi privit separat de spirit. Această unitate a fost perfect sintetizată de vechii greci în sintagma ,, bun și frumos”, iar deviza ,, minte sănătoasă în corp sănătos” este o chintesență a valorii sportului în planul personalității umane.
Bibliografie
București, Editura Cartea Școlii.
2. Epuran, Mihai, 1974 - Psihologia și sportul contemporan (Antologie), București, Editura Stadion
3. Huțanu, Constantin; Rancea, Constantin, 2001- Sportul în viața socială, Iași, Casa de Editură Venus
4. Marolicaru, Mariana, 2004 - Introducere în sociologia sportului, Cluj-Napoca, Editura Risoprint
5. Șiclovan, Ioan, 1979- Teoria Educației Fizice și Sportului, București, Editura Sport-Turism
6. www.coe.int
7. www.dadalos.org
8. www.europeana.ro
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sportul.docx