Educația fizică, sportul și cultura organizațională în România

Intrοduсеrе

Educaţia fizică şi sportul reprezintă drepturi fundamentale ale omului, recunoscute de marile organizaţii internaţionale. În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (ONU, 1948) se stipulează faptul că orice persoană are dreptul la educaţie, în scopul dezvoltării depline a personalităţii sale.

În Scrisoarea Internaţională privind Educaţia Fizică şi Sportul, UNESCO (1978) stabileşte, la articolul 1, că aceste activităţi reprezintă „un drept fundamental al tuturor”, iar exercitarea lui are multiple efecte asupra stării de sănătate şi a dezvoltării personalităţii oamenilor.

În Convenţia asupra Drepturilor Copilului (ONU, 1989), în Convenţia împotriva Discriminării în Educaţie (ONU, 1960), în alte tratate şi declaraţii, educaţia fizică şi sportul sunt considerate activităţi prin care se asigură dreptul la educaţie.

În baza experienţei acumulate în cursul Anului European al Educaţiei prin Sport (2004), Comisia Europeană încurajează sprijinirea activităţilor fizice şi sportive prin intermediul diferitelor iniţiative politice, în domeniul educaţiei şi al formării.

În România, Legea învăţământului nr. 84/1995 precizează, la art. 4, că învăţământul are ca finalitate formarea personalităţii umane, inclusiv prin „[…] educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportului”, aspecte întărite prin Legea Educaţiei fizice şi sportului nr. 69/1999, care stipulează că acestea reprezintă activităţi de interes naţional, sprijinite de stat. Astfel, „Practicarea educaţiei fizice şi sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat, iar autorităţile administrative, instituţiile de învăţământ şi instituţiile sportive au obligaţia de a sprijini educaţia fizică, sportul pentru toţi şi sportul de performanţă, şi de a asigura condiţiile de practicare a acestora”.

În consecinţă, există cadrul conceptual şi legal prin care se recunoaşte rolul social al acestor activităţi şi prin care se asigură premise pentru desfăşurarea lor.

În cadrul caracterului global al educaţiei, educaţia fizică şi sportul prezintă conţinuturi şi sarcini specifice, cu influenţe de sistem asupra individului, în plan fizic, motric, intelectual, estetic şi moral. În acelaşi timp, educaţia fizică şi sportul pot fi considerate drept forme speciale de educaţie prin fizic, care conduc nu doar la finalităţi biologice, ci şi la importante aspecte psihologice şi sociale.

Educaţia formală şi informală beneficiază de valorile transmise prin educaţie fizică şi sport, cum sunt acumularea de cunoştinţe, motivaţie, aptitudini, dispoziţia de a depune eforturi personale, precum şi de calităţile sociale, cum sunt munca în echipă, solidaritatea, voluntariatul, toleranţa şi fair-play-ul, totul într-un context multicultural.

Datorită marii lor accesibilităţi, educaţia fizică şi sportul se practică sub cele mai diferite forme, însoţind omul de la naştere până la bătrâneţe, creând astfel un stil de viaţă echilibrat şi sănătos. Educaţia fizică şi sportul dispun de strategii de aplicare şi metode adaptate pentru realizarea obiectivelor diferenţiate, pentru fiecare vârstă. Incluse în educaţia permanentă acestea acţionează în sistem global, fizic, psihic şi cultural favorizând integrarea socială a oamenilor indiferent de rasă, cultură sau orientare politică.

Educaţia fizică şi sportul sunt totodată factori de consolidare a rezistenţei la incovenientele vieţii moderne, o bogăţie comună cu profund caracter educativ pe parcursul întregii vieţi, reprezentând un tonic pentru activităţile de timp liber individuale sau în grup.

Promovând respectul pentru organismul propriu şi al altora, educaţia fizică şi sportul se constituie în forme de educaţie pentru sănătate. Omul este, în primul rând, o fiinţă biologică ale cărei componente structural-funcţionale sunt, în mod general şi specific, influenţate prin educaţie fizică şi sport. Funcţia de optimizare a potenţialului biologic reprezintă, de fapt, punctul de plecare al tuturor influenţelor exercitate asupra organismului uman.

O solicitare adecvată, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în educaţie fizică şi în antrenament sportiv, conduce la modificări morfologice şi funcţionale relevante, care permit o mai bună adaptare a individului la cerinţele vieţii cotidiene.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează, prin programul „Viaţă activă” (1998), importanţa practicării sistematice a activităţilor fizice pentru sănătate, cu prioritate la copii şi tineri. Cercetările au arătat că exerciţiul fizic, practicat pe termen lung, îmbunătăţeşte sănătatea fizică şi mentală, având o contribuţie pozitivă la procesul de învăţare şi dezvoltare a personalităţii, la reducerea riscului apariţiei afecţiunilor fizice şi psihice asociate stilului de viaţă modern. În acest sens, se recomandă practicarea a cel puţin 30 de minute, zilnic, de activitate fizică, ce necesită efort moderat - pentru adulţi, şi 60 de minute -pentru copii.

Lipsa de activitate fizică conduce la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a unor afecţiuni cronice, precum bolile cardiovasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii, pun în pericol viaţa persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului alocat sănătăţii (Cartea Albă privind Sportul, Comisia Comunităţilor Europene, 2007). Studiile efectuate în diferite ţări evidenţiază că fiecărui dolar investit pentru educaţie fizică şi sport îi corespunde o reducere de 3,8 dolari pentru cheltuielile medicale (Declaraţia de la Punta del Este a Miniştrilor Educaţiei, 1999). Nu întâmplător, există concepţia potrivit căreia „sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”.