Memoria omului și memoria mașinii

Definirea memoriei, cadrul teoretic general.Memoria este procesul psihic superior care defineste dimensiunea temporală a organizării psihice, proces realizat sub forma întipăririi păstrării și reactualizarii informatiilor. Memoria poate fi definita ca procesele psihofiziologice si culturale, care joaca in viata rolul de memorare, stocare si reproducere a informatiei. In general, memoria poate fi reprezentata ca un instrument specific, ce serveste la acumularea si folosirea experientei de viata.

Memoria nu este un proces de acelasi ordin cu procesele cognitive sau motivationale, ci o modalitate de finantare si manifestare in timp a fiecarui proces in parte si a sistemului in ansamblu. Memoria se caracterizează prin câteva trăsături esenţiale, care îi sunt imprimate de integrarea ei în structura proceselor şi activităţilor specifice. Memoria este capacitatea generala a intregii materii, vie sau nevie, organic sau anorganica.

Memoria umana capata astfel forma unui mecanism psihic complex ce apare ca o veroga de legatura intre situatii, evenimente separate in timp, contribuind prin aceasta la reglarea si autoreglarea comportamentului uman. In felul acesta memoria reflecta lumea si relatiile omului cu lumea din care face parte. Intrucat organizarea sistemului psihic presupune o integrare pe dimensiunea timpului, orientata dinspre trecut spre prezent si viitor, memoria, care consta in conservarea si valorificarea continuturilor si experientelor anterioare, devine o coordonata globala de definitie.

Memoria este o capacitate absolut necesara, fara ea viata psihica umana ar fi un ghem de impresii senzoriale, adica un prezent fara trecut si fara viitor. Comportamentul ar fi haotic, spontan si fara finalitate. Ea nu este relativ fidela, nu este o copie fotografica, nu retinem informatia exact cum ne-a fost prezentata, nu reactualizam exact la fel.

Memoria este intangibila, presupune intelegerea celor memorate si actualizate, organizarea materialului memorat dupa criterii de semnificatie aici intervenind gandirea. Intr-o definitie foarte simpla (Sdorow, 1995), memoria apare descrisa ca fiind procesul prin care informatia este asimilata, stocata la nivelul creierului si mai tarziu reprodusa.

Andrei Cosmovici defineste memoria ca fiind functia psihica de baza care face posibila fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea informatiilor si trairilor noastre, ea fiind implicata in toate procesele psihice.

Memoria este: activă, selectivă, contextuală, mijlocită, organizată logic şi sistemic. În investigarea şi evaluarea nivelului de dezvoltare şi eficienţă al memoriei se iau în considerare următorii parametri: volumul, trăinicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.

Caracteristicile psihologice ale memoriei Memoria este un proces de reflectare activa, subiectiva mijlocita si inteligenta a experientei anterioare. a) caracterul activ al memoriei se refera la faptul ca memoria transforma materialul de memorat apeland la organizare si reorganizare continue ale datelor memorate intr-o forma mai mult sau mai putin diferita de forma lor initiala. b) caracterul selectiv se refera la faptul ca nu intiparim, pastram si reactulaizam absolut orice, ci doar acele informatii care corespund propriilor noastre scopuri trebuinte interese trairi afective dorinte, etc. c) Caracterul mijlocit se refera la faptul ca pentru a facilita intiparirea pastrarea si reactualizarea informatiilor, memoria apeleaza la o serie de mijlocitare reprezentate de anumite procedee din scheme memotehnice de exemplu in activitatea de invatare pt a ne usura memorarea pastrarea si amintirea informatiilor lovim de procedee memotehnice cum ar fi :alcatuirea schemei, extragerea de idei principale, de cuvinte cheie , sublinierea de cuvinte , comparatii clasificari. d) Caracterul inteligent se refera la faptul ca memoria apeleaza la intelegerea datelor memorate si pastrate , la gandire, inteligenta. Memoria reflectă trecutul ca trecut, astfel încât în momentul în care subiectul reactualizează o informaţie, este conştient că acea experienţă s-a petrecut cândva în trecut. Conţinuturile memoriei sunt extrem de variate. Începând de la experienţe de ordin senzorial perceptiv, apoi cunoştinţe, noţiuni, experienţe afective, experienţe sociale, etc. Conţinutul reflectoriu constituie şi un criteriu de clasificare a unor forme specializate de memorie. Putem vorbi despre memorie senzorială (vizuală, auditivă, motorie, gustativă, olfactivă), memorie perceptivă, memoria imaginilor, memorie cognitivă, memorie afectivă, memorie socială.