Conceptul de adevăr

Întroducere

Preocuparea omului pentru aflarea importanţei cunoaşterii, a rolului şi locului ei în ansamblul activităţilor şi valorilor umane fundamentale, a conferit conceptului de adevăr o poziţie centrală în gnoseologie. Istoria reflecţiei asupra conceptului de adevăr se opreşte insistent asupra lui Aristotel, care îi conferă o interpretare de tip corespondenţă. Filosoful din Stagira face distincţia dintre realitatea ideală şi cea ontică, precizând pentru totdeauna că adevărul nu aparţine nici numai lucrurilor, nici numai ideilor.

Conceptul de adevăr nu mai desemnează corespondenţa dintre conţinutul cognitiv-informaţional al enunţurilor noastre şi stările de fapt obiective la care se referă, ci semnifică o corespondenţă între ideile noastre şi consecinţele, succesul, eficienţa pe care ni le procură prin aplicarea lor în acţiune. Adevărul unei teorii, al unei propoziţii constă în utilitatea la care acestea ne conduc; el nu este anterior verificării, ci este produs de însuşi procesul experienţei; un enunţ nu are calitatea nici de adevăr, nici de fals înaintea verificării sale, ci adevărul sau falsul sunt calităţi pe care noi i le conferim în funcţie de rezultatele, efectele obţinute în acţiune.

Teoria adevărului

Teoria adevărului este una din cele mai fundamentale teme ale reflecţiei filozofice, referindu-se la valoarea cunoaşterii umane în genere şi a celei ştiinţifice în special.

Gnoseologia plasează tema adevărului cunoaşterii în contextul restrâns al relaţiei cognitive - relaţia dintre om, ca subiect epistemic, şi lume, ca obiect al cunoaşterii. În prezent s-a fгcut tot mai simţită nevoia unor analize şi reconstruiri ale conceptelor din gnoseologia tradiţională. Pe această bază au apărut noi contexte de abordare a problemei în cauză:

1) cel logico-semantic, cercetările căruia privesc reconstituirea conceptului de adevăr în cadrul unor sisteme semantice sau limbaje formalizate;

2) cel metodologic, în cadrul căruia sînt studiate cu preponderenţă aspectele pragmatice ale adevărului, regulile şi normele procedurilor de confirmare şi respingere, de testare sau de punere la probă a diferitelor componente єi niveluri ale cunoaєterii ştiinţifice;

3) cel epistemologic, prin care se urmăreşte elaborarea unui concept integral al adevărului.

Adevăr sau adevărată este acea propoziţie sau înlanţuire de propoziţii al cărui sau al căror conţinut poate fi verificat şi confirmat prin observaţie, prin experienţa, sau prin demonstraţie logică, matematică sau numai discursiv argumentantă.

Pentru a răspunde la întrebarea ce este adevărul? deosebim :

A. ceea ce noi spunem că este adevărat sau fals: cui atribuim noi calitatea de a fi adevărat ? care este natura realităților cărora le dăm consimțământul nostru și le numim adevărate ?

1.propoziții ;

2.credințe ;

3.gânduri și opinii ;

dar cu siguranță nu răscrucile, caz în care rațiunea noastră judecă și alege.

Adevărul pare atunci să se exprime în limbă și să nu existe în afara ei ; astfel, să spunem despre ceva că este adevărat înseamnă să facem literalmente adevărul.

B. mijloacele de distingere între adevărat și fals și de a califica ceva ca fiind adevărat sunt : rațiunea (gândirea), înțelegerea, legile logicii etc.

În consecință putem propune următoarele distincții :

1.Adevărul material, care reprezintă corespondența între ceea ce este și judecata care a dus la enunțarea sa în propoziție : această corespondență este confirmată de experiență. Dar natura acestui tip de adevăr este variabilă, pentru că acesta poate fi un adevăr obiectiv, relativ, subiectiv, etc., după teoria cunoașterii care îl susține (realism, relativism, criticism, etc).

2. Adevărul formal, care reprezintă validitatea concluziilor unui sistem ipotetico-deductiv, apărute prin intermediul regulilor de deducție aplicate unor postulate și axiome admise. Acest tip de adevăr nu depinde de conținutul propozițiilor (vezi articolul logică) și depinde de acordul său cu înțelegerea. În acest caz, adevărul este un adevăr de corespondență și este prioritar pentru că nu depinde de experiență.

Acest ultim punct permite introducerea unei noțiuni : adevărurile pur formale sunt denumite adevăruri analitice. Adevărurile care se trag din experiență sunt denumite adevăruri sintetice: Les vérités tirées de l'expérience sont quant à elle des vérités synthétiques, pentru că noi legăm termenii pe care îi presupunem a aparține unor ființe, a căror existență este contingentă.

3. Adevărul metafizic care, se bazează în condițiile sale pe ipoteza existenței unui sistem de referință ontologic în ființa oricărei persoane. În acest caz, distingem adevărul absolut și adevărul relativ.

4. Adevărul unei credințe sau a unei opinii, care reprezintă veridicitatea unei propoziții care se acord cu un ansamblu de credințe care existau înaintea sa. Acest tip de adevăr este denumit adeseori adevăr coerent.