Libertatea Negativă și Libertatea Pozitivă

Conceptul de „libertate” a cunoscut diferite interpretări de-a lungul timpului din partea filosofilor politici, reprezentând un subiect mult disputat. O parte din accepţiunile cunoscute fac referire la diverse aspecte contrare conceptului ce sunt corelate acestuia, în special statutul individului în situaţia în care este blocat de factori exogeni, puterea lui fiind oprimată. Diferenţele nu constau în definirea termenului de libertate, ci în perspectivele care tratează dimensiunea acesteia.

Una din principalele abordări ale termenului de „libertate” îl defineşte prin raportarea la lipsa intervenţiei nedorite exterioare din partea unui individ sau a unui grup în aria în care un alt individ poate activa. Cu toate acestea se fac prezente o serie de neclarităţi printre care şi întrebarea : „Care este limita sferei de activitate a individului neafectată de influenţe exterioare?”.

Isaiah Berlin susţine existenţa a două semnificaţii politice ale libertăţii, şi anume, cea “negativă” şi cea “pozitivă”. Prima face referire în mare parte la un alt concept, acela de „constrângere” ce implică interferenţa altora în spaţiul de libertate al unui individ. În lipsa libertăţii societatea nu se poate dezvolta astfel încât să progreseze în mod continuu, nu se mai pot contura abilităţile care ne diferenţiază, tinzându-se spre uniformizarea caracteristicilor umane, lipsa imaginaţiei. Cea de-a doua semnificaţie pune problema dezvoltării personale, a raţiunii, a voinţei şi nesubordonării individului, a controlului asupra procesului prin care atinge satisfacţii depline.

Libertatea negativă

O altă accepţiune, nu foarte depărtată de cea a lui Isaiah Berlin, este reprezentată prin ideea conform căreia rapoturile existente între individ şi societate sunt cele care determină libertatea, mai precis, se încearcă a se identifica „natura şi limita puterii ce poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului”. Acesta consideră că singurul motiv pentru care se poate acţiona legitim în îngrădirea libertăţii unui individ apare când, urmarindu-şi propriul scop, dăunează libertatea celorlalţi. John Stuart Mill consideră că atâta timp cât condiţiile de libertate sunt respectate, se pot dezvolta în voie şi originalitatea şi alte caracteristici care ne fac să ne deosebim, societatea îndepărtându-se de o uniformitate care ar limita vizibil statutul indivizilor.

John Locke consideră că : “Fiecare om are o proprietate asupra persoanei sale. La aceasta nu are nimeni altcineva dreptul în afara sa”. Trebuie specificat faptul că proprietatea vizată de acesta apare ca urmare a muncii, un element foarte important întrucât consideră orice lucru scos din starea sa naturală prin muncă devine proprietate personală asupra căreia el este singurul deţinător de drepturi.

O altă perspectivă a libertăţii o regăsim la Thomas Hobbes în sensul inexistenţei unor obstacole externe ce îngrădesc libertatea individului de a acţiona în modul în care doreşte şi crede de cuviinţă, dar care însă îî permit să îşi folosească libertatea rămasă în maniera pe care acesta o stabileşte ca fiind potrivită. „Un om liber este acela ce nu este împiedicat să facă ceea ce intenţionează să facă.”

Ian Carter consideră că în concordanţă cu definiţia libertăţii negative, individul este liber extinderii până când limitează sfera libertăţii altui individ şi oferă un exemplu elocvent în ceea ce priveşte natura măsurării libertâţii, şi anume : dacă pot doar să merg (nu există interdicţia plecării) în estul Berlinului pentru o zi şi tu poţi merge acolo pentru un an, amândoi suntem liberi să mergem în estul Berlinului; dacă eu pot merge doar în estul Berlinului dar tu poţi merge oriunde în estul Germaniei, suntem amândoi liberi să mergem în estul Germaniei. Cele două persoane nu au acelaşi grad de libertate pentru simplul motiv că aria în care subiectului îi este împiedicat accesul este diferită.