Aspecte Teoretice Privind Taxa pe Valoarea Adaugată

1. Introducere

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect ce este suportat de consumatorii finali şi se calculează pe valoarea adăugată realizată de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată. Aceste persoane impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A., plătesc bugetului de stat diferenţa dintre suma taxei colectată de la clienţii săi pentru vânzările de bunuri şi servicii şi taxa deductibilă achitată sau datorată de către persoana respectivă pentru achiziţia de bunuri şi servicii. Cel care suportă plata taxei pe valoarea adăugată este, în cele din urmă, consumatorul final, care fie consumă bunurile sau serviciile achiziţionate, fie le va revinde fară a colecta de la clienţii săi taxa pe valoarea adăugată, în acest caz neavând nici un drept de recuperare a taxei achitate pentru bunurile şi serviciile achiziţionate.

Aplicarea taxei pe valoarea adăugată este reglementată de Legea 571/ 2003, din 22 Decembrie 2003, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Este important de ştiut că aplicarea taxei pe valoarea adăugată nu se face în ţara în care se produce produsul, ci se aplică în ţara unde se consumă acesta.Taxa pe valoare adăugată este cea mai importantă sursă de venit la bugetul de stat perceput prin impunerea cotelor de impozitare.

Taxa pe valoarea adăugată este una din cele mai moderne și mai eficiente component ale politicii fiscal, fiind introdusă ca sistem și denumire în anul 1954, în Franța, extinzându-se apoi în multe țări din întraga lume.

În țara noastră, taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă începând cu data de 1.07.1993, prin Ordonanța de Guvern nr. 3/1992, aprobată prin Legea nr. 130 din decembrie 1992, fiind un impozit plătit atât de persoanele fizice cât și cele juridice.

La baza apariției taxei pe valoarea adăugată este ipozitul pe circulația mărfurilor. Trecerea la T.V.A. a făcut posibilă evitarea impozitării în cascadă a circulației mărfurilor. În prezent, sistemul de funcționare al taxei pe valoarea adăugată are la bază pricipiul fundamental care constă în faptul că din taxa facturată pentru bunurile livrate și seviciile prestate se scade taxa aferentă bunurilor sau serviciilor achiziționate sau executate în unități proprii destinate realizării de operațiuni impozabile.

Taxa pe valoarea adăugată o datorează toți cei care îndeplinesc o activitate economică indiferent de locul, scopul sau rezultatele economice.

2. Aspecte teoretice privind taxa pe valoarea adaugată

2.1. Evoluția istorică a taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adaugată este un impozit indirect, apărut relativ de curând în peisajul sistemelor fiscale din diferite state. La baza apariției taxei pe valoarea adaugată stă impozitul pe circulația mărfurilor. Trecera la taxa pe valoare adaugată a făcut posibilă evitarea impozitării în cascadă a circulației mărfurilor.

Acest impozit indirect a apărut pentru prima dată în Franța în 1954, din inițiativa lui Maurice Laure. Concomitent cu Franţa şi alte state ale lumii au introdus taxa pe valoarea adăugată, iar în Uniunea Europeană organele de decizie au declarat acest impozit ca impozit general pentru state, mergând ulterior pe linia armonizării legislaţiei ţărilor comunitare. O cotă prelevată din taxa pe valoare adăugată colectată de statele Uniunii Europene constituie un venit al bugetului Uniunii

În 11 aprilie 1967 primele două Directive privind taxa pe valoarea adăugată au fost adoptate stabilind o generală, dar non-cumulativă taxă pe valoarea adăugată care să înlocuiască toate celelalte forme de taxă pe valoarea adăugată în Statele Membre. Mai mult, primele două Directive privind taxa pe valoarea adăugată prevedeau doar structura generală a sistemului T.V.A. şi permiteau Statelor Membre să determine sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată şi structura ratelor de taxă pe valoarea adăugată. La 17 mai 1977 a-VI-a Directivă privind taxa pe valoarea adăugată a fost adoptată şi stabilea o arie de cuprindere a taxei pe valoarea adăugată uniformă. Aceasta garantează că, contribuţia taxei pe valoarea adăugată a fiecărui Stat Membru pentru resursele monetare ale Comunităţii Europene pot fi calculabile. Oricum prin aceasta directiva se permite Statelor Membre multe excepţii şi derogări legislative de la aria de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Mai mult, nu impune ratele de taxă pe valoarea adăugată care să fie aplicate în Statele Membre şi ca rezultat acestea diferă chiar şi în ziua de azi. În mod curent, este admisa o rată standard minima de 15% şi de maxim 25% (bazat pe un angajament politic).

În ţara noastră T.V.A.-ul a fost introdus în anul 1993, din urmatoarele considerente:

- necesitatea înlocuirii formulei de impozitare în cascadă prezentată de impozitul pe circulaţia mărfurilor;