Conținutul Economic Formele și Rolul Creditului Public în Cadrul Economiei de Piață

1. Conţinutul economic,formele şi rolul creditului public în cadrul economiei de piaţă

În perioada contemporană,caracteristic pentru majoritatea statelor cu economie de piaţă este faptul că se înregistrează o tendinţă de creştere mai rapidă a cheltuielilor publice comparativ cu veniturile curente.În aceste condiţii,procurarea de către stat a unor resurse băneşti suplimentare se poate realiza prin majorarea şi instituirea de noi impozite,prin contractarea de împrumuturi de stat sau prin apelarea la emisiunea de bani de hîrtie.

Recurgerea la majorarea şi instituirea de noi impozite este mai incomodă pentru stat.De aceea,statul apelează frecvent la creditul public,adică la împrumuturi interne sau externe şi la imibilizarea unei părţi din veniturile temporar disponibile ale populaţiei prin intermediul caselor de economii.Prin intermediul creditului piblic se pot mobiliza într-un termen relativ scurt,sumele de bani,de care statul are nevoie pentru acoperirea necesităţilor sale.

În cadrul relaţiilor de credit public,statul apare ca debitor,creditorii săi fiind băncile,consorţiile bancare,întreprinderile industriale,societăţile de asigurare,casele de economii,subscriitorii la împrumuturi etc.de asemenea,statul poate apărea şi în calitate de creditor,debitorii săi fiind beneficiarii de împrumutiri (întreprinderile publice,organele administraţiei de stat locale etc).În raporturile cu alte state,un anumit stat poate fi atît debitor,cît şi creditor,iar uneori poate apare în calitate de girant.

Pe piaţa de capitaluri,în afară de autorităţile publice centrale şi locale,mai fac apel la resursele de împrumut şi agenţii economici cu capital privat,mixt sau de stat,precum şi unele persoane fizice.Oferta de resurse de împrumut este alcătuită din capitalurile băneşti temporar disponibile ale agenţilor economici,capitalurile şi rezervele băneşti libere ale băncilor şi altor instituţii financiare,veniturile rentierilor,economiile băneşti ale micilor producători de mărfuri,liber profesioniştilor şi celorlalte categorii sociale.Creditul public avînd aceleaşi surse de formare ca şi creditul privat,intră în competiţie cu acesta.Vor beneficia de capitalulde împrumut acei solicitanţi care vor accepta condiţiile de acordare a creditului.Destinaţiile pe care le primesc sumele împrumutate sunt diferite: sunt utilizate drept capital productiv,sunt investite în bunuri de folosinţă îndelungată sau sunt cheltuieli în scopuri de consum,după caz.Pentru sumele acordate cu împrumut creditorul realizează un venit sub formă de dobîndă.natura acesteia este diferită în funcţie de destinaţia dată împrumutului.

În cazul sumelor împrumutilui acordat unui agent economic de către o bancă şi utilizat de agentul economic drept capital,împrumutul contribuie la sporirea profitului realizat.Din profitul obţinut agentul aconomic cedează o parte băncii,ca preţ al împrumutului acordat,sub formă de dobîndă.Se creează că orice sumă de bani acordată cu titlu de împrumut este capabilă să producă dobîndă,ceea ce nu este valabil,însă,în cazul împrumuturilor utilizate în scopuri neproductive.

În cazul sumelor mobilizate de către stat pe calea creditului public şi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor neproductive (de exemplu: cheltuieli militare,cele pentru funcţionarea serviciilor publice,pentru menţinerea ordinii interne) plata dobînzii şi restituirea împrumutului se fac pe seama veniturilor bugetare,adică în special pe seama impozitelor şi taxelor.

Uneori,împrumuturile contractate de către stat capătă destinaţii productive,ceea ce face ca dobînda să fie suportată din valoarea nou creată ca urmare a utilizării productive a împrumuturilor respective.

Destinaţia diferită,pe care o capătă creditul public faţă de creditul bancar determină deosebiri între obligaţiunile împrumuturilor de stat şi acţiunile şi obligaţiunile emise de societăţile de capital.

Acţiunile emise de către societăţile de capital reprezintă înscrisuri care dau deţinătorului lor calitatea de coproprietar al acelei societăţi.Acţiunile,ca titluri de proprietate,dau dreptul deţinătorului lor la o cotă parte din profitul realizat,denumită dividend,şi care variază de la un an la altul în funcţie de rezultatele obţinute.

Obligaţiunile emise de o societate de capital certifică deţinătorului lor calitatea de creditor şi-i dau dreptul să primească o dobîndă la sumele împrumutate,indiferent de rezultatele financiare obţinute de societatea care le-a emis.

Dobînda plătită de o societate de capital unei bănci pentru creditul primit de la aceasta exprimă atît relaţiile de repartiţie primară a valorii nou create între participanţii la activitatea economică finanţată prin credit,cît şi relaţiile de redistribuire a profitului realizat de agentul economic împrumutat şi banca creditoare.

Dobînda plătită de stat pentru sumele împrumutate şi utilizate în scopuri neproductive exprimă relaţii de redistribuire a venitului naţional (PIB) :se redistribuie,în special,sumele mobilizate la buget pe calea impozitelor şi taxelor de la persoanele fizice şi juridice,în favoarea celor care sunt creditorii statului şi care încasează dobînzile corespunzătoare.

Împrumuturile de stat utilizate în scopuri neproductive reprezintă,practic,impozite amînate,deoarece utilizarea împrumuturilor pentru acoperirea deficitului bugetar nu scuteşte contribuabiliide povara acestora,ci doar amînă momentul transpunerii deficitului asupra contribuabililor.

Împrumuturile de stat joacă un rol important în redistribuirea venitului naţional (PIB) atît pe plan intern cît şi pe plan internaţional.pe plan intern,împrumuturile de stat contribuie la redistribuirea venitului naţional în momentul plasării lor de către stat,al rambursării şi al plăţii dobînzii aferente.

În măsura în care sunt folosite pentru scopuri economice (modernizarea agriculturii,construirea de căi de comunicaţii,protecţia mediului înconjurător,dezvoltarea industriei) împrumuturile de stat au un rol pozitiv deoarece contribuie la sporirea producţiei industriale,la crearea de noi locuri de muncă,la sporirea venitului naţional şi pe această bază la asigurarea resurselor necesare rambursării lor.

2. Împrumuturile de stat: caracterizare,elemente tehnice

Împrumuturile de stat constituie o formă a creditului public în care statul devine debitor,iar persoanele fizice şi juridice devin creditori.În cazul împrumutului de stat persoanele fezice şi juridice subscriu la împrumut prin cumpărarea de înscrisuri-obligaţiuni ale împrumutului de stat.

Pentru subscrierea la împrumut,sunt folosite,de regulă,disponibilităţile băneşti cu caracter de durată,care nu sunt necesare posesorilor lor pe perioade de timp mai îndelungate,astfel încît să fie posibilă angajarea lor de către stat în acţiuni pe durate mai mari de timp.

Din punct de vedere juridic,împrumutul de stat apare ca un acord de voinţă intervenit între persoane fizice sau juridice,pe de o parte,şi stat,pe de altă parte,prin care primele consimt să pună la dispoziţia statului,cu titlu de împrumut,o sumă de bani,iar statul se angajează să o restituie în anumite condiţii,suportînd dobînda convenită.

Din cele de mai sus se desprind anumite trăsături caracteristice împrumutului de stat,şi anume:

1) împrumutul nu reprezintă un act impus în mod unilateral de către stat,ci are un caracter contractual,care exprimă acordul de voinţă al părţilor,spre deosebire de impozite care se stabilesc în mod unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice şi juridice.deşi apare ca un acord de voinţă între părţi,anumite elemente cum sunt: condiţiile de emisiune şi de rambursare,forma şi mărimea venitului care se asigură subscriitorilor,precum şi alte elemente necesare se stabilesc unilateral de către stat,iar persoanele fizice şi juridice,posesoare ale căpitalului bănesc,pot să le accepte sau să le respingă în bloc.Spre deosebire de îmrpumutul de stat,în cazul unui contract de credit bancar,între o bancă şi persoane fizice şi/sau juridice condiţiile de acordare şi rambursare a împumutului se negociază de către bancă cu fiecare solicitant în parte.Băncile solicită persoanelor fizice şi juridice cărora le acordă credite să reprezinte o anumită garanţie materială.În schimb,în cazul împrumutului de stat,statul nu oferă creditorilor săi o asemenea garanţie;