Datoria publică a Franței

Datoria publica totala reprezinta totalitatea obligatiilor pecuniare ale statului (guvern, institutii publice, financiare, unitati administrativ-teritoriale) la un moment dat, rezultate din imprumuturi interne si externe (in lei si in valuta) contractate pe termen scurt, mediu si lung, precum si obligatiile statului catre trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar in scopul acoperirii deficitului bugetar.

Imprumuturile pot fi contractate de stat, prin Ministerul Finantelor, in nume propriu sau garantate de acesta.

Datoria publica se exprima in moneda nationala sau in valuta, in functie de locul unde se contracteaza si de conditiile imprumutului.

De asemenea, datoria publica totala a unei tari se poate exprima in valori absolute (pentru a cunoaste sarcina la care este supusa economia tarii respective fata de creditori), in valori relative, ca procent din P.I.B. (pentru a permite comparatia in timp si intre tari) si ca marime medie pe locuitor (pentru a permite comparatii si analize in timp si spatiu).

Datoria publica totala se calculeaza si se gestioneaza separat pe cele doua forme ale sale, respectiv datoria publica interna si datoria publica externa.

Datoria publica interna constituie o parte integranta a datoriei publice totale si evidentiaza imprumuturile de stat de pe piata financiara interna, de la persoane fizice si/sau juridice, in moneda nationala sau in valute straine, precum si imprumuturile angajate de terti, cu garantia statului, nerambursate la un moment dat.

Datoria publica externa constituie, de asemenea, o parte integranta a datoriei publice totale si se defineste prin creditele externe contractate si angajate de catre stat, in nume propriu, sau de catre autoritatile administratiei publice locale, precum si prin creditele externe contractate si angajate de catre alti subiecti autonomi, cu garantia expresa a statului.

Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprima cu ajutorul datoriei flotante si a datoriei consolidate.

Datoria publica flotanta reprezinta datoria publica pe termen scurt si cuprinde imprumuturile contractate, pe perioade de pâna la un an, in scopul acoperirii golurilor de casa generate de neconcordanta, in timp, a veniturilor cu cheltuielile bugetare.

Datoria publica consolidata cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din imprumuturile de stat contractate pe termen mediu si lung, precum si a celor rezultate din prelungirea termenelor de rambursare a imprumuturilor pe termen scurt, pe perioade de timp mediu si lung.

In prezent, in afara celor doua forme ale datoriei publice (flotanta si consolidata), se vorbeste si despre datoria publica la vedere, care include atât depozitele constituite la Trezoreria publica, de catre diversi subiecti autonomi, cât si alte sume banesti colectate de aceasta prin circuitul sau propriu.

Distinctia dintre datoria publica flotanta si cea consolidata este importanta si pentru aprecierea efortului financiar pe care statul este nevoit sa-l faca, in mod curent, pentru rambursarea datoriei scadente si pentru plata dobânzilor aferente in cursul unui an. Astfel cu cât ponderea datoriei publice flotante in totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia curenta de resurse financiare menite sa acopere serviciul datoriei publice* este mai presanta, si invers.

De asemenea, in functie de termenele scadentelor sale, structura datoriei publice variaza de la o tara la alta si chiar de la o perioada la alta, datorita conditiilor financiar-monetare in care se formeaza. Astfel, tarile in care procesele inflationiste sunt de amploare si de lunga durata sunt nevoite sa apeleze mai mult la imprumuturile pe termen scurt si uneori, mediu, deoarece plasamentele pe termen lung nu sunt destul de atractive pentru detinatorii de capitaluri banesti disponibile pentru imprumut.

Aceasta atractivitate scazuta, datorata eroziunii sistematice a puterii de cumparare a monedei, obliga statele, in cauza, sa creasca nivelul ratei dobânzii si sa acorde alte avantaje subscriitorilor la imprumut.

Valoarea totala a imprumuturilor contractate, la un moment dat, de catre autoritatile publice formeaza datoria publica bruta, iar daca din aceasta se scade valoarea imprumuturilor angajate de la institutiile de stat (Trezoreria publica, Banca Centrala, s.a.) se obtine datoria publica neta.

In contractarea imprumuturilor publice, interne si externe, trebuie neaparat respectat plafonul de indatorare publica. Acesta cuprinde totalitatea imprumuturilor pe care statul le poate contracta si garanta in decursul unui an calendaristic. De aceea, acest plafon se stabileste anual prin lege.

Plafonul de indatorare publica este format din:

▪ plafonul de indatorare publica interna, care se stabileste in functie de deficitul bugetar anual aprobat si de prevederile unor legi speciale;

▪ plafonul de indatorare publica externa, care se stabileste ca suma maxima a imprumuturilor externe pe care statul le poate contracta si garanta in decursul unui an calendaristic

Pentru a observa ca fenomenul indatorarii este, astazi, unul general, prezentam mai jos evolutia datoriei publice nete pentru tarile OECD in perioada 1970-1994.

Tabel – Datoria publica neta in % din PIB pentru tarile OECD