Elemente de politică financiară - decizia financiară

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 34 în total
Cuvinte : 9961
Mărime: 85.62KB (arhivat)
Publicat de: Edgar Stanciu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Enachi S
Universitatea “Dunarea de Jos” Galati Facultatea de “Stiinte Economice

Extras din referat

CAPITOLUL I

Conceptul de politica financiara

Rezolvarea aspectelor financiare ale întreprinderii formează o politică distinctă a acesteia, parte integrantă a poiticii generale – numită politică financiară. Ea are o influenţă deosebită asupra constituirii, repartizării şi folosirii fondurilor, în scopul realizării programelor economice curente şi de dezvoltare, al creşterii eficienţei ciclurilor de exploatare şi de investiţii şi a întregii activităţi.

Domeniul său de manifestare îl constituie activitatea sa financiară, dar, prin conţinut, ea repercutează asupra întregii activităţi prin componenta sa financiară indispensabilă, iar obiectivele şi instrumentele sale le includ, inevitabil, şi pe cele financiare ca o condiţie sine-qua-non a funcţionării normale a economiei reale.

Prin conţinutul său, politica financiară depăşeşte cadrul actual considerat de luare a deciziilor de investiţii şi de colectare de capitaluri, cuprinzînd şi deciziile de creştere a capitalului propriu, de distribuire a profitului net, de îndatorare, de plasare a capitalurilor financiare disponibile.

Politica financiară este, astfel, definită ca ansamblul de metode şi instrumente cu caracter financiar antrenate în procurarea, alocarea şi gestionarea resurselor băneşti, în vederea realizării obiectivului suprem al întreprinderii – maximizarea valorii de piaţă, deci, creşterea averii acţionarilor.

Politica financiară asigură procurarea şi distribuirea resurselor financiare şi este formată din :

• metode şi mijloace privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare;

• instrumente, instituţii şi reglementări financiare, utilizate de stat, pentru influenţarea proceselor economice şi sociale .

Politica financiară, la nivel de întreprindere, cuprinde un set de obiective pe termen mediu şi lung, cu referire la: volumul şi structura resurselor disponibile, sursele potenţiale de finanţare a întreprinderii, politica de plată a dividendelor, termenele finale şi intermediare de achitare a împrumuturilor, indicatorii de randament ai capitalului etc.

Direcţiile de manifestare ale politicii financiare a întreprinderii se înscriu pe următoarele coordonate:

1.Selectarea proiectelor de investiţii, ca suport al alocării resurselor financiare pentru finanţarea proiectului ales;

2.Identificarea modalităţilor de finanţare, respectiv a surselor de capital utilizabile;

3.Fundamentarea structurii financiare a întreprinderii, cu asigurarea unui raport optim între capitalul propriu şi capitalul împrumutat;

4.Alegerea variantei de distribuire a dividevdelor, respectiv a profitului net;

5.Modificarea mărimii capitalului propriu şi alegerea soluţiilor aplicabile în acest scop;

6.Îndatorarea sau dezdatorarea întreprinderii, pornind de la nevoia de lichidităţi şi evoluţia ratei dobînzii pe piaţa financiară.

Obiectivele politicii financiare se concretizează în:

a) constituirea şi modificarea mărimii capitalului;

b) crearea unei structuri financiare optime;

c) reducerea capitalului şi creşterea rentabilităţii financiare;

d) folosirea facilităţilor fiscale acordate de stat;

e) maximizarea valorii de piaţă a întreprinderii.

În organizarea şi conducerea activităţii financiare a întreprinderii un rol deosebit revine instrumentelor financiare. Instrumentele financiare sunt elemente care dau impuls activităţii economico-financiare a întreprinderii. Prin intermediul lor se asigură funcţionarea mecanismului financiar, o gestiune eficientă şi operativă, precum şi se realizează politica investiţională, de finanţare, de creditare.

Programul guvernamental acceptat de parlamenmtul statelor defineste politica statului pe plan intern si extern.

A. Pe plan intern: obiectivele cu caracter economic si social ocupa un loc aparte si se refera la:

• Ritmul cresterii economice

• Proportiile si orientarea investitiilor brute de capital

• Dimensiunea consumului

• Relatiile dintre sectorul public si cel privat

• Curba somajului

• Indicele preturilor si tarifelor

• Evolutia salariilor, pensiilor si a altor venituri fixe ale populatiei

• Actiuni pe linia de educatie si instructie

• Asistenta medicala si sociala

• Aparare nationala

• Cresterea eficientei organelor de ordine, securitate civila si administratie

B. Pe plan extern: obiectivele guvernelor privesc:

• Relatiile politice, economice, tehnico-stiintifice, culturale si militare

• Intentiile de colaborare si cooperare

• Pozitia in problemele mentinerii pacii, a lichidarii subdezvoltarii.

Realizarea obiectivelor prevazute de stat presupune,pe langa asigurarea resurselor financiare publice necesare ,interventia statului in economie cu ajutorul parghiilor economice si a instrumentelor ,institutiilor,organelor si reglementarilor financiare.

Metodele si mijloacele concrete privind procurarea si dirijarea resurselor financiare,precum si instrumentele ,institutiile si reglementarile financiare utilizate de stat pentru influentarea proceselor economice si a relatiilor sociale,intr-o etapa determinata ,constituie componente ale politicii financiare a acestuia.

Preview document

Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 1
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 2
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 3
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 4
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 5
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 6
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 7
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 8
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 9
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 10
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 11
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 12
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 13
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 14
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 15
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 16
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 17
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 18
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 19
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 20
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 21
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 22
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 23
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 24
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 25
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 26
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 27
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 28
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 29
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 30
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 31
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 32
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 33
Elemente de politică financiară - decizia financiară - Pagina 34

Conținut arhivă zip

  • Elemente de Politica Financiara - Decizia Financiara.doc

Alții au mai descărcat și

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice în România și statele UE

INTRODUCERE Timp de decenii sistemul de impozite al României a funcţionat şi s-a dezvoltat ca o componentă a modelului administrativ de conducere,...

Optimizarea prin Simulare a Deciziilor de Investiții

INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE 1.1. Rolul investiţiilor în contextul economiei de piaţă din România. În orice domeniu: economic, social,...

Creditul bancar, diagnosticul financiar și finanțarea firmei

Introducere Lucrarea de licență prezintă creditarea bancară a persoanelor juridice, cu precădere asupra IMM-urilor. Decizia de creditare se face...

Rolul Investițiilor în Crearea și Dezvoltarea Patrimoniului Întreprinderilor

CAPITULUL I. ROLUL INVESTIŢIILOR ÎN CREAREA ŞI DEZVOLTAREA PATRIMONIULUI ÎNTREPRINDERILOR. 1.1. POTENŢIALUL INVESTIŢIONAL AL ÎNTREPRINDERILOR...

Management fiscal și deductibilitate fiscală

Trecerea la economia de piaţă a adus importante reforme în viaţa economică dintre care o importanţă deosebită a avut-o privatizarea, proces în care...

Importanța Studiului de Fezabilitate în Luarea Deciziei de Investiții

CAPITOLUL 1 INVESTIŢIA 1.1 Conceptul de investiţii. Definiţie și consideraţii generale Noţiunea de investiţie reprezintă o categorie financiară...

Politica de Investiții

Introducere Am ales şi tratat cu multă plăcere şi cu mult interes această temă deopotrivă fundamentală, utilă şi pasionantă privind politica de...

Politică de dividend

Introducere Dat fiind rolul decisiv pe care întreprinderea îl joacă în destinul fiecărei ţări, tratarea dimensiunii financiare a activităţii...

Ai nevoie de altceva?