Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului

Referat
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3133
Mărime: 22.91KB (arhivat)
Publicat de: Ada C.
Puncte necesare: 7

Extras din referat

1. Trezoreria statului și rolul acesteia

Măsurile întreprinse, după anul 1989 pentru trecerea la economia de piață, au determinat, în primul rând, modificări esențiale în domeniul finanțelor publice, fără de care nu se putea asigura trecerea la noua economie.

Trezoreria Statului este organizată și funcționează ca direcție generală în cadrul Ministerului Finanțelor Publice (Unitatea de Management a Trezoreriei Statului). Trezoreria Statului este sistemul unitar și integrat prin care statul asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind fondurile publice, inclusiv cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în conformitate cu dispozițiile legale.

Trezoreria Statului este concepută ca un sistem unitar atât la nivel central, cât și la nivelul unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în scopul realizării operațiunilor financiare ale sectorului public, astfel :

- la nivel central: Direcția Generală a Trezoreriei Statului;

- la nivel județean: Direcții județene ale Trezoreriei Statului în cadrul Direcțiilor generale ale finanțelor publice județene;

- la nivel local: Trezorerii municipale organizate ca direcții în cadrul Administrațiilor Financiare orășenești, dar și Trezorerii comunale organizate ca servicii în cadrul Administrațiilor Financiare comunale.

În țara noastră, începând cu anul 1992, pe baza Hotărârii Guvernului nr.78/1992, privind organizarea și funcționarea Trezoreriei finanțelor publice și a Legii Contabilității, nr.82/1991 a fost organizată execuția operațiunilor privind finanțele publice prin Trezoreria Statului. Aceasta a reprezentat una din coordonatele reformei sistemului financiar în România.

Prin trezoreria proprie, statul își mobilizează, direct sau indirect, disponibilitățile de fonduri, asigurând, totodată, exercitarea în bune condiții a atribuțiilor Ministerului Finanțelor Publice și ale unităților sale teritoriale.

De asemenea, prin intermediul trezoreriei finanțelor publice se asigură utilizarea eficientă a resurselor statului de către instituțiile publice, respectarea destinației fondurilor aprobate prin legea bugetară, precum și întărirea răspunderii ordonatorilor de credite în gestionarea banilor publici.

Veniturile bugetare sunt resursele bănești care se cuvin bugetelor componente ale bugetului general consolidat, în baza unor prevederi legale.

Veniturile bugetului de stat sunt constituite din impozite, taxe și contribuții încasate de la agenții economici și contribuabili; vărsăminte ale instituțiilor publice; alte venituri aprobate anual prin legea bugetară de către Parlament.

Veniturile bugetare se încasează în contul Trezoreriei în numerar, direct la casieria Trezoreriei, precum și încasarea prin agenții fiscali, dar și prin virarea sumelor datorate din inițiativa agenților economici, instituțiilor publice din conturile lor deschise la bănci comerciale, respectiv la trezorerii, în contul Trezoreriei în raza căreia aceștia își au domiciliul fiscal.

Veniturile încasate prin Trezorerie sunt urmărite și evidențiate distinct pe bugete, și anume :

- veniturile bugetului de stat;

- veniturile bugetului asigurărilor sociale de sat;

- veniturile bugetelor locale.

Pentru veniturile instituțiilor publice și cele provenite din fondurile externe rambursabile sau nerambursabile se utilizează conturi de disponibilități. Fluxurile de încasări pentru fondurile speciale sunt derulate tot prin trezorerii și înregistrate în conturile acestora (conturi de disponibilități).

În cadrul fiecărui buget se asigură evidența realizării veniturilor pe surse de venituri – capitole și subcapitole din clasificația bugetară – precum și pe plătitori.

Delimitarea și ordonarea veniturilor bugetare încasate pe bugete și subdiviziuni se asigură cu ajutorul conturilor deschise la trezoreriile teritoriale. Astfel, sistemul informatic de codificare permite cunoașterea încasărilor în funcție de cerințele realizării veniturilor.

În cazul instituțiilor publice, încasarea veniturilor se poate realiza în numerar și prin virament. Instituțiile publice sunt finanțate:

1. integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

2. din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

3. integral, din venituri proprii.

Instituțiile din prima categorie au veniturile transferate în totalitate în conturile deschise la Trezorerie, venituri care servesc la acoperirea cheltuielilor. Veniturile instituțiile din a II-a categorie sunt încasate numai prin Trezorerie, în timp ce veniturile celor din a III-a categorie trebuie raportate, nu și încasate prin Trezorerie, cu toate că nu provin de la buget.

Instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ce desfășoară anumite activități de prestări de servicii sau executări de lucrări către agenții economici sau populație, de la care încasează contravaloarea acestora, sunt obligate să vireze sumele la bugetul care le susține financiar.

În principiu, o instituție publică finanțată integral de la buget, varsă veniturile proprii realizate în contul bugetului din care este finanțată reducȃnd efortul bugetar.

Preview document

Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 1
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 2
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 3
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 4
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 5
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 6
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 7
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 8
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 9
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 10
Finanțarea instituțiilor din administrația publică prin trezoreria statului - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Finantarea Institutiilor din Administratia Publica prin Trezoreria Statului.doc

Alții au mai descărcat și

Trezoreria statului

INTRODUCERE În procesul procurării şi repartizării resurselor financiare necesare statului pentru a-şi îndeplini funcţiile şi sarcinile sale, se...

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Principii și reguli ale organizării și conducerii contabilității în instituțiile publice

CAPITOLUL I PRINCIPII SI REGULI ALE ORGANIZARII SI CONDUCERII CONTABILITATII IN INSTITUTIILE PUBLICE 1.1. Aspecte legislative Instituţiile...

Investiții Străine Directe în România

CAPITOLUL I. INVESTIŢIILE INSTITUŢIILOR PUBLICE 1.1. Conceptul de cheltuieli publice Înlăturarea unor disfuncţionalităţi ale pieţei, armonizarea...

Organizarea și conducerea gestiunii la Primăria Filipești - Bacău

Capitolul 1 Organizarea si functionarea la Primaria comunei Filipesti 1.1. Scurt istoric Satul este nucleul de organizare a populatiei fiind un...

Finanțarea Instituțiilor din Administrația Publică prin Trezoreria Statului

Capitolul I Bugetele instituțiilor Publice 1.1. Instituţiile publice şi activitatea lor O primă modalitate de definire a instituţiilor publice...

Desfășurarea Procesului Bugetar la Primăria Comunei Gîrleni

Capitolul 1. Organizarea şi funcţionalitatea Primăriei Comunei Gîrleni 1.1. Scurt istoric Localitatea Gîrleni se află la nord de municipiul...

Studiul privind Activitatea Trezoreriei Publice pe Exemplul Municipiului Petroșani

INTRODUCERE Începând cu anul 1990, în România s-a declanşat un amplu proces de tranziţie spre o economie concurenţială de piaţă , liberalizată,...

Monografie Primăria Hârlău

1.1.Scurt istoric De-a lungul istoriei sale, localitatea Hîrlau a fost centru cu populatie rurala, curte feudala, sat, targ, comuna urbana si mai...

Bugetul de stat

Introducere Economia Mondială In contextul manifestării unor şocuri multiple, economia mondială a înregistrat o încetinire considerabilă în anul...

Ai nevoie de altceva?