Formele Integrării Economice

1.Originea Uniunii Europene

Ideea de Uniune Europeana îsi are originea într-o serie de proiecte mai vechi, dintre care unele au prins viata, prin transpunerea lor, într-o forma sau alta, in practicã, dar cele mai multe au ramas fara o finalitate concretã.

La început, idea privind unitatea europeana o gãsim în cercurile filozofice si la vizionari. Victor Hugo, cãruia îi datorãm expresia de “Statele Unite ale Europei ”, îi dãdea acesteia o interpretare umanistã si pacifistã. In 1900, la Congresul stiintelor politice de la Paris, juristul si sociologul francez Anatole Leroy-Beaulieu expune aceastã idee, prezentând in detaliu modalitatile practice de realizare a unei Federatii Europene. Dupã terminarea primului razboi mondial preocupãrile in aceastã directie se reiau cu mai multã intensitate. In 1922, austriacul Richard Coudenhove-Kalergi, prin mai multe articole publicate, milita pentru crearea unei Uniuni-Pan-Europene dupa modelul SUA. Pentru a stimula acest process, dupa un an, el a creat la Viena miscarea “Pan-Europa” cu obiectivul principal de a realiza reconcilierea franco-germanã.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial aceste idei au renãscut cu mult mai multã intensitate, mai ales, in gândirea si actiunile mai multor personalitati politice europene.

Dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial tãrile europene, in preocupãrile lor de refacere si modernizare a economiilor, vad in Europa unitã o solutie pentru iesirea din haos si asigurarea progresului. In discursul din 19 septembrie 1946 de la Universitatea din Zurich, Winston Churchill vorbea de “începuturile Europei” pe baza reconcilierilor care trebuiau sã aibã loc intre Germania si Franta.

In mai 1948, la Haga, a avut loc primul Congres European ce a reunit 800 de delegati din 19 tari, ale cãrui lucrari s-au desfasurat in cadrul a trei comisii – politicã, economicã si culturalã – stabilindu-se directiile de actiune pentru viitor in domeniile respective. Tot atunci s-a pus problema unei zone europene de comert liber si a necesitãtii de creare a unor institutii europene.

La 27 iunie, ministrii afacerilor externe ai URSS, Frantei si Marii Britanii au avut un schimb de puncte de vedere dorind prin aceasta sã clarifice decizia sovieticã de a respinge ajutorul American. Dupa aceastã întrunire de la Moscova, Marea Britanie si Franta au convocat tarile Europei Occidentale la o Conferinta la Paris, care a început la 12 iulie 1947 si s-a finalizat cu constituirea unui Comitet European de Cooperare Economicã. Comitetul a lucrat intens in toatã vara anului 1947 pentru a redacta o informare de justificare a necesitatilor europene de import din zona dolarului. Din momentul în care acest studiu a fost terminat, s-a reunit din nou Conferinta la 22 septembrie 1947, iar dupã aprobarea sa a fost remis autoritatilor SUA. Analizat în Congresul SUA, el se va finaliza la 3 aprilie 1948 cand presedintele Truman a semnat Legea Asistentei Externe, prin care se sprijinã Programul de Recuperare Europeanã. Astfel s-a initiat oficial planul Marshall, care, tot oficial, se va termina la 30 septembrie 1951, ziua când s-a decretat dizolvarea Administratiei de Cooperare Economicã. La 16 aprilie 1948 s-a semnat la Paris conventia constitutivã a Organizatiei Europene de Cooperare Economicã, cu rol de agentie europeanã a planului Marshall, de unde vor pleca viitoarele initiative de cooperare si integrare economicã.