Funcțiile Controlului Financiar

Dacă privim controlul ca funcţie a managementului, constatăm că îşi realizează obiectivele prin intermediul funcţiilor sale. Principalele funcţii sunt:

• Funcţia constatativă

• Funcţia constructivă

• Funcţia coercitivă

Aceste funcţii funcţionează atât concomitent, cât şi consecutiv, fiecare putând avea o importanţă mai mică sau mai mare, după cum controlul financiar este executat din interior sau din afara unităţilor patrimoniale.

- Funcţia constatativă oferă controlului posibilitatea să urmărească modul cum se îndeplinesc obiectivele stabilite, să cunoască realitatea şi pe această bază să analizeze abaterile pe cauze şi responsabilităţi şi să propună măsuri pentru perfecţionarea activităţilor controlate.

- Funcţia constructivă dă posibilitatea conducerii să prevadă evoluţia viitoare a fenomenului, să prevină aspectele nedorite, să ia măsuri pentru perfecţionarea activităţilor controlate.

- Funcţia coercitivă – pentru a asigura contribuţia controlului la eliminarea şi prevenirea neregulilor, trage la răspundere pe cei care nu îşi îndeplinesc corespunzător sarcinile faţă de entitatea în care lucrează, faţă de un buget sau alte persoane fizice sau juridice.

Şi în cazul controlului financiar, acesta îşi realizează sarcinile şi obiectivele prin intermediul funcţiilor sale. Funcţiile controlului financiar, în literatura de specialitate, sunt grupate în 2 categorii, funcţia de bază şi alte funcţii (particulare sau specifice) şi care rezultă din obiectivele şi natura controlului. Acesta 2 categorii de funcţii ale controlului financiar sunt tratate diferit de diverşi autori autohtoni. Astfel, cu privire la funcţia de bază, întalnim următoarele opinii:

a) Juriştii identifică 5 funcţii de bază ale controlului financiar:

1. funcţia de evaluare

2. funcţia preventivă

3. funcţia de documentare

4. funcţia recuperatorie

5. funcţia educativă sau pedagogică

În categoria autorilor autohtoni de specialitate juridică se includ: Dan Drosu Şaguna, prof. dr. Viorel Roş, dr. Adam Drăgoi şi Ioan Lazăr, prof. dr. Doina Petică Roman, dr. Cristina Oneţ

b) Economiştii Ghiţă, Boulescu, Popeangă identifică următoarele funcţii de bază ale controlului financiar:

1. funcţia de prevenire şi perfecţionare

2. funcţia de constatare a situaţiei şi de corectare

3. funcţia de cunoaştere şi evaluare

4. funcţia educativă şi stimulativă

5. funcţia de reglare a sistemului

c) Juriştii şi economiştii identifică următoarele categorii de funcţii:

1. funcţia de evaluare şi cunoaştere

2. funcţia de prevenire

3. funcţia de perfecţionare

4. funcţia de documentare

5. funcţia recuperatorie

6. funcţia pedagogică

7. funcţia coercitivă

8. funcţia de reglare

Cu privire la alte funcţii, în aceeaşi literatură de specialitate, dar cu precădere la autorii economişti, sunt menţionate:

- funcţia de măsurare a abaterilor planificate anticipat

- funcţia de intervenţie

- funcţia de diagnosticare a erorilor financiare

- funcţia de redresare a activităţii

- funcţia de revizuire a obiectivelor viitoare

Controlul financiar nu este limitat la o perioadă de timp, ci este un proces continuu, având caracter ciclic, orientat cu precădere către latura preventivă a abaterilor şi deficienţelor, iar dacă acestea s-au produs, determină luarea măsurilor coercitive adecvate fiecărui caz.

În cadrul controlului financiar ca funcţie a managementului, se disting 4 etape care se întrepătrund reciproc şi presupun un proces aprofundat de cunoaştere.

Acest proces se fundamentează pe:

• cunoaşterea situaţiei stabilite (standarde, programe, sarcini, norme, prevederi legale, scopuri, previziuni);

• percepţia situaţiei reale;

• compararea situaţiei reale cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial pentru determinarea rezultatelor;

• identificarea cauzelor care au generat abaterile constatate astfel încât să facă posibilă stabilirea concluziilor, a sugestiilor şi propunerilor de măsuri aferente fiecărei situaţii analizate.

Controlul financiar este un concept juridic şi constă în puterea recunoscută a administraţiei fiscale de a repara omisiunile, insuficienţele sau erorile de impozitare comise de către contribuabili. Această putere a statului îşi are izvorul în Constituţie: statul are dreptul de a-i controla pe contribuabili pentru ca aceştia să nu fraudeze impozitul. Acest drept al statului intră, adesea, în coliziune cu dreptul fundamental la libertate al cetăţenilor şi pune, între altele, problema posibilelor încălcări a unor drepturi fundamentale şi a fragilului echilibru dintre drepturile statului şi puterile sale, pe de o parte, şi obligaţiile contribuabililor şi drepturile lor fundamentale, pe de altă parte.

Aparent, interesele statului şi interesele indivizilor nu ar trebui să se afle niciodată în conflict, dar realitatea contrazice, uneori chiar violent, aparenţa, astfel că perfecţiunea în starea de echilibru rămâne doar la stadiul de deziderat. Dar, parafrazând pe Francis Querol, se poate spune că echilibrul nu este perfect, el trebuie să fie acceptabil.

Evaluarea eficacităţii unui stat, potrivit aceluiaşi Francis Querol, „depinde mai întâi de predispoziţia sa de a face să intre produsul impozitelor în casieriile publice şi, în consecinţă, să vegheze ca cetăţenii să nu îşi eludeze onorabilele lor obligaţii fiscale. Pentru aceasta, s-a dotat cu un anume instrument: controlul fiscal”. Este instrumentul care asigură supremaţia suveranităţii fiscale a statului.

Prin control, în general, se înţelege analiza permanentă sau periodică a unei activităţi sau a unei situaţii pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire. Controlul este complexul de mijloace, metode şi instituţii coordonate de natură a preveni abaterile şi a stabili răspunderile pentru prejudiciile cauzate. Cât priveşte controlul financiar, acesta presupune a se examina dacă economia financiară a statului se desfăşoară în conformitate cu cerinţele legale ale activităţii bugetare şi fiscale şi are ca obiectiv depistarea erorilor, lipsurilor, deficienţelor, în scopul remedierii şi evitării lor în viitor. Controlul financiar este activitatea prin care de evită actele păgubitoare bunei administraţii sau prin care se asigură descoperirea lor cu rapiditate şi siguranţă.