Indicatori de analiză ai masei monetare

1. Definirea masei monetară

Masa monetară desemnează totalitatea activelor care, pe un teritoriu dat pot fi utilizate pentru cumpărarea de bunuri şi servicii pentru stingerea obigaţiilor. Conform altor opinii, masa monetară este reprezentată de agregatul sau de agregatele statistico-financiare care sunt strâns corelate cu produsul intern brut sau cu un alt indicator macroeconomic care exprimă volumul global al activităţii economice.

2. Indicatori monetari

Definirea, calcularea şi interpretarea indicatorilor monetari trebuie apreciată în contextul elaborării unei concepţii generale de analiză a interacţiunii dintre variaţiile masei monetare şi a celorlalte fenomene precum şi principalele procese economice: plasarea şi utlizarea resurselor, producţia şi comercializarea bunurilor şi serviciilor, formarea preţurilor, oscilaţia cursurilor de schimb, situaţia generală a balanţei de plăţi externe. De derularea acestor procese depinde în ultimă instanţă mărimea şi dinamica masei monetare, iar evoluţia şi tendinţele acesteia din urmă influenţează procesele respective.

Pentru ca indicatorii monetari să permită cuantificarea acestor influenţe este necesar ca ei să reliefeze dinamica masei monetare şi evoluţia ei şi să permită evaluarea conexiunilor între procesele monetare şi economice.

În raport de aceste aprecieri, monetariştii grupează indicatorii monetari în două categorii:

- indicatorii ce exprimă caracterul politicii monetare ca expansionistă sau restrictivă;

- indicatorii ce oferă informaţii privind estimarea efectelor exercitate de politica monetară asupra celei economice, ei exprimând în acest caz obiectivele politicii monetare.

Utilizarea acestor două categorii de indicatori este necesară şi posibilă în condiţiile în care în economia unei ţări funcţionează o piaţă financiar monetară dezvoltată şi complexă.

Alegerea indicatorilor monetari şi modul lor de structurare depind de gradul de cunoaştere a proceselor monetare şi de posibilităţile reale de controlare a acestora, iar aceşti indicatori sunt o modalitate de a completa modelele monetare econometrice.

Indicatorii monetari se clasifică în:

-indicatori statistici, care oferă informaţii necesare pentru aprecierea evoluţiei monetare şi a politicii monetare dintr-o ţară, aşa cum sunt promovate de autorităţi;

-indicatori de efecte, care oferă o evaluare a influenţei monetare (M1, M2, M3, L, rata dobânzii, curs valutar) asupra evoluţiei reale a producţiei, preţurilor, balanţei de plăţi.

Aceşti indicatori sunt prezentaţi pe termen lung sau pe termen scurt.

J. Tobin a realizat o combinare a tuturor acestor aspecte, prezentând o clasificare a indicatorilor în trei grupe:

-indicatori statistici despre instrumentele politicii monetare (considerate că joacă rolul indicatorilor de efecte ai politicii monetare);

-obiectivele intermediare ale politicii monetare (privite ca indicatori monetari pe termen scurt);

-obiectivele finale (care sunt asemănătoare indicatorilor economici pe termen lung).

Aceşti indicatori permit găsirea unor răspunsuri la două întrebări fundamentale:

a. dacă evoluţia monetară existentă, deci şi politica monetară dintr-o ţară, se apreciază ca fiind restrictivă, expansionistă sau neutrală;

b. dacă efectele evoluţiei masei monetare asupra evoluţiei reale sunt restrictive, expansioniste sau neutrale, deci cum se manifestă realizarea obiectivelor politicii monetare asupra evoluţiei producţiei, preţurilor, balanţei de plăţi etc.

În zilele noastre, predomină practica utilizării agregatelor monetare. Această realitate se explică prin faptul că utilizarea ratei dobâzii, ca indicator monetar, are o serie de limite generate de o mulţime de factori cum ar fi:

- influenţa intensă a factorilor nemonetari asupra nivelului, structurii şi evoluţiei ratei dobânzii;

- decalajul în timp cu care se manifestă interacţiunea dintre rata dobânzii şi unele procese economice fundamentale cum sunt cele privind economiile şi investiţiile;

- unele procese economice sunt influenţate de nivelul previzibil al ratei dobânzii şi nu de cel efectiv, ceea ce este dificil de exprimat, cu mijloace statistice;

- slaba reacţie, adeseori, a ratei dobânzii la măsurile de politică monetară;

- isuficienţa sau slaba dezvoltare a pieţelor finaniar-monetare din unele ţări, caz în care rata dobânzii se fundamentează pe criterii administrative şi drept urmare are o importanţă redusă ca instrument de politică monetară şi, implicit, ca indicator monetar.

Delimitarea componentelor masei monetare din circulaţie se realizează după următoarele criterii:

a. sfera pe care o serveşte masa monetară;

b. natura social economică a deţinătorilor de monedă;

c. rotaţia şi rolul diferitelor componente ale masei monetare;

d. gradul de lichiditate al diferitelor componente.

Din punct de vedere al sferei, masa monetară poate fi analizată ca monedă scripturală (bani de cont) şi numerar. Aceste sume apar ca solduri în conturile bancare sau asupra populaţiei, sau ca numerar în casieriile agenţilor economici şi ale instituţiilor.

Din punct de vedere al deţinătorilor, se disting:

- mijloace băneşti (monede) ce aparţin sectorului ublic;

- mijloace băneşti ale sectorului privat.

Din punct de vedere al rotaţiei şi al importanţei, se disting:

- mijloace băneşti cu circulaţie curentă;

- mijloace băneşti economisite;

- alte mijloace băneşti.

Acest criteriu este utilizat de Statistica FMI, care utilizează noţiunile:

- money cuprinde: numerarul din afara sistemului bancar şi banii din conturile curente ( care îndeplinesc funcţiile de mijloc de plată şi mijloc de circulaţie);

- qvassi money cuprinde: depozitele pe termen scurt ale agenţilor economici şi ale populaţiei.