Piața Monetară

Piata monetara este o componenta esentiala a pietei capitalurilor si are un rol deosebit de important în derularea normala a fluxurilor de plati la nivelul economiei. În ultimele decenii ea a cunoscut transformari profunde, generate de inovatia financiara în domeniu, dar si de dorinta autoritatilor monetare de a perfectiona si a eficientiza instrumentele de politica monetara si de a potenta concurenta pe piata creditului.

Cap. 1 Piata monetara: concept, evolutii, functii, actori

Piata monetara este o componenta importanta a pietei creditului alaturi de piata financiara care este o piata a capitalurilor pe termen lung si piata valutara. Cele trei piete se individualizeaza prin institutiile functionale si prin modul de derulare a tranzactiilor. Granitele dintre cele trei componente ale pietei creditului nu pot fi trasate riguros, deoarece legaturile dintre acestea sunt foarte strânse, iar unele evenimente sau tendinte de pe una dintre piete pot influenta tendintele celorlalte piete. Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt pentru toate organismele de credit bancare. Ea este o piata delocalizata, tranzactiile încheindu-se prin telefon, fax sau telex. Piata monetara este o piata a monedei centrale (numerarul, biletele de banca si disponibilitatile detinute de banci la banca centrala), deoarece operatiunile de împrumut se deruleaza între bancile creatoare de moneda, precum si între acestea si banca de emisiune si se realizeaza numai în moneda banci centrale .

Piata monetara reprezinta un mecanism important în sistemul monetar si financiar al unei tari, atât ca urmare a faptului ca ea joaca un rol deosebit în redistribuirea resurselor de creditare din economie, cât si datorita faptului ca acesta reprezinta locul în care intervine banca de emisiune în scopul controlarii volumului de lichiditati al pietei sau al influentarii nivelului ratei dobânzii care se formeaza zilnic pe aceasta.

Piata monetara se identifica pâna acum câteva decenii cu piata interbancara, o piata a specialistilor restrânsa doar la nivelul operatiunilor de împrumut realizate între banca de emisiune si bancile comerciale agreate la refinantare de catre acesta sau între acestea din urma. Acest tip de piata se caracteriza în principal prin operatiuni frecvente si automate de refinantare a bancilor comerciale de catre banca de emisiune pe calea rescontarii efectelor de comert.

Dezavantajele principale ale functionarii pietei interbancare erau numeroase: compartimentarea pietei capitalurilor, automatismul refinantarii bancilor comerciale de catre banca de emisiune, existenta unui monopol excesiv al bancilor comerciale în sfera creditului, eficienta redusa a politicii monetare a bancii centrale.

Aceste dezavantaje au fost depasite o data cu trecerea la piata monetara deschisa (open market).

Largirea pietei monetare o data cu accesul agentilor nebancari si al marilor întreprinderi a facut ca piata monetara sa devina implicit o piata a monedei bancare. În noile conditii refinantarea bancilor comerciale nu se mai face automat de catre banca de emisiune, aceasta putând interveni pe piata în mod discret în vederea controlarii lichiditatilor pietei si a influentari nivelului ratei dobânzii.

Pe lânga functia de finantare a bancilor comerciale, piata monetara mai îndeplineste si functia de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditati al acestora.

Pe piata monetara bancile comerciale îsi acorda împrumuturi sau îsi ramburseaza credite acordate anterior. De asemenea, pe aceasta piata au loc zilnic decontari interbancare care se realizeaza numai în moneda bancii centrale. Aceste decontari sunt determinate de fluxurile de lichiditati din conturile clientilor bancilor, adica încasarile si platile zilnice efectuate în si din conturile clientilor unei banci, de la si catre clienti care au conturi deschise la alte banci. În fiecare zi au loc astfel de fluxuri monetare între agentii nefinanciari care au conturi deschise la banci diferite, fluxuri care conduc la modificarea raporturilor dintre banci, care devin în urma acestor operatiuni fie debitoare, fie creditoare fata de celelalte banci. La sfârsitul zilei, fiecare banca devine în consecinta, per sold, debitoare sau creditoare fata de celelalte banci. Pe piata monetara are loc zilnic stingerea acestor datorii într-un cadru organizat.

Actorii pietei monetare sunt bancile comerciale, casele de economii, societatile financiare, casele de titluri, trezoreria statului, banca de emisiune etc. Institutiile care mobilizeaza economiile banesti de la agentii economici si populatie, denumite generic investitori institutionali, sunt structural creditoare. Ele detin un excedent de lichiditati si apar pe aceasta piata în postura de ofertanti de capitaluri pe termen scurt. Din categoria acestora fac parte casele de economii, cooperativele de credit, fondurile de pensii, societatile de investitii, societatile de plasament, companiile de asigurari etc. Solicitatorii de capitaluri sunt institutiile structural debitoare care îsi plaseaza de regula resursele pe termene mai lungi si au nevoie de lichiditati (bancile si institutiile de credit, societatile de leasing) etc.

Principalii actori ai pietei sunt totusi bancile comerciale care apar pe aceasta piata fie în postura de împrumutatori, fie în cea de împrumutati. Pe piata monetara deschisa un actor esential este si banca de emisiune, care are un rol regulator deosebit de important. Functionarea eficienta a pietei monetare presupune si prezenta intermediarilor (curtieri sau case de rescont), care asigura fluidizarea tranzactiilor realizate pe aceasta piata si furnizeaza informatii numeroase privitoare la evolutia sa zilnica. Acesti intermediari sunt fie reprezentati ai marilor banci care lucreaza în contul acestora (curtierii), fie societati financiare care opereaza pe cont propriu (casele de rescont) si care obtin venituri din diferenta de dobânda aferenta creditelor acordate sau primite si din operatiunile de arbitraj asupra titlurilor pietei.