Piața de Capital - Component al Pieței Financiare

Tema 1 Piaţa de capital – component al pieţei financiare

Prelegerea 1. Abordări teoretice privind piaţa financiară şi piaţa de capital.

1. Conceptul şi structura pieţii financiare.

2. Conceptul şi structura pieţii de capital

3. Cererea şi oferta pe piaţa de capital.

4. Funcţiile pieţii de capital.

5. Tipologia pieţelor de capital (Segmentarea pieţei de capital).

Noţiuni de bază

Piaţa financiară, piaţa de capital, conceptul anglo-saxon, conceptul continental-european, cererea şi oferta pe piaţa de capital, piaţa primară, piaţa secundară, piaţa acţiunilor, piaţa obligaţiunilor, valori mobiliare, titluri financiare primare, titluri financiare derivate, produse sintetice, piaţa valorilor mobiliare

1. Conceptul şi structura pieţii financiare.

Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întâlnesc cererea şi oferta de active financiare necesare dezvoltării, în cadrul firmelor, a producţiei de bunuri şi servicii.

Pieţele financiare sunt printre condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea economiei. În zilele noastre, din punct de vedere al globalizării potenţialii investitori au o mulţime de oportunităţi pentru a face profit.

Pieţele financiare sunt importante pentru dezvoltarea economiei naţionale deoarece ajută în permanenţă procesele de producţie, alocarea capitalului, realizarea de profit şi asigurare in timpul investiţiei de capital.

Piaţa, în general, reprezintă locul sau ansamblul mijloacelor de comunicaţie care permite vînzătorilor şi cumpărătorilor să se informeze reciproc despre natura activelor (reale, financiare) existente şi preţurile cerute sau oferite pentru realizarea unei tranzacţii.

Primul element, care permite identificarea pieţei, este natura activului. Un activ real, de exemplu, produsele industriale, face obiectul pieţei schimburilor comerciale. Un activ financiar, de exemplu acţiunile, face obiectul pieţei financiare. Deci, toate activele financiare negociabile fac obiectul pieţei financiare.

În literatura de specialitate, există mai multe definiţii ale pieţei financiare, cum ar fi:

Piaţa financiară reprezintă o instituţie sau un aranjament care facilitează cumpărarea sau vînzarea de bunuri şi servicii care se numesc active financiare.

Piaţa financiară cuprinde totalitatea relaţiilor care vizează emisiunea, circulaţia, schimbul şi stocarea nemijlocită a banilor, executate, în mod direct, prin instrumentele sale speciale, în scopul susţinerii întregii activităţi economico-sociale cu capitalul necesar funcţionării şi dezvoltării producţiei de bunuri şi servicii. Cu alte cuvinte, piaţa financiară este mecanismul prin care activele financiare sunt emise şi introduse în circuitul economic.

Piaţa financiară constituie locul sau ansamblul mijloacelor de comunicaţie care facilitează vînzarea-cumpărarea activelor financiare nebancare la preţuri formate în funcţie de cerere-ofertă şi influenţa unor factori economici, financiari, monetari psihologici şi tehnici.

Din definiţii rezultă că pe piaţa financiară, are loc circuitul activelor financiare, care se desfăşoară între ofertanţii (investitorii) şi beneficiarii acestora.

Din punct de vedere al activelor care se negociază şi al mecanismului prin care acestea sunt introduse în circuitul economic, piaţa financiară este formată din trei mari sectoare, constituite ca pieţe distincte: piaţa bancară; piaţa monetară; piaţa de capital.

Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare non-negociabile, a căror lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între posesorii de disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri, pe baza relaţiilor de credit. Rolul acestor pieţe constă în absorbirea excedentului de active monetare ale celor care economisesc şi care doresc să dispună de posibilitatea retragerii lor în orice moment.

Piaţa monetară este caracterizată prin tranzacţii cu active financiare pe termen scurt, de către societăţile financiare. Tranzacţiile includ depozitele bancare la vedere şi la termen ale persoanelor fizice sau juridice, biletele de ordin, cecurile, certificatele de depozit şi alte titluri mobiliare pe termen scurt (de pînă la un an). O motivaţie importantă a existenţei pieţei monetare este dată de necesitatea şi posibilitatea convertirii activelor pe termen scurt şi foarte scurt (de la 24 de ore pînă la o săptămînă). Acest proces poate continua la termene mai mari, pentru activele disponibile pe termen lung, făcîndu-se trecerea de la piaţa monetară la piaţa de capital.

Piaţa de capital este specializată în tranzacţii cu active financiare pe termen mediu şi lung. Acestea prezintă un grad de risc mai mare şi sunt negociabile. Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital, către posibilii investitori, deţinători de excedente băneşti.

Aceste trei pieţe se interferează şi se intercondiţionează.

Deoarece nu se poate face o delimitare strictă între piaţa de capital şi piaţa financiară, aceste două pieţe fiind interdependente (prin includerea sau completarea reciprocă), nu există o tratare univocă a acestor noţiuni.

În literatura de specialitate, există două moduri de definire a pieţei financiare şi a celei de capital.

Conform concepţiei anglo-saxone, piaţa financiară cuprinde:

• piaţa de capital (pentru atragerea capitalului pe termen mediu şi lung);

• piaţa monetară (pentru atragerea capitalului pe termen scurt).

În acest caz, prin piaţa de capital, se face referire la piaţa valorilor mobiliare în ansamblul lor, respectiv, la posibilitatea de finanţare pe termen mediu şi lung. Piaţa monetară, astfel definită, este piaţa care permite accesul la finanţarea pe termen scurt.

Concepţia continental-europeană, prin termenul de piaţă de capital, defineşte ansamblul format din:

- piaţa monetară (finanţare pe termen scurt);

- piaţa financiară (finanţare pe termen mediu şi lung);

- piaţa ipotecară (specifică finanţării construcţiilor imobiliare).

În unele surse de specialitate, conform concepţiei anglo-saxone, piaţa financiară include trei părţi integrante: piaţa de capital, piaţa monetară şi piaţa asigurărilor.

În unele surse de specialitate, există opinii, conform cărora piaţa financiară poate fi identificată cu cea de capital. Pieţele financiare, în accepţiunea identificării cu pieţele de capital, sunt instituţii bine definite (de exemplu, New York Stock Exchange, Bursa de Valori Bucureşti) sau ansamblul mijloacelor de comunicaţii (de exemplu, piaţa NASDAQ, RASDAQ), care permit emisiunea şi negocierea activelor financiare nebancare de către intermediari la un preţ reglementat (valoarea nominală) sau la un preţ stabilit în funcţie de cerere şi ofertă numit preţ de piaţă.