Planificarea Financiară

1. Conţinutul planificării financiare şi rolul ei în gestionarea întreprinderii

Activitatea oricarei organizaţii industriale sau de alt tip se realizează prin exercitarea funcţiilor de planificare, organizare, conducere şi control.Însă functia de planificarea se consideră funcţia de bază a intreprinderii,pentru că prin toate acţiunile manageriale de organizare, conducere şi control se urmăreşte aducerea la îndeplinire a deciziilor planificării. Pentru ca organizaţia economicã să obţinã rezultate prin care să supravieţuiască, în ansamblul ei dar şi fiecare componentă, fiecare angajat trebuie să ştie ce are de fãcut, iar răspunsul se obţine prin planificare. Prin planificare se înţelege programarea, coordonarea şi conducerea pe bază de plan a activităţii întreprinderii. Dicţionarul de economie defineşte con¬ceptul de planificare ca fiind un „concept teoretic ce exprimă un ansamblu de acţiuni coerente prin care se urmăreşte dirijarea activităţii economice corespun¬zătoare anticipărilor, determinate ştiinţific în cadrul unui plan", iar ansamblul activităţilor, prin care se studiază alternativele de urmat şi se alege varianta opti¬mă, reprezintă procesul de planificare, se spune în acelaşi dicţionar.O altă expresie utilizată în acelaşi sens este aceea de previziune, care, în dicţionarul de relaţii economice internaţionale, este considerată a fi „o evaluare anticipativă, pe baze ştiinţifice, ţinîndu-se seama de mişcarea fenomenelor şi proceselor în trecut şi în prezent". Previziunea se concretizează în evaluări can¬titative şi calitative ale mărimii, structurii şi dinamicii viitoare a fenomenelor şi proceselor economice, sociale şi de altă natură, ce se vor derula într-un perimetru de mică sau mare întindere. Cu acelaşi sens apar, în literatura economică, şi no¬ţiunile de prevedere, prognoză, plan, program etc. Toate acestea au caracteristic faptul că se referă la prospectarea viitorului. Activitatea previzională dă conţinut unei funcţii distincte a managementului - funcţia de planificare. Ovidiu Nicolescu şi Ion Verbancu definesc, în lucrarea „Management", funcţia de planificare ca fiind „ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei şi componentelor sale, precum şi resursele şi principalele mijloace necesare realizării lor.Planificarea financiară are ca scop înfăptuirea în practică a următoare¬lor sarcini:

- estimarea cât mai reală a volumului de producţie necesar satisfacerii depli¬ne a cererii pe piaţă;

- dimensionarea necesarului de resurse materiale şi financiare pentru reali¬zarea programului stabilit;

- dimensionarea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare;

apeleze pentru înfăptuirea stabilirea mărimii optime a capitalului împrumutat, la care trebuie să septuirea obiectivelor economice şi procurarea lui din

surse care implică cel mai mic cost;

- elaborarea unor instrumente coerente, care să permită controlul operativ şi să ofere informaţii veridice asupra modului de înfăptuire a prevederilor, să permită ajustarea planificării operaţionale la noile condiţii ale pieţei;

- asigurarea valorificării eficiente a excedentului de mijloace băneşti;

- asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt;

- crearea unei imagini bune atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă etc.

Planificarea afacerii unei întreprinderi poate fi împărţită în două mari ca¬tegorii: planificarea strategică - de lungă durată şi planificarea operaţiona¬lă - de scurtă durată.

Planificarea strategică este atribuită la prima categorie. Ea reprezintă efortul întreprinderii pentru dimensionarea relaţiilor pe termen lung, fiind o acti¬vitate practică, materializată în planurile financiare, prin care se anticipează pro¬dusele care urmează să fie fabricate şi realizate, pieţele de desfacere, lansarea de produse noi, termenul de recuperare a investiţiilor, mărimea profitului, alegerea variantelor de producţie, de mărfuri sau de desfacere. O definire cuprinzătoare a strategiei este dată, în lucrarea "Managementul strategic, concepte şi experienţe", de autorii Leslie W. Rue şi Phillips G. Holland, care definesc strategia ca pe un concept ce prevede modul de armonizare în cadrul activităţii întreprinderii între mediul înconjurător şi resursele disponibile să asigure realizarea cea mai bună a obiectivelor, subliniind paşii fundamentali care trebuie prevăzuţi prin plan. Ei sunt asumaţi de conducere pentru a fi realizaţi în scopul punerii în aplicare a unui obiectiv. Economistul român Ovidiu Nicolescu, profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, în lucrarea "Strategii manageriale de firmă", prin strategie desemnează "ansamblul obiectivelor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalelor modalităţi de realizare împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei".

Strategia reprezintă, în acest context, un concept complex care asigură modul optim de punere în aplicare a obiectivelor stabilite, a acţiunilor care tre¬buie realizate pentru punerea în practică a acestora, modul cum trebuie alocate resursele pe diferite activităţi, ca să se răspundă în condiţiile optime schimbărilor din mediul înconjurător şi să se precizeze modalităţile de a fi cât mai competitiv în raport cu întreprinderile concurente. După Peter Lorange, planificarea stra¬tegică cuprinde patru tipuri de activităţi: distribuirea resurselor, adaptarea la mediul extern, coordonarea internă şi previziunea strategică organizaţională.

Distribuirea resurselor cuprinde procesul de repartizare a resurselor li¬mitate ale întreprinderii atât cele financiare, cât şi cele materiale.

Adaptarea la mediul extern include acţiunile cu caracter strategic, meni¬te să contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor întreprinderii cu mediul înconjurător. Coordonarea internă constă în coordonarea activităţii strategice pentru identificarea aspectelor slabe şi forte cu scopul unei integrări eficiente a opera¬ţiunilor interne.