Rezervele Minime Obligatorii

Caracterizare generala:

Sistemul rezervelor minime obligatorii este instituit pentru a asigura o lichiditate minima in sistemul bancar, si consta in obligatia bancilor , care colecteaza depozite, de a consemna, in conturile lor deschise la Banca Centrala, sime stabilite prin aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de calcul, prin acest mechanism urmarindu-se atat un scop monetary precum si unul prudential.

Scopul principal (cel monetary) consta in limitarea potentialului de multiplicare a creditului in cadrul sistemului bancar, iar scopul prudential se manifesta prin siguranta pe care o conferapublicului faptul ca bancile dispun oricand de lichiditati suficiente, pentru a face fata solicitarilor de retragere a depunerilor.

Cu toate acestea, rezervele minime obligatorii nu sunt destinate asigurarii solvabilitatii bancilo comerciale in “vremuri de panica”, perioade cand nu se poate vorbi de solvabilitate deplina atata timp cat totalul activelor, mobilizare imediat de catre banci, nu este strict egal cu totalul pasivelor.

In cadrul sistemului bancar se admita o insolvabilitate temporara mai mare decat inj alte sectoare de activitate, iar banca centrala poatae intervene pentru a redresa situatia unor banci aflate in pierdere de credibilitate. Astfel, se poate aprecia ca obiectivul de ordin prudential, urmarit prin constituirea rezervelor minime obligatorii, scade in importanta in favoarea celui de politica monetara.

Rolul sistemului rezervelor minime obligatorii rezida si in faptul ca acestea constituie sursa cde venituri pentru banca centrala, contribuie la fluidizarea sistemului de plati, reprezinta sursa de informatii statistice cu privire la bilanturile bancilor, contribuie la stabilitatea financiara a cestora.

In general, bancile sunt obligate sa mentina reserve peste nivelul minim, iar aceste reserve sunt foarte slab remunerate in comparative cu plasarea lor pe piata monetara.

Poliica normelor rezervelor obligatorii imbraca mai multe forme:

a) norma rezervelor de casa, care consta in obligativitatea mentinerii unui numit procent al rezervelor de casa;

b) norma lichiditatii, care vizeaza respectarea unui raport corespunzator intre numerar,soldul contului current al bancii la banca centrala, titluri comercilae si de stat pe termen scurt detinute de catre banci, pe de o parte, si depozite bancare, pe de alta parte;

c) coeficientul de trezorerie, care consta in obligativitatea detinerii in rezerva a unei anumite cantitati de titluri de valoare emise de stat;

d) norma rezervelor minime obligatorii, care are cea mai mare raspandire si utilizare si care consta in imobilizarea la banca centrala a unui procent din depoizitele bancare sau din volumul creditelor.

In favoarea rezervelor minime obligatorii s-au formulat o multime de argumente dintre care cel mai important este cel potrivit caruia acest instrument arata precizia cu care poate fi condusa politica monetara. Pot fi enumerate si alte aspecte: variatiile in nivelul ratei RMO pot fie le insele utilizate la implementarea politicii monetare; solicitarea bancilor de a-si constitui reserve slab remunerate poate fi inscrisa si in setul de instrumente fiscale; rezevele asigura lichiditatea si functionarea sistemului bancar.

Cel mai frecvent argument invocat este ca rezervele arata abilitatea autoritatilor monetare de a controla oferta de moneda, indeplinindu-si, asfel, responsabilitatile de mentinere a stabilitatii monetare. De asemenea, rezervele obligatorii permit determinarea bazei monetare, in functie de care se pot realize predictii despre lichiditatea bancilor comerciale si se poate stabiliza multiplicatorul monetar.

Rolul rezervelor obligatorii

Rezervele obligatorii pot spori precizia altor instrumente de politica monetara si pot regla nivelul lichiditatilor din economie prin absorbirea sau injectarea acestora.

Efectuarea de modificari in nivelul ratei rezervei in scopul influientarii ofertei de moneda este considerate o modalitate insuficienta de implementare a polirticii monatare. Chiar micile modificari in nivelul ratei pot antrena ajustari importante in portofoliul bancilor, motiv pentru care sunt necesare unele avertizari. Spre deosebire de operatiunile de open-market, prin care se realizeaza un schimb de titluri, pretul acestora ajustandu-se automat pe piata, modificarile in nivelul ratei rezervei reprezinta un act unilateral al bancii centrale. Modificarile in nivelul rezervelor nu pot compensa imediat fluctuatiile monetare pe termen scurt, datorita intervalului de timp necesar constituirii bazei de calcul.

In situatiile in care se produc modificari frecvente ale ratei rezervei, fara suficienta avertizare, bancile vor vea o puternica tendinta de a detine reserve excedentare pe care sa le utilizeze ca tampon sis a creeze substitute pentru depozitele care nu intra in baza de calcul arezervelor.

O serie de argumente in favoarea rezervelor obligatorii sugereaza ca acestea pot prezenta un nivel optim, care depinde de parametrii economiei, dintre care variatia si elasicitatea ratei de dobanda este cel mai importanrt nivel care trebuie sa ramana constant pe termen lung.

Importanta rezervelorprovine si din faptul ca, in calitate de componenta a bazei monetare, acestea contribuie la obtinerea venitului de seigneuriage generat de expansiunea monetara si poate produce un venit direct in conditiile in care banca centrala investeste in titluri si castiga dobanzile aferente acestora. Efectul antrenat de rezervele obligatorii consta si in reducerea prtofitului bancilor, daca acestea sunt remunerate la un nuivel mai scazut decat costul de oportunitate.

Practica rezervelor obligatorii este extinsa acolo unde guvernul incearca sa le utilizeze ca pe o modalitate de crestere a veniturilor. Banca Angliei, de exemplu admite ca singurul scop pe care trebuie sa-l indeplineasca rezervele situate la un nivel foarte scazut, de numai 0,35% pentru depozite, este finantarea operatiunilor. Din punct de vedere al politicii fiscale, avantajul rezervelor il constituie faptul ca rata de impozitare este, in general, neinsemnata. Astfel, rezervele obligatorii pot fi o cale de taxare a serviciilor financiare si trebuie comparat rolul de instrument fiscal cu cel indeplinit de alte forme de impozitare din domeniul financiar, comparative din care rezulta superioritatea xcelor din urma. Astfel,in timp ce costul rezervelor obligatorii este partajat intre debitori si deponenti, taxarea depozitelor reprezinta o impozitare a serviciilor bancare.