Sisteme Bancarea Comparate România vs Germania

Sistemul bancar este organismul de bănci diferite, organizat în jurul şi în cadrul băncii centrale să coordoneze operaţiunile de actualizare şi de credit şi de depozite bancare de management.

Sistemul bancar romanesc cuprinde banca centrală, toate băncile comerciale, băncile comerciale, depozite, credite, industriale, agricole şi de alte institutii de credite existente într-o ţară, diferenţiate prin puteri speciale şi competenţele civile pe care le conferă legea. Sistemul bancar în România a fost fondată odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale din România (1880). Apoi au apărut bănci mari si mijlocii cu capital şi oportunităţi semnificative pentru obţinerea de împrumuturi de la BNR şi marile bănci străine. În perioada interbelică, sistemul bancar sa dezvoltat ca urmare a pătrunderii capitalului străin. Erau atât de Banca Italo - Română, Anglo - Română Franco - Română, etc. După al doilea război mondial au fost bănci cu capital de stat pentru a strânge fonduri disponibile în economia naţională şi în formă de credit direcţionat în economie, care au fost ARond. Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 a fost în mare măsură similară cu cea a altor economii din Europa Centrală şi de Est, cu toate acestea, în anumite privinţe era mai rigidă şi a avut un rol pasiv în economie. Sistemului bancar înainte de reforma este format din Banca Naţională din România, care juca rolul atât de Banca Centrală şi băncile comerciale şi de investiţii specializate, comerţul exterior, agricultură şi economii. Dupa 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind mecanismul economiei fragile, în sensul că au simţit cel mai puternic şocurile induse în economie. Sistemul bancar roman , deşi afectate de prăbuşirea mai multor banci private, sa dovedit a fi cel mai bun de dezvoltat, beneficiul Banca Naţională factor determinant care influenţează atât băncile comerciale şi de dezvoltare a economiei în general. Reforma sistemului bancar roman a început în 1991 prin crearea unui sistem de două niveluri, BNR pierde caracterului său ca bancă comercială (dezlipirea băncii centrale BCR) şi domeniul este deschis noilor intraţi bancari. În perioada din 1990, în ciuda unor bănci sincopă mai mult primite negativ de către populaţie, sistemul bancar românesc este vizibil mai stabil şi mai bine reglementat decât restul economiei în ansamblul său de prezenţare a băncilor străine în rândul băncilor cu capital mixt român - investiţiilor străine, cerinţa de capital minim stabilit de banca centrală, crearea Bursei de Valori, reglementări prudenţiale cum ar fi creditul maxim pe un client unic, investiţiile în societate non-bancare, pachete de achiziţionare de acţiuni de peste 5% din capital, garantarea depozitelor publice cu cerinţele băncilor de rezerve minime obligatorii, din fondul de rezervă şi dispoziţii specifice de risc deductibile fiscal, stabilirea de aşezări interbancare prin intermediul Casei de normele de compensaţii în schimb.

În Germania , la 1619 ia nastere Banca din Hamburg, dupa modelul Bancii din Amsterdam. Initial aceasta a fost o banca de depozite, ca apoi sa efectueze si operatiuni de virament. Rigoarea operatiunilor bancare si crearea unei monedei de cont specifice, numita "Marko-Banco" i-au dat bancii respective o mare notorietate. Alaturi de Banca din Hamburg, aparatul bancar din Germania se consolideaza prin înfiintarea Bancii din Nürenberg.

Trebuie remarcat ca, în aceasta perioada apare prima banca de emisiune ("banca de circulatie"). Aceasta este Banca din Stockholm (1650), Suedia, care elibereaza bilete la purtator în schimbul depunerilor. Aceste bilete de banca se caracterizeaza prin aceea ca nu sunt purtatoare de dobânzi, iar circulatia lor ca mijloace de plata diminueaza cererea de rambursare a depunerilor. În anul 1698, urmare a unor dificultati, Banca din Stockholm se transforma în banca regala ("Rjksbank"), respectiv într-o institutie publica. Ulterior, în 1776, banca respectiva va da faliment din cauza unei emisiuni excesive de bilete de banca.

In forma sa moderna, sistemul bancar german s-a constituit, de fapt, începând din a doua jumatate a secolului al XIX lea. Din acest moment dezvoltarea sistemului se realizeaza in doua forme puternic diferentiate pe de o parte, implantarea unei largi retele cooperatiste si populare, iar, pe de alta parte, constituirea bancilor comerciale, care s-au concentrat intr-un timp foarte scurt.

Puternica dezvoltare a Germaniei postbelice, pozitia ei actuala ca cea mai consolidata economie a Europei si de lider al Uniunii Europene, au drept suport si dezvoltarea fara precedent a sistemului bancar organizat dupa diferite principii fata de alte tari. Conceptual de baza in guvernarea activitatii bancare este “ALL FINANZ” , sistemul bancilor universale, bancilor germane fiindu-le permis sa se implice in orice activitate financiara. Activitatea bancara comerciala , de investitii, de afaceri, asigurari, sunt tot atâtea activitati in care se poate implica o banca ce are logistica necesara. Doua principale categorii de banci s-au diferentiat in consolidarea sistemului bancar german:

• Crearea unei largi retele de banci cooperatiste si populare;

• Constituirea bancilor comerciale.

Reteaua cooperatista (Raiffeisenkasser) i se datoreaza, mai ales, lui Friedrich Wilhelm Raiffeisen, primar la Flammesfeld.La început, in secolul al XIX lea, este vorba de cooperative parohiale, conduse de notabili locali benevoli, având, îndeosebi, functia de case de garantie mutuala. Treptat, institutia se dezvolta si se aliniaza bancilor, atât prin modul de functionare, cat si prin statutul sau juridic. Odata cu amplificarea retelei bancilor cooperatiste in mediul rural, în centrele urbane se creeaza bancile populare.

Astfel, responsabilitatea solidara si nelimitata a cooperativelor dispare treptat in favoarea unei responsabilitati limitate la aporturile de capital, ca in orice societate comerciala. Dar, caracterul sau de vasta retea difuza, mai ales rurala, s-a mentinut pana in zilele noastre. Paralel, in centrele urbane se creeaza bancile populare (Volksbanken).