Ariile protejate din Africa Centrală și de Sud

NECESITATEA APARITIEI ARIILOR PROTEJATE IN AFRICA CENTRALA SI DE SUD

In traditia multor regiuni din Africa Centrala si de Sud au existat sisteme de protectie a naturii, insa, primele arii protejate moderne au fost infiintate de autoritatile europene in perioada coloniala. Kruger National Park din Africa de Sud a fost infiintat de colonistii britanici in anul 1898. “Conventia de la Londra” (1933) a reprezentat un document important in ceea ce priveste ariile protejate; aceasta a fost succedata de “ Conventia Africana privind Conservarea Naturii si a Resurselor Naturale”.

Dupa castigarea independentei, multe state din Africa Centrala si de Sud si-au stabilit arii protejate; primele arii protejate se aflau adesea in jurul unor obiective specifice, erau situate in zone izolate si slab populate, astfel ariile protejate nu generau conflicte intre autoritati si comunitatile locale. Cand ariile au fost extinse, incluzand satele din apropiere iar populatia a fost stramutata sau nu a mai putut practica activitatile traditionale au inceput sa apara conflicte.

In acelasi timp, din cauza populatiei numeroase si a nevoiei de hrana s-au gasit alternative de folosire a terenurilor din ariile protejate. De exemplu: multe zone umede au fost revendicate si folosite de comunitatile locale pentru a-si produce hrana, astfel pasarile migratoare si alte specii care depindeau de aceste teritorii au fost afectate. In Africa Centrala ariile protejate s-au degradat seminificativ prin practicarea necorespunzatoare a agriculturii si prin braconaj.

Braconajul si defrisarile sunt raportate in fiecare zi in tarile africane datorita cresterii rapide a populatiei si conflictului dintre practicile vanatului traditional si legislatia moderna care a fost supraimpusa unor oameni cu diferite culturi, valori si puncte de vedere.

Seceta ce a lovit cea mai mare parte a continentului a avut un impact determinant asupra ariilor protejate si a dus la o crestere a folosirii acestor teritorii de catre oameni. Chiar si atunci cand ariile protejate in sinea lor raman intacte, izolarea lor din cauza alterarii habitatelor in zonele inconjuratoare ameninta supravietuirea speciilor migratoare care au nevoie de protectie pe spatii largi. Alte amenintari obisnuite includ exploatarea cherestelei, lemnului pentru foc si resurse forestiere.

ARIILE PROTEJATE PRIVATE

Pentru multe din tarile din Africa, ariile protejate joaca un rol viatal din punct de vedere economic. Acest lucru se reflecta in veniturile acumulate din turism, in protejarea zonelor salbatice in sprijinul dezvoltarii altor sectoare, precum si in conservarea plantelor valoroase si a animalelor care pot fi utilizate in diverse moduri.

Exista mari discrepante intre bugetele administratiilor ariilor protejate intre regiuni, reflectate in general in nivelul de suport disponibil pentru zonele protejate. Zonele bine finantate includ Africa’s Natal Parks, Game and Fish Preservation Board, care au avut un buget de 36 milioande $ in 1991; Seviciul kenyan pentru fauna salbatica a avut in 1989 un buget de 18,2 milioane; Ministerul Faunei Salbatice, al Conservarii si turismului din Namibia, 11milioane $ in 1990 si Biroul pentru Turism si Parcuri Nationale din Rwanda 4,7 milioane $.

In cealalta extrema, Asociatia pentru Conservarea Faunei Salbatice, Sierra Leone ajunge la 4 590 $ in 1991, in timp ce Institutul pentru dezvoltarea padurilor Angola a avut un buget de 20 000$ in acelasi an. Mai mult decat atat, majoritatea tarilor de aici cheltuiesc mai putin de jumatate din suma anuala de investitii care se ridica la 230$/km, suma considerata a fi neccesara pentru o conservare efectiva.

Investitiile in infrastructura ariilor protejate cu bugete reduse este foarte dificila, majoritatea fondurilor fiind dirijate catre personal si administratie. In 1990, costurile anuale pentru personalul Institutului de Conservare a Naturii din Zair au fost de 1 milion de $, din care au rama 2 000$ din bugetul recurent.

Nu este surprinzator, ca o mare parte diin investitiile in ariile protejate vin din agentiile internationale din multe tari africane. De exemplu, finantarea Proiectului de management al Resurselor Forestiere a fost facuta de Banca Mondiala pentru 6 ani cu suma de 64,6 milioane de $. Aceasta suma urmareste sectorul forestier si cel al vietii salbatice, iar implementarea recomandarilor va necesita alte investitii. De asemenea, Proiectul Zone Umede in Africa de Sud, Malawi, care are drept scop identificarea celor mai importatnte arii de conservare, este suportat de SADCC, IUCN si NORAD.

In prezent, investitii foarte mici provin din organizatiile private din Africa orientate spre conservare. Mai exista si cateva administratii cu finantare proprie, precum Biroul de Turism Si Parcuri Nationale, Rwanda, care face investitii din sumere venite din turism.

In cele mai multe tari legislatia nu permite propietate privata in parcurile nationale sau cel mult in ariile protejate din partea centrala. Numai in cateva state cum ar fii Malawi si Africa de sud, legislatia lor este conceputa pentru a incuraja ariile protejate individuale.

Cu toate acestea sunt numeroase exemple de participare in managementul ariilor protejate in partea sectorului privat. In 1990, 359 de ferme acoperind 46000 km2 au fost inscrise ca ferme private de vanatoare si oaspeti. In Namibia si in Africa de Sud aproximativ 0,2 % din totalul ariilor de conservare sunt in propietate privata in timp ce aproximativ 2 milioane 620 ha de resurse de padure se afla in sectorul privat.

Ariile protejate cu propietari privati isi continua tacut raspandirea in cea mai mare parte a lumii. In ciuda largilor expansiuni putine lucruri se stiu despre ele, numaratori preliminarii sugereaza ca parcurile private in numar de cateva mii protejeaza catava milioane de ha de habitate importante biologic. Servesc ca si importante componente in continua crestere a strategiilor de conservare nationala. Intr-o perioada in care cele mai multe guverne scad rata de implementare a unor arii protejate, sectorul de conservare privat isi continua cresterea rapida.

In Africa de Sud, propietarii privati de pamant joaca un rol important in conservarea biodiversitatii aflate intr-o stare critica. Ariile protejate private din Africa de Sud protejeaza milioane de areale importante ecologic in special in zonele critice de tip buffer si areale de tip coridor.

Planul de actiune al ariilor protejate private ce a fost adoptat la 13 septembrie 2003 recunoaste urmatoarele probleme ecologice si biologice:

- O mare parte din biodiversitatea globala apartine propietarilor privati

- Terenurile private reprezinta o aportunitate pentru o expansiune semnificanta a retelei mondiale de arii protejate naturale