Dezvoltarea Durabilă

Indiferent dacă ne place sau nu, ne-am născut cu toţii pe acestă planetă, făcând parte din marea familie umană, şi fiecare dintre noi are acelaşi drept de a trăi într-un mediu curat şi de a fi sănătos, având în acelaşi timp misiunea de a lăsa în urma noastră o moştenire nealterată de acţiunile noastre.

Pentru realizarea unui echilibru dinamic al nevoilor uman-sociale cu cele de eco-sistem, printr-o politica de stimulare a creativităţii umane în găsirea unor soluţii la gravele probleme ale lumii contemporane cum ar fi: poluarea, suprapopularea, foametea, nevoia de locuinţe, perspectiva epuizării unor resurse de materii prime şi energie în următorii zeci de ani ca urmare a creşterii consumului a apărut şi s-a dezvolvat conceptul de dezvoltarea durabilă.

Dezvoltarea durabilă a devenit unul din conceptele care stau la baza dezvoltării economice globale şi protectiei mediului încă de la sfârşitul secolului XX. Definiţia acceptată pentru acest concept (Bruntland) este: „Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde necesităţii prezentului fără a compromite generaţiile viitoare de a-şi satisface propriile necesităţ”i. Aceasta definiţie furnizează principalele trei aspecte majore ale dezvoltării durabile: mediul, economia, societatea.

Economia mediului constituie, în principal, o parte centrală a teoriei economice, iar dilema umanităţii, în prezent, este cum să se realizeze un optim între creşterea economică şi dezvoltarea durabilă, deoarece, din punct de vedere ecologic, apreciem, că există două maniere de a analiza creşterea economică şi anume:

a. Prin prisma de producţie (şi consumul), ce pot fi ameliorate prin:

- utilizarea progresului tehnic

- substituirea materialelor sau a procedeelor ce prezintă riscuri cu altele mai puţin periculoase

b. Prin prisma necesităţii de modificare a modalităţilor de consum. În aceste conditii este incontestabilă preocuparea autorităţilor pentru problemele de mediu, mai ales că asistăm la o conştientizare a gravităţii consecinţelor negative, cu impact imediat şi la termen, chiar dacă în timp intervin numeroase decizii, unele probleme fiind deja rezolvate.

Protecţia mediului constituie astfel un element esenţial al dezvoltării durabile economice şi o condiţie a stabilităţii politice şi sociale pe termen lung. Totuşi, pentru multe ţări în curs de dezvoltare, aceasta tema este un lux pornind de la obiectivele economice propuse, deoarece nu dispun de sumele necesare efectuării unor investiţii importante pentru repararea pagubelor aduse mediului.

Conform cercetării se consideră că multe dintre problemele de mediu se pot rezolva prin:

- stabilirea drepturilor de proprietate incontestabile şi executorii

- stabilirea regulilor ce guvernează accesul la resurse

- utilizarea instrumentelor de acţiune, printre care enumerăm: măsuri reglementare (norme, amenzi, sau alte sancţiuni), taxe de mediu, sisteme consignţie şi subvenţii.

Organizaţia Naţiunilor Unite definea prin Raportul Brundtland (1987), cerinţele dezvoltării durabile ca fiind realizate de:

• un sistem politic care asigură participarea efectivă a fiecărui cetăţean la luarea deciziilor;

• un sistem economic capabil să genereze surplus şi cunotinte tehnice de pe o bază de sine stătătoare;

• un sistem social capabil să găsească soluţii la aplanarea tensiunilor cauzate de o dezvoltare nearmonioasă.

Dezvoltarea durabilă sau sutenabilă cumulează în fapt patru concepte ce acoperă fiecare în parte relaţia mediu natural-om (conceptul de eco-dezvoltare), relaţia om- mediu artificial şi natural (conceptul de dezvoltare umană), relaţia tehnologie – mediu (conceptul dezvoltării eco-ciclice) şi relaţia om – tehnologie (conceptul dezvoltării tehnologice şi al societăţii informaţionale).

Putem distinge două tipuri de vedere ale conceptului de dezvoltare durabilă:

- o viziune economică globală

- o viziune ecologică globală

Viziunea economică globală a dezvoltarii durabile: prin definiţie, dezvoltarea durabilă reprezintă ansamblul condiţiilor şi elementelor care permit menţinere, creşterea veniturilor şi a bunăstării implicând aspecte ale vieţii economice, de exemplu: stăpânirea creşterii demografice; încurajarea schimbării termice; optimizarea stocului factorilor ce contribuie la producerea termostării; clasificarea resurselor reflectând raritatea lor relativă, modificarea structurii producţiei şi consumului, de manieră să menţină la un nivel potrivit stocul de resurse rare.

Viziunea ecologică a dezvoltării durabile impică gestiunea, menţinerea stocului de resurse a factorilor cu productivitate cel puţin constantă într-o optică a echitării între generaţii şi ţări. În această vitiune, stocul cuprinde două elemente diferite: stocul de capital „artificial”, care include ansamblul termenilor şi factorilor de producţie produşi de om şi capitalul „natural”, resursele naturale regenerabile şi neregenerabile (apă, sol, faună, floră).

Dimensiunea ecologică dezvoltării durabile, întreţinerea, transmiterea potenţialului natural cer aplicarea principiilor de gestiune specifice pentru fiecare dintre aceste componente ale capitalului global.