Hazardele Antropice

I. Trasaturi generale

Hazardele antropice sunt fenomene de interactiune între om si natura, declansate sau favorizate de activitati umane si care sunt daunatoare societatii în ansamblu si existentei umane în particular.

Aceste fenomene sunt legate de interventia omului în natura, în general cu scopul de a utiliza elementele cadrului natural în interes propriu: activitati agricole, miniere, industriale, de constructii, de transport, etc.

Razboaiele si industria de razboi reprezinta cauze majore si impresionante de poluare, de distrugere si contaminare a solului si a asezarilor omenesti, a vegetatiei si a faunei, provocând mari perturbari în ecosisteme. Armele aflate în prezent în arsenalul militar al unor state sau în proiect de a fi realizate, pe lânga care bombele atomice aruncate la Hirshima si Nagasaki în august 1945 fac o figura stearsa, creeaza, pentru prima data în istoria omenirii, pericolul unei amenintari de distrugere totala a vietii de pe planeta noastra, de disparitie posibila a speciei umane.

Progresul tehnic rapid si multilateral, specific societatii umane contemporane, dezvoltarea sustinuta a industriilor si a altor activitati economice au adus omenirii avantaje uriase, realizari dintre cele mai impresionante, dar au generat si pericole dintre cele mai serioase, cum este cazul poluarii si al altor forme de degradare a mediului înconjurator, a însusi echilibrului natural al planetei.

Hazardele antropice si tehnologice, la fel ca si cele naturale, produc pagube mai mici sau mai mari în functie de amplitudinea acestora si de factorii favorizanti în locul sau regiunea în care se manifesta, uneori îmbracând un aspect catastrofal: produc încetarea sau perturbarea grava a functionarii societatii si victime omenesti, mari pagube si distrugeri ale mediului.

Ca urmare a actiunilor omului, uneori necontrolate si nechibzuite, alteori firesti, impuse de necesitatea dezvoltarii economice si sociale, planeta noastra a cunoscut, în anumite regiuni sau zone, o degradare accentuata, în unele cazuri iremediabila.

II. Degradarea accelerata a terenurilor

Este evident faptul ca ecosistemele naturale se reduc din ce în ce mai mult, în buna masura datorita necesitatilor impuse de dezvoltarea demografica si economica a omenirii. În fapt, cu exceptia câtorva întinse regiuni naturale, între care Arctica, Antarctica, unele zone desertice, ale padurii tropicale ori ale taigalei, exista o alternanta a mediilor transformate antropic cu cele naturale.

Unele medii naturale au fost chiar radical transformate antropic: se apreciaza ca circa doua cincimi din întinderea de aproape 150 milioane de km2 ai uscatului planetar au fost puternic modificate de activitatile umane: agricultura, extinderea asezarilor, activitati productive, etc. Numai în ultimele trei secole a fost despadurita o suprafata de 6 milioane de km2, terenurile agricole s-au extins cu 22 milioane de km2, iar terenurile umede s-au restrâns cu 1,6 milioane de km2. Mai mult, peste o sesime din suprafetele agricole ale Terrei au devenit marginale sau improprii unei exploatari regulate, si mai mult de o treime si-au pierdut peste 50% din humus, în circa un secol de folosinta; peste doua milioane de km2 din padurile existente cu circa o suta de ani în urma au fost înlaturate.

Potrivit evaluarilor efectuate de institutii specializate ale O.N.U., procesele de degradare a solurilor sunt evidente pe circa 2 milioane de hectare, fiind datorate unor cauze diferite: eroziunea prin apa (56%), eroziunea prin vânt (28%), degradarea chimica (12%), degradarea fizica (4%). Din aceasta întinsa suprafata, circa o zecime consta din terenuri puternic degradate – care ar necesita investitii foarte mari pentru a fi recuperate – situate cu precadere în Asia, Africa si america de Sud, regiuni cu crestere demografica foarte mare, ceea ce face sa se accentueze decalajul dintre numarul locuitorilor si posibilitatea de a-i hrani. Mai mult, 10 milioane de hectare sunt iremediabil distruse, fiind practic irecuperabile pentru activitati agricole.