Masivul Piatra Craiului

Parcul Naţional Piatra Craiului face parte din categoria parcurilor naţionale, ce au drept scop protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative de ecosisteme pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.

Argument

Relieful masivului Piatra Craiului are valoare ştiinţifică de monument al naturii pentru un număr de structuri geologice, speologice şi geomorfologice, dar şi o importanţă deosebită pentru conservarea biodiversităţii, perimetrul fiind catalogat în anexa I a Directivei “Habitate” a Consiliului Europei - “NATURAL HABITAT TYPES OF COMMUNITY INTEREST WHOSE CONSERVATION REQUIRES THE DESIGNATION OF SPECIAL AREAS OF CONSERVATION”.

La toate acestea se adaugă faptul că aici este principala zonă de conservare pentru specia Dianthus callizonus, plantă endemică pentru Piatra Craiului, de o deosebită valoare ştiinţifică şi Nesticus constantinescui, specie nouă pentru ştiinţă şi endemică pentru Piatra Craiului.

Caracterizarea geografică a masivului Piatra Craiului

Piatra Craiului se încadrează din punct de vedere geologic în provincia central-europeană, subprovincia carpatică, ţinutul Carpaţilor Meridionali, subţinutul munţilor cu înălţimi mari şi mijlocii ai zonei cristalino-mezozoice, grupa districtelor de munţi alcătuiţi din cuverturi de calcare şi conglomerate, iar din punct de vedere administrativ aparţine judeţelor Braşov şi Argeş.

Masivul Piatra Craiului se întinde între coordonatele de 450o 22’ 1.73’’ şi 450o 34’ 49.55’’ latitudine nordică şi 250o 08’ 51.61’’ şi 250o 21’ 57.21’’ longitudine estică, pe o suprafaţă totală de 14.766 ha, învecinându-se cu Depresiunea Bârsei la N, Culoarul Bran-Rucăr la E, Munţii Făgăraş şi Iezer la V, Masivul Bucegi la E şi Masivul Leaota la SE.

Piatra Craiului poate fi caracterizată drept o spectaculară creastă calcaroasă-conglomeratică, într-o regiune puternic fragmentată, desfăşurată pe direcţia NNE-SSV, între localităţile Zărneşti la N şi Podu Dâmboviţei la S, lungă de cca. 25 km, situată între două culoare montane, pe care le domină altitudinal, atingând altitudinea maximă în Vf. La Om (Piscul Baciului) - 2241 m.

Caracterizare geologică

În 1907, geograful francez Emmanuel de Martone (1873-1955), cel care a scris primul studiu aprofundat asupra morfologiei Carpaţilor Meridionali, a înfăţişat astfel apariţia Pietrei Craiului în ansamblul montan din care face parte: ,,Accidentul morfologic principal îl constituie creasta calcaroasă a Pietrei Craiului, culminînd la 2241 m; ea contrastează cu formele masive ale Bucegilor şi Iezerului, cărora le opune eleganţa profilului ei îndrăzneţ.” [L’evolution morphologique des Alpes de Transylvanie, Delagrave, Paris]

Compartimentul sudic al zonei cristaliono-mezozoice din Carpaţii Meridionali circumscrie masivele: Piatra Craiului, Leaota, Bucegi, Postăvaru şi Piatra Mare.

Sedimentarul preaustric din Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare este localizat în două sinclinale: sinclinalul Piatra Craiului – Dâmbovicioara şi sinclinalul Bucegi-Postăvaru-Piatra Mare, acoperă intervalul Triasic-Eocretacic şi corespunde mai multor cicluri de sedimentare şi anume: Triasic, Liasic, Dogger-Apţian şi Albian.

Generic, masivul Piatra Craiului, calificat drept un accident tectonic pozitiv cu inversiune de relief din care a rezultat creasta tip „Piatra Craiului”, al cărei ax corespunde ulucului depresionar din lungul văilor Dâmbovicioarei şi Râului din Prăpăstii, este un masiv alcătuit dintr-o masă compactă de calcare recifale de vîrstă jurasică, alături de conglomeratele perioadei cretacice, care, în urma mişcărilor orogenetice manifestate în erele mezozoică şi neozoică, s-au dispus transgresiv peste un fundament de şisturi cristaline în strate sinclinale puternic redresate (sinclinalul este o cută a straturilor, având aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus, în partea de mijloc aflându-se roci mai tinere), caracterizate printr-o puternică tectonizare şi care au favorizat formarea unui relief alcătuit din şanţuri adânci, de o mare înclinare, despărţite prin creste abrupte şi intens erodate, aşa cum se prezintă situaţia în cuprinsul abruptului nord-vestic, între Turnu şi Umeri; acolo, însă, unde stratificaţia orizontală nu a fost deranjată, peisajul oferă aspectul impresionant al unor pereţi aproape verticali, alcătuiţi din trepte suprapuse pe diferenţe de nivel de 300-400 m, aşa cum este cazul în zona Marelui Grohotiş.

Masivul nu prezintă o mare varietate litologică, fiind alcătuit în principal din conglomerate (56,2%), calcare (39,5%) şi din şisturi cristaline (4,3%). Fundamentul stivelor de calcare şi conglomerate ale Pietrei Craiului este alcătuit din şisturi cristaline sericitoase şi filitoase, gresii compacte, bancuri de marnocalcare, jaspuri şi calcare roşii.

O particularitate a masivului o constituie tocmai această morfologie diferită a celor doi versanţi. Versantul vestic este alcătuit în întregime din calcare în special kimmeridgian-tichtonice. Pe versantul estic se remarcă două sectoare morfolitologice: superior calcaros, cu declivitate mare, puternic fragmentat şi inferior, format din conglomerate apţian superioare constituite din elemente calcaroase cu ciment greso-calcaros, cu o declivitate mai mică, prezente de la valea Curmătura până în şaua Funduri.

Schematic, structura geologică a masivului se prezintă astfel:

Şisturile cristaline sunt roci străvechi şi constituie fundamentul pe care s-au fixat recifurile de corali. Şisturile cristaline iau naştere în procesul de metamorfism, unde transformarea rocilor are loc în stare solidă sub influenţa temperaturii şi/sau a presiunii. Fundamentul masivului Piatra Craiului este constituit din şisturi cristaline care aparţin complexului Căluşu-Tămăşel, şi Voineasa-Păpuşa, seria de Cumpăna. Acesta prezintă un bombament în partea centrală, pe aliniamentul Muntele Tămăşel - Vf. Grindu – La Table.

Pe latura vestică a masivului, acestea sînt reprezentate prin şisturi cloritoase cu sericit şi albit sau cu sericit şi cuarţ.