Seismicitatea

SEISMICITATEA PĂMÂNTULUI

Totalitatea proceselor asociate de declanșarea și manifestarea cutremurelor de pământ se numesc procese seismice.

Cutremurele de pământ sunt mișcări bruște de scurtă durată, care determină oscilații rapide, cu diferite amplitudini, a scoarței terestre. Astfel spus, cutremurul determină o solicitare elastică de scurtă durată a crustei terestre, determinată de cauze naturale și care se propagă cu viteze de peste 1 km/s. (Al. Istrate, 2013, p. 246)

CAUZELE DECLANȘĂRII CUTREMURELOR

Cauzele declansării seismelor sunt determinate de procesele și fenomenele care generează expansiunea fundului ocenelor din zona dorsalelor sau compresiunea și consumul scoarței terestre din zonele de subducție.

În zona dorsalelor, focarele sunt situate în marginea văii de rift, fiind în legătură cu faliile gravitaționale după care are loc căderea sectorului central. De asemenea, sunt puse în evidență seisme în lungul faliilor transformante, ca urmare a expansiunii diferențiate a scoarței terestre. (Al. Istrate, 2013, p. 246)

O categorie aparte o constituie cutremurele provocate în urma activității umane prin explozii sau prin schimbarea condițiilor hidrodinamice a unor zone în care s-au construit acumulări hidrotehnice.

Explozia controlată în găuri de sonde de mică sau mare adâncime, prin proprietatea undelor seismice de a se reflecta și refracta pe suprafețele de discontinuitate (date în general de diferența de densitate), duce la descifrarea structurii geologice profunde ale crustei terestre și a interiorului Globului. Aceasta constituie de fapt domeniul de activitate al seismometriei. (Al. Istrate, 2013, p. 247).

ELEMENTELE UNUI CUTREMUR

Cutremurele sunt cauzate de acumularea unor tensiuni, care la un moment dat depășesc rezistența de deformare a rocilor, astfel încât acestea cedează brusc, cu o eliberare considerabilă de energie. Energia degajată în rocile înconjurătoare se manifestă sub forma undelor seismice. Punctul (locul, spațiul) din interiorul globului terestru unde are loc deformarea remanentă și eliberarea energetică constituie focarul sau hipocentrul cutremurului. (Al. Istrate, 2013, p. 247)

Elementele caracteristice ale unui cutremur se stabilec cu ajutorul undelor seismice, care sunt clasificate ca: unde prime(P), unde secunde (S) și unde superficiale.

Înregistrarea cutremurelor se face cu:

seismografe în plan orizontal pe direcția N-S și E-V și în plan vertical;

accelerografe, care înregistrează variațiile de viteză în unitatea de timp, adică accelerația mișcării solului;

seismoscoapele, care pun în evidență mișcarea unui punct în spațiu și înregistrează proiecția orizontală a acestor mișcări(rotiri).

Rezultatele acestor mișcări sunt seismogramele, accelerogramele și diagrama seismoscopică. (Al. Istrate, 2013, p. 249)

CLASIFICAREA CUTREMURELOR

Cutremurele pot fi clasificate în funcție de mai mulți factori genetici, spațialitatea hipocentrului, energetici, modul de manifestare în timp.

Genetic cutremurele pot fi de origine cosmică și telurică.

Cutremurele cosmice sunt create de fenomenele de impact al unor corpuri de natura meteoriților, cometelor și chiar a asteroizilor. În acest caz hipocentrul se confundă cu epicentrul, seismul fiind generat în urma unei explozii, care se propagă în toate direcțiile. Acestea pot avea efecte distrugătoare la nivel global, dacă dimensiunile corpului de impact sunt mari.

Magnitudinea reflectă energia cutremurelor, fiind o mărime cantitativă. A fost propusă de G.F. Richter în 1935, după care teoria a fost dezvoltată împreună cu B. Gutenberg și prezentată sintetic în 1954.

Magnitudinea este direct proporțională cu logaritmul amplitudinii maxime a mișcărilor seismice măsurate la 100 km distanță față de epicentru, plus o constantă, adică:

M = C₁ log A + C₂

Unde C₁ este un coeficient de amortizare funcție de distanță, iar C₂ reprezintă un coeficient ce depinde de structura geologică.