Organizarea comună a pieței cerealelor

Sectorul de cereale a fost primul care a facut obiectul Politicii Agricole Comunitare. Din 1967 pana in 1992 mecanismele de Organizare Comuna a Pietei (OCP) au fost perfectionate continuu.

Organizarea Comuna a Pietei se extinde asupra cerealelor boabe (grau, orz, secara, porumb, ovaz, sorg, etc), precum si a produselor rezultate din prima transformare (faina, arpacas, gris, amidon, produse pe baza de cereale): OCP a intrat in vigoare in 1967 si functioneaza pe baza regulamentului nr.1776/1992 al Consiliului Comunitatii Europene.

Suprafetele de baza regionale

- Stabilirea suprafetelor de baza pe regiuni pentru care se asigura plati compensatorii se

face dupa urmatoarea metodologie:

- Platile compensatorii se acorda numai pentru o suprafata de baza denumita

“regionala”;

- Fiecare Stat Membru stabileste suprafata regionala, care se poate intinde pe intreg

cuprinsul unui stat (Franta, Danemarca, Austria) sau numai pe o parte a acestuia (Germania, Anglia);

- Statele Membre pot alege asemenea suprafete ca medie a hectarelor unor regiuni si ca

suprafete medii pe producatori;

- Statele Membre determina suprafetele de baza, iar Comisia europeana propune

masurile necesare stabilirii si gestionarii acestor suprafete;

- Se stabilesc apoi suprafetele eligibile pentru platile compensatorii si repartitia

acestora;

- Pentru urmarirea proceselor, Statele Membre au obligatia de a comunica informatiile

necesare cu titlu provizoriu inaintea campaniei agricole in curs si cu titlu definitiv, cel tarziu la 15 ianuarie anul urmator;

- In cazul in care totalul suprafetelor pentru care sunt cerute platile compensatorii,

inclusiv ajutoarele ce revin pentru retragerea din cultura a unor suprafete, este superioara suprafetei de baza regionala stabilita, se procedeaza la reducerea acestora proportional cu depasirea pe regiuni.

- Pentru a tine seama de diversitatea structurilor de productie agricola in cadrul

Comunitatii s-au stabilit “planuri de regionalizare” care permit diferentierea platilor compensatorii. Aceste diferentieri se fac in functie de:

- Regiunile de productie (zone de productie);

- Evolutia randamentelor la hectar in anii precedenti.

- Fiecare Stat Membru isi stabileste un plan de regionalizare, care justifica criteriile de

delimitare a regiunilor de productie si a randamentelor lor. Criteriile stabilite trebuie sa permita recunoasterea zonelor omogene si factorii care influenteaza nivelul randamentelor ;

- Randamentele medii se determina pentru fiecare regiune (zona) de productie,

calculandu-se la o medie a anilor cu recolte normale.

- Statele Membre trebuie sa-si prezinte planurile lor de regionalizare Comisiei Europene.

Acestea sunt ajustate de comun acord daca nu sunt compatibile cu criteriile care au fost stabilite;

- Planurile de regionalizare pot fi revizuite la initiativa Statului Membru sau a Comisiei;

- Suprafetele de baza acceptate de Uniunea Europeana pentru a fi cultivate de diferite

tari sunt urmatoarele:

Statul Membru Toate culturile din care: porumb

Belgia 479 97

Danemarca 2.018 -

Germania 10.006 540

Grecia 1.492 -

Spania 9.220 403

Franta 13.526 614

Irlanda 346 0,2

Italia 5.801 1.200

Luxemburg 43 -

Olanda 437 208

Austria 1.203 -

Portugalia 1.035 205

Finlanda 1.591 -

Suedia 1.737 -

Anglia 4.461 34

TOTAL 53.395 3.301;2(6,1%)

Platile compensatorii

Platile compensatorii la hectarul de cereale se obtin prin inmultirea sumei de baza pe tona cu randamentul mediu la cereale in regiunea respectiva, astfel:

Suma de baza a fost fixata diferit pe ani;

- 25 ECU/to in 1993/1994

- 35 ECU/to in 1994/1995

- 54,34 ECU /to incepand cu 1995/1996

Randamentul la hectar cultivat cu cereale serveste drept baza de calcul pentru toate ajutoarele, inclusiv cele acordate pentru retragerea din cultura a unor suprafete.

Randamentele la porumb si celelalte culturi, neirigate si irigate, pot fi diferentiate.

Se practica doua modalitati de plati compensatorii:

- Plati in regim general, cu scoaterea din cultura a unor suprafete;

- Plati in regim simplificat, fara scoaterea din cultura a suprafetelor care se

aplica “micilor producatori” care produc sub 92 tone total cereale.