Spații de Servire a Consumatorilor

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 1777
Mărime: 19.09KB (arhivat)
Publicat de: Flaviu Ghinea
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Pentru aprobarea normelor metodologice şi a criteriilor privind clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistică şi a altor componente ale sistemului nostru legislativ, se asigură cadrul juridic pentru desfăşurarea activităţii economice şi condiţiile de exercitare a liberei iniţiative de către agenţii economici şi în domeniul alimentaţiei publice. Aplicarea prevederilor cuprinse în “ Norme “ similar structurilor de primire cu funcţiuni de cazare turistică, este obligatorie pentru toţi agenţii economici din turism cu activitate specifică alimentaţiei publice, indiferent de forma de proprietate şi tipul de organizare în care se înscrie fiecare. Potrivit spiritului prezentelor norme, structurile de primire în cadrul serviciilor de alimentaţie înglobează “orice construcţie şi amenajare destinată, prin proiectare şi execuţie, servirii mesei pentru turişti, împreună cu serviciile specifice aferente “. Drept urmare, la înfiinţarea sau reprofilarea unitaţilor de alimentaţie publică se recomandă a se stabili profilul activităţii, corespunzător cerinţelor şi mijloacelor materiale necesare şi disponibile. Stabilirea profilului unităţii prin studii de specialitate este o cerinţă de bază a criteriilor de organizare a reţelei comerciale în concordanţă cu necesităţiile consumatorilor. Obţinerea unor rezultate economice şi sociale bune, într-o unitate de alimentaţie publică, depinde într-o mare masură de modul în care aceasta a fost proiectată, construită şi amenajată. Profilul fiecărei unităţi nu se poate realiza întotdeauna după proiecte tip, deoarece fiecare unitate, prin specificul ei, trebuie să răspundă nevoilor majorităţii consumatorilor din zona în care aceasta este amplasată. Materialele de finisare trebuie să fie aspectuoase, cu un colorit plăcut şi o durată de viaţă cât mai mare. Decoraţiunile şi ornamentele în sala de servire se recomandă să fie cat mai judicios alese, pentru a fi vizibile din toate unghiurile posibile. De asemenea, se va ţine seama de sursele de iluminat şi de influenţa pe care o are fiecare culoare asupra bunei dispoziţii a consumatorilor în timpul servirii mesei. Un rol important în ambianţa din spaţiile de servire a consumatorilor, între care un procent important îl pot reprezenta turiştii, îl au sursele de zgomot, pentru a căror combatere trebuie gasite soluţii eficiente: înlocuirea unor instalaţii ce produc zgomot, desfinţarea unor circuite zgomotoase, folosirea unor mijloace de izolare fonică, reducerea nivelului intensităţii de la staţia de amplificare, a formaţiei orchestrale,etc.

Activitatea de profil din alimentaţia publică se desfaşoară prin aportul a trei grupe de unităţi :

-unităţi de producţie

-unităţi pentru servirea consumatorilor

-unităţi de depozitare şi păstrare

Unităţi pentru servirea consumatorilor

Prin unităţi de servire se înţelege localul format din una sau mai multe încăperi, dotate cu utilaje, mobilier şi obiecte de inventar corespunzătoare profilului şi gradului în care se încadrează unitatea, în conformitate cu care se stabileşte şi regimul de preţuri, după cum urmează:

- unităţi cu grad de confort şi regim de preţuri de lux;

- unităţi cu grad de confort şi regim de preţuri categorie I;

- unităţi cu grad de confort şi regim de preţuri categorie a II-a;

- unităţi cu grad de confort şi regim de preţuri categorie a III-;

- unităţi cu grad de confort şi regim special de frecventare “cantină restaurant”.

Încadrarea unităţilor pe categorii şi profile de funcţionare se face ţinându-se seama de anumite criterii referitoare la: amplasarea unităţii, gradul de confort, forma de servire, posibilităţile de distracţie a consumatorilor, gradul de dotare al unităţii, nivelul de pregătire şi ţinuta personalului etc. Unităţile pentru servirea consumatorilor trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de criteriile de clasificare, de profilul activităţii desfăşurate şi regimul preţurilor aplicate în desfacerea mărfurilor şi preparatelor culinare,de cofetărie-patiserie etc. În funcţie de organizarea activităţii de servire-producţie, unităţile pentru servirea consumatorilor, funcţionează atât cu bază proprie de producţie cât şi numai cu activitatea de servire.

Tipuri de unităţi de alimentaţie

Restaurantul clasic este o unitate complexă, care îmbină activitatea de producţie cu activitatea de servire. Acest profil de unitate trebuie să pună la dispoziţia consumatorilor un sortiment bogat şi diversificat de mărfuri alimentare, preparate culinare, de cofetărie-patiserie, băuturi alcoolice şi nealcoolice. Aceste unităţi, pe lângă asigurarea diversificată a meniurilor la consumatori, pot asigura şi confortul recreativ prin formaţii orchestrale, programe artistice, solişti vocali, instrumentişti sau prin staţii de amplificare cu aparatură muzicală şi emisiuni cu circuit intern. Spaţiile de servire trebuie să fie dotate cu mobilier corespunzător, mochete,covoare, perdele, draperii, lustre, oglinzi, garderobă, veselă şi inventar de servire de calitate superioară şi în cantităţi suficiente. Vesela de serviciu trebuie să fie din porţelan superior, cu emblema unităţii sau a întreprinderii, din inox sau placă argintată, iar inventarul textil de calitate superioară şi în culori plăcute.

Preview document

Spații de Servire a Consumatorilor - Pagina 1
Spații de Servire a Consumatorilor - Pagina 2
Spații de Servire a Consumatorilor - Pagina 3
Spații de Servire a Consumatorilor - Pagina 4
Spații de Servire a Consumatorilor - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Spatii de Servire a Consumatorilor.doc

Alții au mai descărcat și

Tehnologia obținerii berii

Berea este o bautura alcoolica nedistilata, obisnuita prin fermentarea cu drojdie a unui must realizat din malt, apa si fiert cu hamei. Unii...

Te-ar putea interesa și

Gestiunea unităților de alimentație publică

1.PREZENTAREA RESTAURANTULUI PASSEPARTOUT 1.1.Denumire: ”PASSEPARTOUT” 1.2.Localizare: or. Chisinau, str. Kogalniceanu, 62, Republica Moldova...

Gestiunea unităților de alimentație publică

1. Descrierea generala a unitatii Amplasare Restaurantul Marianti este am plasat pe B-dul Traian, la parterul blocului A6, avand intrarea direct...

Prezentarea unei unități de alimentație publică - Hilde’s Residence

De ce Bucovina? De ce Gura Humorului? Poate doar de dragul codrilor de fag care iti umbresc calea, în care te pierzi si te bucuri ca un copil si...

Restaurant Iunona

restaurantului “Iunona” Capitolul 1 Prezentarea restaurantului Restaurantul “Iunona” face parte din cadrul complexului turistic “IUNONA” care...

Restaurant Cota 1400

INTRODUCERE Serviciile de alimentatie prestate pentru populatie sunt destinate satisfacerii necesitatilor vitale pentru hrana in conditiile...

Gestiunea unităților de alimentație publică - Motel Ieremia Movilă

Capitolul 1. Prezentarea unitatii 1.1. Denumirea şi istoricul unitatii Comuna Sucevita este asezata intr-o zona extraordinara fiind asezata la...

Gestiunea unităților de administrație publică - Pensiunea Elena

1. Denumirea unitatii Pensiunea Elena-Turturesti, Piatra-Neamt 1.1 Descriere Zona municipiului Piatra Neamţ dispune de o infrastructură...

Prezentare restaurant - La Roma Club

1. Prezentarea restaurantului “La Roma Club” Sloganul: “Toate drumurile duc spre “La Roma Club” nu este numai o parafraza a expresiei...

Ai nevoie de altceva?