Constituția din 1938

Constitutia din 1938

încerca sa limiteze individualismul si sa dea întâietate socialului, voind sa transforme statul individualist în stat comunitar corporatist. În acelasi timp, ea admitea proprietatea si capitalul ca drepturi inviolabile, îndepartându-se de la principiile Constitutiei din 1923, care recunostea proprietatea ca functie sociala si revenind astfel la principiile Constitutiei din 1866. Constitutia de la 1938 concentreaza puterile politice în mâna regelui, care dobândeste prerogative deosebit de mari. Aceasta Constitutie a fost suspendata în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

Începând cu anul 1938, economia României a intrat in ultima etapa a dezvoltarii sale.

În aceasta etapa, care a durat pâna la sfârsitul anului 1939, dezvoltarea economiei a atins punctul ei culminant. Cu exceptia industriei petroliere, a industriei alimentare si a altor sectoare ale industriei usoare, celelalte ramuri industriale au înregistrat progrese considerabile. Aceste progrese s-au oglindit mai ales in cresterea investitiilor si a productiei industriale globale al carei indice general se ridicase în 1938 pâna la 155% în comparatie cu anul 1927. În cursul acestui avant industrial a devenit tot mai accentuat procesul concentrarii si centralizarii capitalului. El se dezvolta cu rapiditate, mai ales in sectorul industrial. Treptat marile monopoluri industriale si bancare au capatat pozitii din ce în ce mai solide în economia României, ajungând chiar sa domine unele ramuri întregi de productie. Prin împletirea mereu mai strânsa a capitalului industrial cu cel bancar, s-a ajuns la cresterea puterii oligarhiei financiare în frunte cu regele Carol al II - lea. Cautând sa-si apere propriile lor interese economice si politice, grupurile oligarhiei financiare in care dominau magnati ca: Malaxa, Auschmit, Gigurtu, Mociornita si altii au determinat guvernele din aceasta perioada sa ia masuri prin care statul sa intervina în economia tarii. Interventia statului în viata economica a luat forma acordarii de avantaje industriei mari, prin efectuarea de comenzi, achizitionarea de marfuri destinate în special armatei si exportului, ca si prin lansarea unor împrumuturi în favoarea marilor societatii industriale si bancare. De altfel dirijarea vietii economice românesti ca si orientarea întregii politici economice a statului au fost încredintate “Consiliului Superior Economic” care fusese înfiintat in 1938 si care prin întreaga sa activitate a adus servicii deosebite marilor capitalisti. Avantul activitatii industriale si bancare n-a exercitat o influenta favorabila asupra agriculturii care a ramas mai departe ramura de productie cea mai putin dezvoltata a economiei românesti. Necesitatile economice interne si conjunctura internationala au dus la o crestere considerabila a exportului de cereale, petrol si alte produse ale economiei românesti, desi preturile acestor produse pe piata mondiala erau în continua scadere. Spre sfârsitul anului 1939, economia tarii noastre a început sa manifeste semnele unei vizibile înrautatiri. Finantele statului deveneau din ce în ce mai subrede, iar circulatia monetara prezenta simptomele unei grave inflatii. Încercarile guvernelor de a restabili echilibrul financiar al tarii au ramas zadarnice. Instaurarea regimului monarhiei autoritare a fost pregatita de întreaga politica dusa de Carol al II-lea dupa revenirea lui in tara, în iunie 1939, politica ce a urmarit slabirea principalelor partide politice: Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc prin sprijinirea disensiunilor dintre liderii politici si a disidentelor. Pentru acesta a numit guverne de uniune nationale (Guvernul N. Iorga si A.C. Cuza in 1931-1932) a încalcat uzantele constitutionale numind in fruntea guvernelor nu pe liderii partidelor ci adepti ai monarhiei ca Alexadru Vaida-Voivod in 1932 si Gheorghe Tatarascu in 1934, sporind astfel divergentele dintre liderii partidelor Liberal si National Taranesc.Prin legile din aprilie si iunie 1934 date de Guvernul Gh. Tatarescu a fost introdusa practica guvernarii prin decrete-legi.Aceste fenomene precum si implicarea “camarilei regale” in masura tot mai mare, ca centru de decizie politica au dus la rezultatele nefavorabile la alegerile parlamentare de la sfirsitul 1937. Astfel, regele a putut insarcina cu formarea guvernului pe O. Goga, seful Partidului Nationalist Crestin, un partid fara reprezentare guvernamentala (doar 9,15% din voturi) si deci lipsit de autoritate. Aducand la conducere un partid slab, Carol al II-lea a urmarit sa castige timp pentru pregatirea ultimilor actiuni, inainte de instaurarea regimului personal.Incapacitatea fortelor democratice de a actiona unitar pentru pastrarea regimului democrat, in contestul cresterii curentului nationalist si a inrautatirii relatiilor dintre Carol al II-lea si C. Z. Codreanu a dus la schimbarea regimului politic din Romania.Astfel in 10 februarie 1937, Guvernul O. Goga a fost demis si in aceeasi noapte noul prim-ministru numit de rege, in persoana Patriahului Miron Cristea, a constituit noul guvern in care intrau: gruparea centrista desprinsa din Partidul National Taranesc in frunte cu Armand Calinescu, gruparea liberala a lui Gh. Tatarescu si vechi fideli a lui Carol al -II-lea.Folosindu-se de cresterea puterii economice, a oligamiei financiare, de slabiciunea si lipsa de autoritate a partidelor politice burgheze, de nemultumirea maselor populare si a cercurilor politice interne fata de guvernul Goga - Cuza si de gravele dezordini pe care le comiteau gruparile fasciste cu prilejul campaniei electorale de la inceputul anului 1938, Carol al II- lea a instaurat la 10 februarie 1938 dictatura sa personala, la care aspira inca din 1930 cand a devenit rege.In locul cabinetului Goga-Cuza a fost numit un guvern in frunte cu patriahul Miron Cristea. Membrii noului guvern apartineau celor mai diferite orientari politice burgheze. Ei au fost recrutati in marea lor majoritate, din randul personalitatilor politice care candva indeplinise functia de presedinte al consiliului de ministri. In perioada dictaturii regale, adica din februarie 1938 si pana in septebrie 1940, au avut loc o serie de schimbari si remanieri ale guvernelor.