Regele Carol al II-lea - Lovitura de stat din 1938

Carol al II-lea (15 octombrie 1893 - 4 aprilie 1953) reprezintă o figură discutată în trecutul istoriei noastre. Acesta a fost fiul regelui Ferdinand I și al reginei Maria. Deși părinții săi erau de origine germană, reprezentativ engleză, acesta se simțea român în adevăratul sens al cuvântului prin însușirea educației, a culturii, dar și prin locul nașterii sale. Conform prevederilor Constituționale, acesta era moștenitorul în chip legitim al Coroanei.

De-a lungul vieții sale, Carol al II-lea a atras mai multe disensiuni, era un copil problematic, indecis și rebel. Viața amoroasă a avut consecințe în plan politic, determinându-l să renunțe de mai multe ori la tronul țării. Acesta crea instabilitatea politică și lipsă de neîncredere din partea statului român.

În decembrie 1925, Carol al II-lea renunța la prerogativele sale de moștenitor legal al tronului României, iar în urma decesului tatălui său, Ferdinand I la 20 iulie 1927, se convoca Adunarea Deputaților și a Senatului pentru stabilirea celor 3 regenți ai statului având în vedere că nepotul său, Mihai, era minor: patriarhul Miron Cristea, Principele Nicolae și juristul Gh. Buzdugan, depunând jurămânul: „Jur credință Maiestății Sale regele Mihai I. Jur a păzi Constituțiunea și legile poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritorială” În momentul în care Regența nu demonstra o adevărată autoritate, Carol al II-lea începe a-și manifesta interesul asupra situației politice din țară, exprimându-și dorința de a ocupa tronul tatălui său. Acesta va sosi în București, în mod neprevăzut, pe 6 iunie 1930, iar pe 8 iunie 1930, Parlamentul României proclama că tronul îi aparține de drept lui Carol al II-lea, astfel se realiza restaurația.

Domnia regelui Carol al II-lea se rezumă la obiectivul de a-și sedimenta regimul personal urmărind propria sa dezvoltare în cadrul statului român. Strategia sa de lucru a însemnat progresul cu pași mici, folosindu-se de orice mijloace și prin intermediul oricărei persoane ce-i putea servi a fi drept utilă. Pe lângă acest obiectiv, Carol dorea să depășească criza economică prin mijloace de modernizare, să mențină starea de securitate internă sub controlul său și să își sporească autoritatea personală. Ca urmare a acestor obiective, Carol al II-lea avea să declanșeze în anul 1938 marea lovitură de stat premergătoare dictaturii regale.

Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, regele pornește pe drumul său alături de oameni precum, Puiu Dumitrescu, Ernest Urdăreanu, membrii familiei Wolff-Lupescu. Prin intermediul acestora, regele schimba cursul sistemului politic, promova iluziile, monta intrigile, cumpăra conștiințe și spirite umane și distrugea treptat partidele politice.