Elena Farago

Elena Frago, născută la Bârlad, la data de 29 martie 1878 a fost o poetă apreciată îndeosebi pentru operele scrise copiilor.

A fost a doua născută dintre cei șapte copii ai familiei. Tatăl Elenei, Francisc Paximada, venise în Bârlad din Basarabia unde avea în arendă o moșie, alături de fratele său. Odată stabilit la Bârlad se căsătorește cu Anastasia Tamaide în anul 1872.

Francisc era un om educat, cunoștea mai multe limbi străine și citea frecvent literatură, iar Anastasia era o femeie frumoasă și delicată având educația fetelor burgheze din acea perioadă, știind franceză, să cânte și să brodeze; aceasta a murit de tânără, la vârsta de doar 36 de ani, iar Elena a fost nevoită să renunțe la școală, la vârsta de 12 ani și să îi i-a locul mamei în casă.

Elena terminase doar două clase când a fost nevoită să renunțe la școală, aceasta fusese întâi înscrisă, în anul 1884, la pensionul de la Varlaam, apoi la pensionarul Drouhet.

Odată cu moartea mamei, familia pierde din viața îmbelșugată pe care o dusese până atunci. Elena s-a maturizat drastic preluând responsabilitățile mamei însă a continuat lecturile, a învățat după cărțile fratelui său mai mare și din dorința de a-și exterioriza sentimentele, neavând cui să le povestească, începe să scrie, acest fapt a oferit, mai târziu, operei sale o notă personală, opera sa de la maturitate fiind apreciată pentru ,,sinceritate, delicatețe feminină, ce reiese din exprimarea poetei și pentru îndemânarea cu care utilizează mijloacele de expunere poetică”

La vârsta de 16 ani Elena Farago este chemată de unchiul său, Mihai, la Baimaclia, acesta intenționând să o mărite , însă dorul Elenei față de copii și față de limba română au adus-o repede înapoi acasă. Întoarsă la Bârlad își continuă viața, îngrijind de casă până la moartea tatălui său, în anul 1896.

La vârsta de 17 ani, după moartea tatălui, pleacă la București, la fratele său mai mare, situația de rudă săracă o obligă să muncească, ajungând să îngrijească copiii lui I. L. Caragiale , astfel ne mai având timp pentru iubitele lecturi.

După un timp se căsătorește cu Francisc Farago, amândoi fiind implicați în mișcarea socialistă a vremii (1898) . Odată cu această căsătorie Elena își reia obiceiurile dragi de a lectura și de a scrie, debutând în același an (1898) cu un reportaj în revista ,,România Muncitoare„ semnat cu pseudonimul ”Fatma”. Ca și poeta a început să publice în aceiași revistă, păstrându-și pseudonimul.

În anul 1901 s-a mutat la Constanța, după soț, unde a început să scrie la revista ”Epoca”; perioada de timp petrecută la Constanța a fost benefică pentru Elena, scriind mult, aproape tot volumul ”Versuri” și tot în aceiași perioadă, a colaborat cu multe reviste păstrându-și pseudonimul.

După afirmarea sa colaborarea cu diferite reviste se intensifică și renunță la pseudonim, publicând constant: în 1908 a apărut ”Șoapte din umbră” (premiat de Academia Română) și ” Traduceri libere”, în 1913 publică ”Din taina vechilor răspântii” și în același an publică și primul volum pentru copii, în 1920 ”Șoaptele amurgului” și ”Din traista lui Moș Crăciun”, în anul 1921 apare ”Să nu plângem”, în anul 1924 apare ”Poezii alese”, în 1926 ”Nu mi-am plecat genunchii”. A colaborat cu mai multe reviste printre care se numără: ”Convorbiri Literare”, ”Semănătorul”, ”Ramuri” și ”Revista Noastră”.

În ianuarie 1907 s-a mutat iar, la Craiova, unde a și rămas până la sfârșitul vieții, aici a publicat cea mai mare parte a lucrărilor sale descoperind în Craiova o lume culturală foarte puternică. În Craiova a colaborat foarte mult cu revista ”Ramuri” unde a fost și în comitetul de redacție, întâlnirile literare având loc la hotelul ”Minerva” sau în superba casă a poetei.

Tot în perioada în care se afla în Craiova a primit premiul ”Femina” și premiul special ”Neuschotz” pentru literatura de copii , a facut parte din comitetul de lectură al Teatrului Național din Craiova.